Economie
Zona Liberă, tot înainte
* asta susțin reprezentanții Regiei Autonome ”Administrația Zonei Libere” (AZL) Brăila, în ciuda contextului geopolitic problematic * potrivit informațiilor ce ne-au fost puse la dispoziție, Zona Liberă mai are foarte puține terenuri libere * chiar și așa, în ultima perioadă s-au organizat câteva licitații pentru un total de 7.627 mp de teren scos la concesiune în Perimetrul II * din păcate, firmele care câștigaseră licitațiile pentru 4.000 mp din acest total, nu au mai semnat ulterior contractul din diverse motive * totuși, potrivit reprezentanților AZL era vorba despre spații aflate într-o stare destul de proastă ce au fost scoase la licitație doar în contextul în care au apărut firme interesate * o altă licitație pentru un teren de 2.000 mp în Perimetrul III al Zonei Libere Brăila este programată pentru 18 mai
Chiar dacă schimbările din Zona Liberă nu au un impact vizibil foarte mare, reprezentanții Regiei Autonome ”Administația Zonei Libere” (AZL) Brăila ne-au asigurat că, pe fundal, lucrurile stau din ce în ce mai bine din punct de vedere economic. Asta chiar în contextul în care la nivel geopolitic situația a devenit destul de instabilă, în special din momentul în care Rusia a decis să pornească un război în Ucraina. Însă afirmațiile par să stea în picioare dacă ne uităm la câteva hotărâri recente aprobate în Consiliul Local Municipal. De la începutul anului și până în prezent, consilierii municipali au aprobat patru proiecte legate de scoaterea la licitație pentru concesionarea mai multor loturi de teren din Zona Liberă. Mai precis, un total de 7.627 mp.
În ședința ordinară a CLM Brăila din 28 februarie au fost aprobate două asemenea proiecte privind stabilirea componenței Comisiei de licitații în cazul a două loturi de teren de câte 2.000 mp fiecare, în Perimetrul II. Pe 31 martie, aleșii au repetat procedura pentru încă un lot de 1.627 mp, de această dată în Perimetrul III al Zonei Libere. Iar în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a CLM din 28 aprilie, același lucru s-a întâmplat pentru încă 2.000 mp, tot în Perimetrul III. Prima licitație a avut loc în perioada 14 și 16 martie (etapele I și II), a două licitație în 18 martie, a treia licitație s-a desfășurat pe 8 aprilie. Cât despre soarta parcelei de 2.000 mp de teren, aceasta se va stabili într-o licitație programată pe 16 mai într-o primă etapă, în cazul a minim doi ofertanți, respectiv, pe 18 mai (etapa II), în cazul unui singur ofertant.
Licitații cu final nefericit, însă și perspective de viitor
Plecând de la aceste proiecte aprobate de consilieri, redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au solicitat un punct de vedere din partea R.A. AZL Brăila, în legătură cu rezultatul licitațiilor, dar și cu domeniul de activitate al concesionarilor. Din păcate, potrivit informațiilor ce ne-au fost furnizate, pentru primele două loturi de teren din Perimetrul II (situat undeva în spatele Fabricii Yazaki până la linia de tren industrial) lucrurile nu s-au încheiat tocmai bine. În cazul unuia dintre terenurile de 2.000 mp, câștigătoare a fost o asociere de firme care își dorea să realizeze acolo o parcare auto pentru mașini de mare tonaj. Societățile nu ar fi achiziționat documentația, ceea ce a condus la anularea licitației. Una dintre aceste firme a participat separat și la licitația pentru celălalt teren de 2.000 mp din Perimetrul II, a câștigat, însă de această dată nu a semnat ulterior contractul, astfel că lucrurile nu au evoluat.
Potrivit reprezentanților AZL Brăila, terenul respectiv este unul extrem de problematic, astfel că nu se pretează pentru multe tipuri de investiții. Motiv pentru care a fost scos la licitație doar în momentul în care a existat interes din partea unei societăți. De altfel, aceasta ar fi și strategia la Zona Liberă, în condițiile în care primele încercări de scoatere la licitație a unor terenuri, doar pentru a vedea dacă apar investitori interesați, s-au soldat cu un eșec și cu cheltuieli inutile.
În privința terenului de 1.627 mp din Perimetrul III, aici lucrurile s-au finalizat într-un mod ceva mai pozitiv. Licitația a fost câștigată pe 8 aprilie de o firmă care ar avea în plan să realizeze acolo activități de depozitare și producție – atelier tâmplărie, mecanică, strungărie, dar și activități de birou.
De altfel, rămâne de văzut și ce se va întâmpla la licitația din această lună pentru celălalt lot de teren din Perimetrul III, de 2.000 mp, unde de asemenea o societate deja și-a manifestat interesul de a participa.
Totuși, trebuie precizat că reprezentanții de la Zona Liberă ne-au transmis că nu mai sunt foarte multe terenuri libere care s-ar preta pentru mari investiții. Undeva la 7.000 – 8.000 de mp în Perimetrul III, au subliniat aceștia și zona de inerte în Perimetrul I. Cât despre Perimetrul II, aici nu ar mai fi spații libere, cu excepția celor ce au făcut obiectul licitațiilor, însă zona respectivă nu s-ar preta pentru nimic altceva decât un eventual spațiu de parcare.
Lucrurile stau bine din punct de vedere economic la AZL
Cel puțin asta au ținut să ne transmită reprezentanții Regiei Autonome, cu precizarea că situația este departe de cea ideală. Aceștia au subliniat că a fost înregistrat un profit de peste 1.500.000 lei în 2022 și că în momentul de față chiar se poate observa că a apărut o concurență din punct de vedere financiar între concesionari, ceea ce demonstrează faptul că valoarea terenurilor pe care le poate pune RA ”AZL” la dispoziție, a crescut.
Totuși, deși susțin că dezvoltarea Zonei Libere ar atrage în mod automat și o schimbare în bine pentru o parte a Municipiului Brăila, reprezentanții de la AZL ne-au transmis că lucrurile trebuie ținute permanent într-un echilibru, deoarece în caz contrar, concesionarii pot pleca iar Regia Autonomă să nu mai obțină nici măcar ceea ce primește în prezent de pe urma încasării redevențelor.
Se pare că există totuși planuri din partea unora dintre investitorii de acolo de a-și mări afacerile, ceea ce ar însemna să aibă la rândul lor chiriași, iar redevențele încasate să fie și mai „grase” pentru AZL.
Din câte au explicat cei din conducerea ”Zonei Libere”, în ultima perioadă concesionarii transmit semnale care demonstrează că se află într-un stadiu confortabil și au un alt ritm de lucru, ceea ce îi asigură că strategia abordată este una bună.
Astfel, potrivit sursei menționate, chiar dacă nu se văd schimbări masive deocamdată, lucrurile sunt bune din punct de vedere economic și a început consolidarea unei fundații din ce în ce mai stabile, pe care se va putea ridica o „construcție” care să însemne cheltuieli minime și profit cât mai mare în următorii ani.
Iar în perspectiva realizării podului suspendat peste Dunăre, a drumurilor care vor deschide județul nostru pentru restul țării, Brăila poate deveni din ce în ce mai interesantă pentru eventuali investitori.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.






















