Să iubim natura
Zeci de specii de păsări ameninţate de noua Lege a vânătorii!
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a iniţiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise şi documentate de Marius Vernescu. Membru al Societăţii Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 şi până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în judeţul Brăila cât şi în ţară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din Bucureşti la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar şi în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Ca de fiecare dată când este vorba despre cotele de vânătoare aprobate prin lege, subiectul devine unul sensibil, atât pentru iubitorii de păsări cât şi pentru vânători.
Societatea Ornitologică Română (SOR) îi solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis, să nu promulge modificările distructive aduse Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. Propunerea legislativă a fost adoptată marţi, 09 noiembrie 2021, de Camera Deputaţilor care este for decizional.
Legea a trecut de Parlament, unde aproape toate formaţiunile politice din Parlament au votat pentru aprobarea uneia dintre cele mai dăunătoare legi ale vânătorii care au existat vreodată în legislaţia românească.
Noua formă a legii prevede două modificări importante care, odată intrate în vigoare, vor avea efecte majore asupra biodiversităţii.
Prima modificare vizează renunţarea la sistemul de cote de vânătoare anuale pentru speciile de păsări migratoare şi înlocuirea acestuia cu un număr maxim admis zilnic, din fiecare specie, pentru fiecare vânător. Cea de-a doua modificare vizează diminuarea timpului de stagiatură necesar dobândirii calităţii de vânător.
Cote de vânătoare, de zeci de ori mai mari la multe specii
Pentru a analiza impactul acestei propuneri, SOR a făcut o serie de proiecţii pentru fiecare specie admisă la vânătoare. „Pentru a determina în mod teoretic efectivele de păsări recoltate la care se poate ajunge, s-a înmulţit numărul de exemplare admise cu numărul de zile în care vânătoarea este permisă şi cu fondurile pe care era permisă recoltarea respectivei specii în sezoanele precedente. Calculele s-au realizat cu doar un vânător per fond de vânătoare pentru fiecare dintre speciile de păsări, iar mai jos sunt doar câteva exemple”, a explicat directorul executiv al SOR, Dan Hulea.
„Astfel, dacă în forma iniţială a legii, pentru specia gârliţa mare (Anser albifrons) exista o cotă anuală de circa 50.000 de indivizi, în noua formă adoptată de către Camera Deputaţilor această cotă anuală este înlocuită cu o cotă zilnică de 10 exemplare pentru fiecare vânător. În acest fel s-a estimat că pentru gârliţa mare într-un sezon de vânătoare în noua formă se poate ajunge teoretic la o cifră de 865.920 de exemplare recoltate, adică de peste 17 ori mai multe decât în forma iniţială a legii”, a spus directorul executiv al SOR, Dan Hulea.
Situaţia este la fel de îngrijorătoare şi pentru o specie cu un statut de conservare nefavorabil: turturica (Streptopelia turtur). Aceasta a înregistrat un declin accentuat în Europa în ultimele decenii, fapt pentru care a dobândit statutul de specie vulnerabilă atât la nivel european, cât şi global. Cota de vânătoare în sezoanele trecute era de aproximativ 40.000 de exemplare. În noua formulă, se poate ajunge la 900.000 de exemplare.
Situaţia e similară şi pentru o specie care se poate confunda cu uşurinţă cu alte specii care nu sunt admise la vânătoare: ciocârlia de câmp (Alauda arvensis). Cota după vechiul mecanism era de circa 400.000 de exemplare ce pot fi colectate. În forma actuală se poate ajunge la 1.141.950 exemplare. Iar exemplele pot continua.
SOR cere ca modificarea cotelor de vânătoare să se bazeze pe studii ştiinţifice
Societatea Ornitologică Română a solicitat respingerea acestui proiect de lege încă din momentul în care se afla la Senat, prin adrese către comisii, către grupurile parlamentare, către instituţiile cheie, direct către senatori şi deputaţi şi a atras atenţia asupra potenţialului distructiv al acestor modificări asupra populaţiilor de păsări.
Motivul principal pentru care Societatea Ornitologică Română se opune sistemului de cote zilnice în România este că acest sistem nu prevede o cotă maximă de recoltare pe sezon, ci este o funcţie matematică deschisă care depinde doar de numărul de vânători din teren. De asemenea, cotele propuse nu provin din studii ştiinţifice care să ia în calcul impactul lor pentru populaţiile speciilor cinegetice şi nici din studiile care sunt cerute (OUG 57/2007, anexa 8) pentru asigurarea protecţiei, managementului şi utilizării durabile a populaţiilor speciilor de păsări.
