Economie
Zeci de stații electrice pentru Brăila și Chiscani
• este vorba despre o componentă a proiectului ”Achiziția de vehicule nepoluante (tramvaie) destinate transportului public Brăila-Chiscani” realizat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) • consilierii municipali au aprobat, recent, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru achiziția și montarea a 45 de stații duble (90 de puncte) de reîncărcare a mașinilor electrice • acestea vor fi amenajate în mai multe locuri din oraș • valoarea totală a investiției este de 7.208.501,38 lei cu TVA, din care 623.215,55 lei cu TVA sunt cheltuieli neeligibile acoperite cu bani de la bugetul local • în același proiect, comuna Chiscani va monta, de asemenea, două stații duble (patru puncte de reîncărcare)
Veste bună pentru posesorii de autovehicule electrice din Brăila. S-a mai făcut un pas în cadrul proiectului ”Achiziția de vehicule nepoluante (tramvaie) destinate transportului public Brăila-Chiscani”, realizat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel că se pregătește o achiziție importantă de stații de reîncărcare a mașinilor electrice, pentru a acoperi mai multe zone de la nivelul orașului Brăila. Recent, în Consiliul Local Municipal Brăila a fost aprobat Studiul de Fezabilitate, dar și indicatorii tehnico-economici pentru achiziția și montarea a 45 de stații duble (90 de puncte) de reîncărcare mașini electrice în Municipiul Brăila, în cadrul proiectului amintit.
După cum reiese din raportul de specialitate al proiectului, valoarea totală a investiției este de 7.208.501,38 lei cu TVA, din care 6.585.285,83 lei reprezintă cheltuielile eligibile, iar restul de 623.215,55 lei cele neeligibile. De asemenea, doar construcția plus montajul înseamnă 2.382.195,15 lei.
Tot în raportul de specialitate se precizează faptul că acest proiect este implementat în parteneriat de Primăria Municipiului Brăila (lider) și Comuna Chiscani. În acest sens a fost semnat un contract de finanțare, pe 28 noiembrie 2022, între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) și Primăria Brăila, în calitate de lider de parteneriat. Așadar, contractul de finanțare prevede două activități principale: achiziția a 8 tramvaie noi, de capacitate medie, care deja au fost livrate și recepționate, dar și achiziția și montarea a 45 de stații duble, însumând 90 de puncte de reîncărcare mașini electrice în Municipiul Brăila și două stații duble, însumând 4 puncte de reîncărcare mașini electrice în Comuna Chiscani. Municipiul Brăila și Comuna Chiscani au elaborat în mod individual documentațiile tehnico-economice pentru stațiile de reîncărcare aferente. În ceea ce privește municipalitatea, elaborarea documentațiilor tehnico-economice (Studiu de Fezabilitate, Documentația Tehnică pentru obținerea Aautorizației de Construire și Proiect Tehnic), Primăria a încheiat un contract SC AGO PROIECT ENGENEERING SRL, la 9 ianuarie 2024. Firma și-a făcut treaba și Studiul de Fezabilitate a fost recepționat de autoritățile locale.
”Conform contractului de finanțare, valoarea finanțării nerambursabile din PNRR pentru cele 47 de stații duble de încărcare este de 6.883.165,28 lei inclusiv TVA. Din această sumă, pentru cele 45 de stații din Brăila, este alocată suma de 6.590.264,63 lei inclusiv TVA, iar pentru cele două stații din Comuna Chiscani este alocată suma de 292.900,65 lei inclusiv TVA”, se mai precizează în raport.
Cât despre utilizarea stațiilor de reîncărcare ce vor fi montate prin acest proiect, trebuie subliniat faptul că serviciul va fi unul contracost. Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” pe această temă, primarul Marian Dragomir a precizat că nu ar fi normal ca restul brăilenilor să plătească taxe și impozite, iar o parte din bani să fie folosiți pentru reîncărcarea cu energie electrică a mașinilor deținătorilor de astfel de vehicule. ”Reîncărcarea se va face contracost, la prețul la care noi luăm energie electrică. Deci Primăria Brăila nu va avea profit din această revânzare a energiei electrice”, a declarat Dragomir.
În ceea ce privește modalitatea în care se va efectua plata, potrivit edilului-șef, posesorii de mașini electrice vor putea plăti cu cardul, prin intermediul unei aplicații instalate pe telefonul SMART, exact cum se întâmplă și la celelalte stații existente.
Unde vor fi amplasate cele 45 de stații de reîncărcare în Brăila
În cadrul investiției propuse se vor crea 90 de puncte de încărcare. Este vorba despre următoarele stații și locuri de amplasare: Stația de reîncărcare nr. 1 – zona Parc Zoo, stațiile nr. 2 și 5 – Zona Piața Radu Negru, stațiile nr. 6 și 11 – zona Yazaki – Aleea Mecanizatorilor, stația nr. 12 – zona Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, stațiile nr. 13 și 16 – zona Cinema Pescăruș, stațiile nr. 17 și 20 – zona Cartier Buzăului – Str. Călugăreni – parcare bloc 1 – bloc B12, stațiile nr. 21 și 24 – tot în același cartier, parcarea blocurilor A14-A17, de asemenea stațiile nr. 25 și 26 – tot în Cartier Buzăului, parcarea dintre blocurile A26 și A28. Stațiile de reîncărcare nr. 27 și 30 – zona Hipodrom, stațiile nr. 31 și 32 – zona Obor, stația nr. 33 – zona Piața Mare, stațiile nr. 34 și 35 – zona Casa Agronomului, stațiile nr. 36 și 37 – zona Moara Violatos, stația nr. 38 – zona Piața Săracă, stațiile nr. 39 și 40 – zona Cartier Progresul, stațiile nr. 41 și 43 – zona Aleea Cometei și stațiile nr. 44 și 45 – zona Palatului Administrativ.
”Stațiile de reîncărcare pentru vehicule electrice vor fi formate din două puncte de reîncărcare fiecare, cu următoarele caracteristici: de reîncărcare rapidă 50Â50 kW (n.r. – 8 stații) – ambele puncte de reîncărcare permit încărcarea în curent continuu la o putere de 50kW, stația de reîncărcare va permite încărcarea simultană la puterile declarate; Stații de reîncărcare rapidă 50Â22 kW (n.r. – 7 stații) – un punct de reîncărcare permite încărcarea în curent continuu la o putere de 50kW și un punct de reîncărcare permite încărcarea în curent alternativ la o putere de 22kW; Stații de reîncărcare normală 2Â22 kW (n.r. – 30 stații) – ambele puncte de reîncărcare permit încărcarea în curent alternativ la o putere de 22 kW/punct de reîncărcare a vehiculelor electrice, stația de reîncărcare va permite încărcarea simultană la puterile declarate”, se mai specifică în raport.
Aceeași sursă menționează că în total vor fi 90 de puncte de reîncărcare, astfel: 23 de 50 kW DC iar 67 de 22 kW AC. Trebuie subliniat și că se vor realiza în total 90 de locuri de parcare pentru automobile electrice: 78 locuri de parcare existente, la care se vor mai adăuga 12 ce au fost proiectate în acest sens, după cum se specifică în indicatorii tehnici. Durata realizării investiției este de 8 luni de zile.
Proiectul a fost aprobat în unanimitate.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















