Social Media

Local

Zeci de șoferi prinși băuți sau drogați la volan în minivacanța de 1 Mai

Timp de citire: 2 minute

• peste 1.000 de testări alcoolscopice, zeci de sancțiuni și șoferi drogați sau băuți scoși din trafic, acesta este bilanțul polițiștilor brăileni după o minivacanță de 1 Mai în care siguranța rutieră a fost prioritate zero • petrecerea s-a terminat cu dosare penale pentru 22 de conducători auto aflați sub influența alcoolului sau drogurilor, iar ”nota de plată” pentru 10 șoferi a fost reținerea permiselor și a certificatelor de înmatriculare
 
Minivacanța de 1 Mai nu a fost lipsită de provocări pentru polițiștii brăileni. În timp ce mulți brăileni s-au bucurat de zilele libere din minivacanța de 1 Mai, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila aveau altă misiune, oprirea celor care confundă vacanța cu iresponsabilitatea. Alcoolul și drogurile au fost ”ingredientele” ascunse în minivacanța de 1 Mai. Astfel, pe parcursul celor patru zile, între 1 și 4 mai, Serviciul Rutier a desfășurat acțiuni intensificate pentru depistarea șoferilor care au urcat la volan sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Au fost efectuate 1.040 de testări alcoolscopice și 46 de testări cu aparatul drugtest. Rezultatele sunt alarmante: 14 conducători auto au fost prinși băuți la volan, iar alți 8 au fost depistați sub influența substanțelor psihoactive. Toți s-au ales cu dosare penale sau sancțiuni conform legislației în vigoare.
Pe lângă acești șoferi iresponsabili, în ultimele 24 de ore ale vacanței, polițiștii au aplicat peste 100 de amenzi, însumând peste 49.000 de lei, au reținut 9 permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare. Totodată, oamenii legii au intervenit la 32 de evenimente, dintre care 25 au fost sesizate prin numărul unic de urgență 112, demonstrând o prezență activă și constantă în sprijinul cetățenilor.
Activitatea poliției în această perioadă arată o realitate clară: în ciuda avertismentelor și a campaniilor de prevenire, șoferii continuă să ignore legea, punând în pericol nu doar propria viață, ci și pe a celor din jur.
Polițiștii brăileni anunță că vor continua acțiunile pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței rutiere și în perioada următoare.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Elevii de la Liceul cu Program Sportiv, implicați în discuții interactive cu polițiștii

• polițiștii le-au oferit elevilor exemple concrete privind identificarea situațiilor de risc și le-au recomandat adoptarea unui comportament preventiv • s-au abordat teme de interes și s-a pus accent pe prevenirea și combaterea bullyingului, prevenirea portului și folosirii obiectelor periculoase • o echipă canină de la Serviciul Criminalistic a fost printre elevi

Publicat

în

Elevii de la Liceul cu Program Sportiv, implicați în discuții interactive cu polițiștii

Polițiștii au fost alături de elevii Liceului cu Program Sportiv și au purtat discuții pe teme de interes, dar au dat și sfaturi care să îi determine pe tineri să adopte un comportament preventiv.

La data de 10 noiembrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, o echipă canină din cadrul Serviciului Criminalistic, Biroul Ordine Publică și Biroul Proximitate au desfășurat o acțiune în sistem integrat, în incinta și zona adiacentă Liceului cu Program Sportiv Brăila.

A fost vorba despre activități dedicate creșterii gradului de siguranță în unitățile de învățământ și prevenirii comportamentelor de risc în rândul elevilor. În cadrul întâlnirilor cu elevii, polițiștii au abordat teme de actualitate și de interes pentru siguranța acestora.

“S-a pus accent pe prevenirea și combaterea bullyingului și a discriminării; prevenirea portului și folosirii obiectelor periculoase în incinta unităților de învățământ; respectarea regulilor de circulație și adoptarea unui comportament responsabil în trafic; siguranța în mediul online și prevenirea riscurilor asociate utilizării internetului”, au spus polițiștii.

Totodată, polițiștii au purtat discuții interactive cu elevii, oferindu-le recomandări și exemple concrete privind identificarea situațiilor de risc, adoptarea unui comportament preventiv și solicitarea sprijinului adulților sau al autorităților atunci când se confruntă cu situații care îi pot pune în pericol.

Potrivit oamenilor legii, siguranța elevilor reprezintă o prioritate, iar astfel de activități vor continua și în perioada următoare, scopul acestora fiind crearea unui climat de siguranță în mediul școlar, dezvoltarea spiritului civic și consolidarea parteneriatului dintre poliție, școală și comunitate.

Citește articolul complet

Local

Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele

• polițiștii au discutat cu oamenii din municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura cu privire la obligațiile care le au ca deținători de animale • la nivel național a crescut abandonul de animale și incidentele în care sunt implicați câini și pisici

Publicat

în

Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele

Deținătorii de animale au unele obligații și riscă sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu. În contextul creșterii la nivel național a abandonului de animale și a numărului de incidente în care sunt implicați câini sau pisici, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila desfășoară în mod constant activități preventive și de informare a cetățenilor.

La data de 10 noiembrie, polițiștii IPJ Brăila au desfășurat trei acțiuni preventiv-reactive, în municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura, având ca principal obiectiv informarea proprietarilor și deținătorilor de animale cu privire la obligațiile care le revin.

”Au fost desfășurate activități de informare privind responsabilitățile proprietarilor și deținătorilor de animale, prevenirea situațiilor de risc și consecințele faptelor de cruzime și rele tratamente aplicate animalelor, fiind prelucrate prevederile O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de informare cu privire la regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, fiind aduse în atenția cetățenilor prevederile O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, precum și prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, arată reprezentanții IPJ Brăila.

În cadrul activităților desfășurate au fost  purtate discuții cu 78 de cetățeni cu privire la obligațiile legale care le revin în calitate de proprietari sau deținători de câini periculoși ori agresivi, fiindu-le puse la dispoziție și materiale informative.

Polițiștii au urmărit, prin aceste activități, creșterea gradului de responsabilizare a proprietarilor și deținătorilor de animale și prevenirea producerii unor incidente care pot pune în pericol siguranța persoanelor sau bunăstarea animalelor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