Referitor la stabilirea cotelor anuale de vânătoare şi la pregătirea de care trebuie să beneficieze cei care practică vânătoarea în teren, Societatea Ornitologică Română susţine:
– Calcularea unor cote anuale de recoltă bazate pe metode ştiinţifice care să nu afecteze semnificativ populaţiile speciilor de păsări admise la vânătoare,
– Cotă 0 pentru orice specie care dobândeşte un statut de conservare de specie periclitată conform IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii) la nivel naţional, european sau global,
– Reducerea cotelor pentru speciile care au o tendinţă populaţională descrescătoare,
– Dobândirea dreptului de vânător după un stagiu de 1 an de cursuri de recunoaştere a speciilor cu pregătire atât practică, cât şi teoretică şi susţinerea unui examen acreditat, pe lângă obligaţiile care sunt cerute în prezent în Legea vânătorii,
Implementarea unor soluţii informatice de monitorizare a activităţii de vânătoare, în care să fie înregistrate şi autentificate recoltele zilnice.
Perioadă mai scurtă pentru obţinerea calităţii de vânător
A doua modificare importantă adusă de noua Lege a vânătorii este reducerea perioadei de stagiu pentru obţinerea permisului de vânător, de la un an la şase luni. În ultimii ani, SOR a atras atenţia în repetate rânduri că o astfel de prevedere reprezintă un factor suplimentar de pericol atât pentru speciile protejate, cât şi pentru speciile admise la vânătoare.
Situaţia multor specii de păsări ce pot fi vânate nu este cunoscută de către cei care aprobă aceste legi, de aceea considerăm că este nevoie de studii de specialitate, de consultarea specialiştilor în domeniu şi apoi să apară o lege care să nu afecteze efectivele de păsări sălbatice.
Nu putem fi indiferenţi la ceea ce ar urma să se întâmple prin promulgarea acestei legi, de aceea, noi, membri Societăţii Ornitologice Române, spunem un NU hotărât promulgării acestei legi nedrepte.
Sursa de informare: https://www.sor.ro/zeci-de-specii-de-pasari-amenintate-de-noua-lege-a-vanatorii/
Să iubim natura
Lira Prieteniei la Brăila – etapa a IVa
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
În Brăila sunt și alte asociații de mediu care desfășoară activități interesante, cu impact la nivel național. Am mai scris despre asta și cu altă ocazie, dar de data aceasta trebuie să vă aduc la cunoștință că un grup inimos de oameni din Brăila se încăpățânează să organizeze un eveniment numit „Lira Prieteniei”, care a ajuns anul acesta la ediția a IV-a. Acești oameni s-au unit sub denumirea de Asociația de Turism și Ecologie Balta Mică a Brăilei.
Asociația A.T.E. Balta Mică a Brăilei este membră a Federației Române de Turism Sportiv și, în acest context, organizează și participă la acest tip de evenimente la nivel național. Menționez faptul că evenimentul de la Mărașu a fost organizat în colaborare cu Federația Națională de Turism Sportiv.
Dacă anul trecut acest eveniment a fost organizat în Lacu Sărat, anul acesta Mărașu a fost ales pentru ca invitații să poată vedea frumusețile Brăilei Sălbatice. Dacă aș numi doar câteva persoane care au muncit efectiv la organizarea acestui eveniment, poate aș omite pe cineva și nu ar fi corect față de aceștia. Cei care au făcut posibil acest eveniment nu sunt mulți și, credeți-mă, este foarte greu să reușești să organizezi o tabără pentru cel puțin 150 de persoane, la care să participe 18 cluburi de profil. Vă spun eu, care am mai organizat astfel de tabere, dar nu pentru mai mult de 20 de persoane. Totuși, trebuie să-l amintesc pe cel care este sufletul acestui eveniment de la Brăila, și anume Cristinel Ungureanu.
Acești oameni au obținut, înainte de toate, sponsorizări pentru a le asigura participanților masa, apa de băut și toate cele necesare, locul de campare și multe alte facilități, deoarece pot apărea probleme neprevăzute, iar distanța față de oraș este destul de mare. Să vă gândiți la faptul că peste 150 de persoane au venit din toată țara și au trebuit să ajungă în zona localității Mărașu, deoarece cazarea s-a făcut exclusiv la cort, locația fiind pusă la dispoziție de Primăria Mărașu. Organizatorii au reușit să găsească sponsorizările necesare pentru a duce la bun sfârșit acest eveniment.
Vă ofer aceste detalii pentru a înțelege faptul că această echipă, care a organizat acest important eveniment, a trebuit să fie atentă la foarte multe detalii organizatorice, deoarece era în joc imaginea sa, ca ONG, în cadrul Federației.
Acest eveniment este unul important deoarece reușește să promoveze zonele sălbatice din Brăila, iar iubitorii de natură din țară, care au participat la el, au făcut publicitate în mediul online prin imaginile foto și video postate de la fața locului pe rețelele de socializare. De asemenea, aceștia au avut ocazia să vadă frumusețile zonei, să se plimbe cu bărcile într-un tur organizat cu ajutorul celor de la Parcul Natural Balta Mică a Brăilei și să ducă acasă detalii despre aceste locuri frumoase din Brăila.
O să încerc să vă familiarizez cu o parte dintre activitățile desfășurate în cadrul acestei tabere, dar și cu celelalte asociații participante, deoarece au venit oameni de la Baia Mare, Cluj, Sibiu, Galați, Urziceni, Făgăraș, Focșani etc., adică oameni care au parcurs distanțe considerabile pentru a vedea aceste locuri frumoase din Brăila. Un astfel de eveniment reușește să facă publicitate județului nostru, ceea ce este foarte important.
Printre numeroasele concursuri organizate în cadrul taberei, care a avut loc în perioada 4-7 iunie, pot aminti: orientare nocturnă, triatlon, concurs de fotografie, concurs de caricatură, afiș ecologic, desen grafic, probe culturale și slide-show. Peste toate acestea s-a cântat muzică folk la focul de tabără, alături de invitați consacrați, Titus Constantin și Ionel Erimia.
De asemenea, au fost organizate momente culturale de către cluburile participante, care au făcut ca serile să fie unele de neuitat. Nu pot decât să felicit organizatorii acestui important eveniment și să le doresc puterea de a reuși să organizeze și să promoveze Brăila și în anii următori.
Să iubim natura
Păsările sălbatice și puii lor
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Păsările sălbatice au comportamente diferite atunci când au pui sau când clocesc, de la specii care apără cuibul cu îndârjire până la specii care părăsesc cuibul pentru a se apăra pe ele, lăsând puii pradă sigură pentru păsările răpitoare și nu numai.
Interesant este comportamentul unor specii de păsări și am să enumăr câteva, nu am pretenția că le voi enumera pe toate: ciovlica ruginie, piciorong, ciocîntors, nagâț. Ce este interesant la aceste păsări? Să știți că atunci când din întâmplare, sau cu bună știință, ai găsit cuibul acestor specii de păsări sau te afli fără să știi în apropierea unui cuib, fie că vorbim de pontă sau de pui, începe un spectacol regizat special pentru a te îndepărta de cuib. Dacă sunt în aer, încep să facă o zarvă atât de mare încât nu știi ce ai făcut, încep să își facă nevoile în aer, în direcția ta, se prefac că au o aripă ruptă, cad la sol. Aici încep să se prefacă rănite, doar pentru a te îndepărta de cuib. Spectacolul este atât de interesant, încât nu știi ce ai pățit, de ce sunt atât de agitate, sau dacă pasărea este rănită cu adevărat.
La polul opus, o să vă vorbesc despre rațe și corcodei, specii care părăsesc cuibul, lăsând puii în voia sorții, atunci când sunt atacate de cele mai multe ori de cioara grivă, sau de păsările răpitoare care dau târcoale cuiburilor.
În această perioadă a anului, au început să apară puii, destul de firav, deoarece vremea nu prea a fost una prielnică, multe păsări sunt în întârziere în ceea ce privește eclozarea puilor, dar am observat deja pui de păsări. În afară de berze, am văzut pui de gâscă de vară, pui de nagâț, pui de rață mare, pui de lișiță, pui de corcodel mare, pui de găinușă de baltă, iar la acest sfârșit de săptămână am văzut și pui de lebădă de vară. Monitorizez o locație unde aștept cu nerăbdare să văd puii de corcodel cu gât roșu și nu în ultimul rând puii de rață roșie, specii pe care nu le-am întâlnit până acum cuibărind în zona respectivă, dar nu am să dau locație pentru a nu pune în pericol aceste păsări și mai ales puii lor. Nu am reușit să fotografiez de aproape puii de nagâț, deoarece distanța era destul de mare.
Cei mai mulți pui la o pereche au fost la lebăda de vară, aceasta are cinci pui, iar la polul opus, corcodelul mare care are un singur pui.
Sper ca aceste păsări să reușească să își crească puii deoarece locurile sunt pline de pericole la tot pasul, de la păsări răpitoare, la câini de stână și nu în ultimul rând la oameni, care de multe ori nu au gânduri din cele mai pașnice.
Am să vă postez câteva fotografii cu acești pui pentru a vă bucura de aceste făpturi minunate. Trebuie de asemenea să menționez faptul că fotografierea acestor pui se face destul de greu, deoarece părinții îi protejează, iar ei sunt destul de prudenți în a se arăta.






















