Social
Triumful Bobotezei
• Brăila a trăit, din nou, cu intensitate maximă marea sărbătoare a sfințirii apelor • mii de brăileni au fost prezenți pe Faleză pentru a asista la slujba oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos și la momentul tradițional al prinderii Crucii din apele Dunării • „Sus să avem inimile! Greutățile să le punem pe Cruce și de pe Cruce, în solidaritate, să izvorască pacea!”, a predicat ÎPS Casian • campionul Crucii a fost, și anul acesta, brăileanul Daniel Nichițelea, cel care a reușit pentru a șasea oară să o prindă primul
Marele praznic al Bobotezei 2026 a început dis-de-dimineață în toate lăcașele de cult ortodoxe din Brăila. La Catedrala „Nașterea Domnului”, din Bariera Călărașilor, slujba dedicată Botezului Domnului a fost oficiată de însuși Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoți brăileni îmbrăcați în odăjdii, în prezența oficialităților locale. Preacucernicii părinți l-au însoțit pe ierarh, mai apoi, în procesiune, cu icoana Nașterii Domnului în frunte, pe Calea Călărașilor, puțin după ora 10:00. Din Barieră și până la scena de pe Esplanadă, unde a oficiat slujba de sfințire a Aghiasmei celei Mari, însoțit de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, ierarhul Dunării de Jos i-a botezat pe brăilenii aflați pe traseu și i-a binecuvântat pe cei mici, cu binecuvântare duhovnicească.
Ajuns la Fântâna de pe Faleză, ÎPS Casian a continuat să-i boteze pe credincioși, în timp ce fanfara intona, atât de frumos „Tatăl Nostru”, precum și imnul Bobotezei, „În Iordan botezându-Te, Tu, Doamne…”. Deși mohorâtă, vremea a fost caldă – nici vorbă de „gerul Bobotezei!” – ba, mai mult, la un moment dat, începuse să se mai lumineze, în timpul slujbei de sfințire a apelor. După ce a dat citire din Epistola către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel și din Evanghelia de la Marcu, ce relatează despre Botezul de acum 2000 de ani, ierarhul a vorbit despre importanța sărbătorii și despre sensul ei profund spiritual. Iar acest lucru se perpetuează încă de pe vremea când Ioan Botezătorul le-a arătat ucenicilor săi „calea către suflet”, refuzând să i se aducă osanale.
„Cetățile nu ne sfințesc, apele nu ne sfințesc, dar Duhul Lui Dumnezeu pe care l-am primit la botez începe cu purificarea de răutate față de aproapele. Asta-i toată taina Iordanului! Când vezi că geme hambarul tău de roade, lasă-i și celui care n-are nimic, lasă-i și lui de-o pâine… Când ești omul Lui Dumnezeu, ești ca un rege, cum spun sfinții părinți, stai smerit pe tronul împărătesc al minții tale și gândește-te de zece ori înainte de a spune un cuvânt către aproapele tău!”, a spus Părintele Arhiepiscop Casian, după ce a sfințit, mai întâi, budanele pline cu aghiasmă și miile de sticle așezate din vreme în fața scenei de pe Esplanadă, străjuite de fețele bisericești.
„Facă Dumnezeu ca ceremonialul impresionant, pregătirea meritorie, ordinea desăvârșită, cooperarea exemplară între Eparhie și Primărie să fie picăturile care fac să curgă în „cristelnița Brăilei” – Faleza și Dunărea de la Brăila – care este acum Iordanul (…). În fața credinței, eroismului, în fața curajului, când ești pregătit dumnezeiște și trupul capătă puteri dumnezeiești! Cred că motivația acestor tineri este una profund spirituală și vedem minunea când mâna unui tânăr ridică Crucea mai sus decât arhiereul, la ieșirea din apele fluviului. Sus să avem inimile, greutățile să le punem pe Cruce și de pe Cruce, în solidaritate, să izvorască pacea!”, a spus arhiepiscopul, cu referire la cei șapte tineri pregătiți să sară în apele reci ale Dunării, pentru a prinde Crucea de Bobotează.
Imediat după oficierea slujbei, ierarhul a mers pe vasul de pe care a aruncat Crucea Bobotezei, așa cum o face în fiecare an, urmat de oficialitățile civile și militare; iar cerurile păreau că s-au luminat, cu adevărat.
Șapte bărbați au înfruntat Dunărea pentru Crucea sfințită, sub privirile a mii de brăileni
După slujba de sfințire a apelor, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, faleza Dunării s-a transformat într-un loc al curajului asumat, al credinței trăite și al solidarității comunitare. În jurul orei 12:00, sub privirile a mii de brăileni, Crucea de Bobotează a fost aruncată în apele reci ale fluviului. Cei șapte participanți s-au aruncat în Dunăre într-o probă care depășește cu mult ideea de competiție. Pentru ei, momentul a fost despre credință, despre puterea mentală și despre respectul față de o tradiție care definește identitatea orașului.
Daniel Nichițelea, 36 de ani, este deja un nume emblematic al Bobotezei brăilene. A intrat pentru prima dată în Dunăre la doar 19 ani și, de atunci, nu a lipsit aproape niciodată. Cu 12 participări și cinci cruci câștigate (2012, 2018, 2020, 2024 și 2025), Daniel este veteranul care demonstrează că perseverența, credința și autocontrolul sunt esențiale într-o astfel de probă. Pentru el, Boboteaza nu mai este doar un moment anual, ci un reper al vieții sale.
La prima participare s-a aflat Ionuț Cătălin Voiculescu (39 de ani), venit pe faleză alături de soția sa, cea care i-a oferit ultimele încurajări înainte de intrarea în apă. Pentru Ionuț, gestul a fost împlinirea unui vis din copilărie, născut din admirația pentru cei care, an de an, se aruncau în Dunăre, devenind modele de curaj pentru generațiile mai tinere.
Cel mai tânăr concurent, Alin Barbu, în vârstă de doar 19 ani, student în anul II la Facultatea de Drept din Timișoara, a impresionat prin maturitate și determinare. Deși nu a prins Crucea, a ținut pasul cu participanții experimentați, demonstrând că voința și credința pot compensa lipsa experienței. Pentru el, simpla intenție și asumarea momentului sunt deja o formă de reușită.
Marius Crăescu (24 de ani), aflat la a doua participare, a intrat în apele Dunării nu doar pentru sine, ci și pentru familia sa. El consideră că Boboteaza este un act de protecție spirituală, în care contează mai puțin rezultatul și mai mult credința cu care faci pasul.
Tot la a doua participare s-a aflat și Marius Lucian Coadă (32 de ani), fermier, pentru care inițial concursul a fost o provocare. Cu timpul, participarea la Bobotează a devenit o motivație anuală și o promisiune personală de continuitate. El vede în acest ritual un simbol al tradiției românești care trebuie respectată și transmisă mai departe.
Cosmin Stoica (32 de ani), cadru militar și membru al lotului sportiv al Marinei Militare (Forțelor Navale), a intrat în Dunăre pentru a treia oară. Pregătirea fizică l-a ajutat să fie unul dintre cei mai puternici competitori, fiind cel care, până în ultimele clipe, i-a pus reale probleme veteranului Daniel Nichițelea.
Lista participanților a fost completată de Daniel Ungureanu (29 de ani), angajat în domeniul vânzărilor, aflat la a doua participare, pentru care Boboteaza înseamnă echilibru, credință și depășirea propriilor limite.
„Nu te pregătește nimeni pentru frig. Doar mintea”
Întrebați dacă se antrenează în mod special pentru această probă extremă, toți cei șapte au oferit același răspuns: nu există o pregătire standard. Niciun antrenament nu te poate obișnui cu șocul apei înghețate. Totul pornește de la mental, de la autocontrol și de la capacitatea de a-ți stăpâni frica în fața mulțimii și a frigului.
Lupta pentru Cruce a fost una intensă și echilibrată, dusă până în ultimele secunde între Daniel Nichițelea, Cosmin Stoica, Alin Barbu, Daniel Ungureanu și Marius Crăescu. În final, experiența și calmul l-au ajutat pe Daniel Nichițelea să prindă Crucea chiar în ultimul moment, confirmându-și încă o dată statutul de reper al acestei tradiții.
Câștigătorul concursului a fost premiat de Primăria Municipiului Brăila, în semn de apreciere pentru curajul și respectul față de tradiția Bobotezei dar și a păstrării tradițiilor locale.
Cultură
Elevii Școlii Gimanziale „Nedelcu Chercea”, oaspeții Casei Umorului Desenat
• cei mici au participat la un tur interarctiv al Casei, îndrumați de Elena Nicoleta Albu, educator muzeal • la final, au participat la un atelier practic de modelaj în lut, unde au modelat diferite specii de păsări specifice Dunării
Joi, 5 noiembrie 2026, în cadrul unei captivante activități cultural-educative coordonate de Elena Nicoleta Albu, educator muzeal la Muzeul Brăilei „Carol I”, elevii clasei I din cadrul Școlii Gimnaziale „Radu Tudoran” – Structura Școala Gimnazială „Nedelcu Chercea” Brăila, însoțiți de profesor pentru învățământ primar Georgiana Vâju, au pășit pentru prima dată la Casa Umorului Desenat, de pe Strada Ana Aslan nr. 27-29.
„Cei mici au participat la un tur interactiv al Casei, unde l-au descoperit pe Omulețul lui Gopo în mai multe ipostaze, admirând desenele celebre în care personajul explorează spațiul cosmic, plutește în jurul Planetei Pământ, o curăță și o ocrotește ca un adevărat ecologist. De la aceste mesaje vizuale despre protejarea planetei, copiii au urmat un traseu care i-a adus cu fiecare pas mai aproape de natură, până când au ajuns în expoziția „Syrinx” a artistei Andreea Medar, un spațiu fascinant, plin de instalații luminoase și obiecte din plastic transparent brodat, care recreează un univers vegetal și poetic”, a precizat Elena Nicoleta Albu, gazda evenimentului cultural-educativ de joi.
Inspirați de această atmosferă, cei mici au aflat mai apoi detalii captivante despre păsările din zona noastră și au participat la un atelier practic de modelaj în lut, îndrumați de Elena Nicolet Albu. Acolo, elevii din Chercea au modelat diferite specii de păsări specifice Dunării, redând, prin culoare și texturi, frumusețea penajelor.
Social
Tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei ar putea primi bani pentru chirie
Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care câștigă cel mult 4.000 de lei net pe lună, ar putea primi de la stat bani pentru chirie. Un proiect de lege depus în Parlament propune acordarea unui sprijin lunar de până la 600 de lei, în funcție de orașul în care se află locuința închiriată.
Pentru tinerii care locuiesc în Brăila, ajutorul propus ar putea ajunge la 400 de lei pe lună, dacă inițiativa legislativă va fi adoptată și va intra în vigoare.
Proiectul îi vizează pe tinerii angajați cu vârste între 18 și 29 de ani, care au un venit salarial net lunar de cel mult 4.000 de lei.
Până la 600 de lei pentru chirie
Valoarea sprijinului ar urma să fie stabilită în funcție de localitatea în care se află locuința închiriată.
Astfel, proiectul prevede:
- 600 de lei pe lună pentru chiriașii din București și Cluj-Napoca;
- 500 de lei pe lună pentru cei din Constanța, Brașov, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Oradea;
- 400 de lei pe lună pentru locuințele din celelalte localități, categorie în care intră și municipiul Brăila.
Pentru a beneficia de acest sprijin, tinerii ar trebui să aibă un contract de închiriere încheiat pentru cel puțin șase luni și înregistrat conform prevederilor legale. De asemenea, beneficiarul ar trebui să aibă domiciliul sau reședința în locuința închiriată.
Ce alte condiții ar trebui îndeplinite
Potrivit proiectului, beneficiarii nu ar trebui să dețină o locuință în proprietate și nu ar putea locui într-o locuință socială, de serviciu sau destinată tinerilor.
De asemenea, locuința nu ar putea fi închiriată de la soț, soție sau de la rude, inclusiv rude prin alianță, până la gradul al IV-lea.
Inițiativa prevede și o reducere de 50% pentru transportul public local, metropolitan și integrat, precum și pentru abonamentele feroviare nominale de navetă. În anumite condiții, de aceste facilități ar putea beneficia și tinerii care lucrează part-time și urmează cursurile unei instituții de învățământ acreditate.
Măsurile ar putea fi acordate pentru o perioadă cumulată de cel mult 36 de luni.
Deocamdată, însă, este vorba doar despre un proiect de lege depus în Parlament. Tinerii nu pot solicita în prezent aceste ajutoare, deoarece inițiativa trebuie să parcurgă procedura parlamentară și să fie adoptată înainte de a putea intra în vigoare.






















