Social Media

SĂNĂTATE

«West Clinique» s-a înnoit cu echipamente medicale şi a intrat în contract cu Casa de Sănătate

Timp de citire: 8 minute

• în plus, medici noi au decis să se alăture echipei • de la 1 aprilie, pacienţii pot beneficia de consultaţii şi ecografii gratuite pentru medicină internă în baza biletului de trimitere de la medicul de familie • clinica s-a extins cu un centru medical, unde există specializările: medicină de familie, kinetoterapie şi medicină internă 
 
“Avalanşă” de noutăţi de la clinica brăileană “West Clinique”: în ultimele luni, au fost aduse echipamente de ultimă generaţie în mai toate cabinetele, echipa s-a mărit cu patru medici, iar de la 1 aprilie se află în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pe partea de medicină internă. Mai mult, clinica s-a extins cu un centru medical unde puteţi beneficia de luni până duminică de servicii medicale în specializările: medicină de familie, kinetoterapie şi medicină internă. Noua locaţie se află pe strada Plevna, colţ cu 1 Decembrie 1918, iar în prezent este în curs de autorizare la Colegiul Medicilor, după care urmează să fie depusă documentaţia la Direcţia de Sănătate Publică Brăila.
De sâmbătă, 1 aprilie, clinica “West Clinique” a intrat în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru medicina internă. Asta înseamnă că pacienţii pot beneficia de servicii medicale gratuite, dar doar în baza biletului de trimitere de la medicul de familie. Programările se fac la dr. Alexandru Niculescu (medic primar medicină internă şi director medical al clinicii), în limita a 28 de consultaţii pe zi şi 50 de ecografii lunar. Şi cabinetele de medicină de familie din noua locaţie se află în curs de autorizare, după care urmează să intre în contract cu CNAS, astfel ca pacienţii să aibă cât mai multe servicii medicale gratuite în cadrul celei mai moderne clinici private din zona Brăila-Galaţi. Managerul “West Clinique”, Maranda Enciu, nu se opreşte aici ci şi-a propus ca până la finalul anului 2017 să extindă cabinetele de medicină de familie ale clincii şi în alte cartiere din municipiu.
 
Patru doctori noi la «West Clinique»
Echipa “West Clinique” s-a mărit de la începutul acestui an, iar acest lucru este în favoarea pacienţilor, care se pot programa mult mai repede pentru consult şi alte investigaţii medicale. Timpul de aşteptare pentru vizita la un medic cardiolog s-a diminuat considerabil, pentru că dr. Mihaela Badea a decis să se alăture clinicii. Până la finele anului trecut, dr. Lila Martin era singurul cardiolog de la “West Clinique”. Programul la cardiologie este de luni până sâmbătă.
Pe partea de medicină internă, dr. Florentina Şancu a intrat în echipa medicală. O puteţi găsi la centrul medical de pe Plevna, iar dr. Alexandru Niculescu oferă consultaţii în clinică.
Stomatologia funcţionează cu 4 doctori: dr. Alexei Postolachi, dr. Diana Postolachi, dr. Maria Arsene şi un chirurg despre care managerul clinicii promite că e un nume “cu rezonanţă” în Brăila.
De asemenea, în cursul acestei luni, va fi inaugurat cabinetul de dermatologie, unde va activa un medic absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi.
 
Tehnologia de ultimă generaţie şi-a găsit loc în clinica brăileană
După ce în luna iunie a anului trecut clinica “West Clinique” a fost dotată cu un ecograf 4D pentru cabinetul de ginecologie, cel mai nou şi mai performant pe această linie, la finele lui 2016 a fost achiziţionat şi un analizor de imunologie “Immulite 2000”. Numărul în creştere al gravidelor care trec pragul clinicii a convins-o pe Maranda Enciu, managerul clinicii, să facă această investiţie. Acest analizor performant scurtează foarte mult perioada de aşteptare a rezultatelor pentru dublu test, triplu test şi alte investigaţii medicale din timpul sarcinii. Astfel, pacienta primeşte rezultatul în cursul aceleiaşi zile în care s-a prezentat la control.
În februarie 2017, a fost achiziţionată platforma Spectrum, cel mai performant laser din regiune. Acest aparat poate fi considerat o “minune” a ştiinţei, deoarece realizează 120 de proceduri pe domeniile chirurgie generală, chirurgie plastică, dermatologie, flebologie, stomatologie, ginecologie. Spre exemplu, varicele nu mai reprezintă o problemă acum. Acestea pot fi tratate în totalitate cu ajutorul laserului ultraperformant. De menţionat că tratamentul nu se mai poate realiza nicăieri în zona Brăila – Galaţi, aşa cum ne-a precizat managerul clinicii. Un alt aspect ce trebuie menţionat este că tot ce se utilizează în cadrul procedurilor este de unică folosinţă. Tot cu ajutorul laserului se pot realiza peste 30 de proceduri de estetică (endolift facial, blefaroplastie, liposculptură – adică îndepărtarea celulitei – etc.), afecţiuni dermatologice (acnee, cuperoză, vergeturi), afecţiuni ginecologice (incontinenţa urinară la efort).
Nici sala de mici intervenţii nu a fost “uitată”, ea fiind dotată recent cu echipamente noi. Investiţiile vor continua şi în perioada aprilie – mai 2017, când vor fi achiziţionate echipamente ce vor fi utilizate în intervenţii de microchirurgie, ORL şi chirurgie plastică.
 
Angajatorii pot avea grijă de sănătatea angajaţilor prin abonamentele medicale deductibile fiscal
Un alt segment de beneficiari pe care “West Clinique” îşi doreşte să-l atragă este cel reprezentat de angajatori. Cum? Îndemnându-i pe aceştia să aibă grijă de sănătatea angajaţilor lor fără costuri suplimentare. Este o noutate nu numai pentru Brăila, ci şi pentru întreaga ţară, după ce Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă 3/2017, prin care s-a introdus deductibilitatea pentru abonamentele de servicii medicale. Asta înseamnă că un angajat care optează pentru un abonament de servicii medicale va fi scutit de plata impozitului, în limita a 400 euro/an. Pentru a beneficia de facilitate fiscală, abonamentul medical trebuie dus angajatorului, care va face el apoi deducerea de impozit din veniturile totale ale angajatului. Contravaloarea se va regăsi în salariu. “Măsura aduce avantaje nu doar pentru salariaţi. Furnizorii privaţi vor putea reinvesti sumele în deschiderea de noi clinici şi spitale la nivel naţional şi în consolidarea infrastructurii. Abonamentele medicale au, în primul rând, un rol preventiv, putând fi depistate la timp unele afecţiuni grave”, a declarat Maranda Enciu, managerul “West Clinique”.
Clinica privată se găseşte pe str. Mihai Eminescu (fosta Republicii), nr. 18, în municipiul Brăila. Centrul medical se află pe strada Pleva, colţ cu strada 1 Decembrie 1918, la foarte mică distanţă de clinică. Programul este de luni până duminică. Pentru programări şi informaţii, puteţi apela numărul de telefon 0339.919. De asemenea, se pot face programări online direct pe site-ul www.clinica-medicala-westclinique.ro.
 
Cine stă în spatele «West Clinique» şi care e secretul ascensiunii rapide a clinicii
Clinica medicală privată “West Clinique”, înfiinţată în 2013, este condusă de o echipă de medici cu o vastă experienţă, în frunte cu un manager ambiţios, Maranda Enciu, o brăileancă aflată în continuă perfecţionare pe plan profesional. La început, s-a specializat pe partea de laborator clinic, iar în acest an va finaliza studiile şi va obţine drept de liberă practică, ceea ce înseamnă că se va putea implica în cercetare şi studii clinice. A considerat că are nevoie şi de o evaluare a managementului personal, aşa că s-a înscris şi a absolvit cursurile de management spitalicesc la Şcoala de Sănătate Publică din Bucureşti, cu media 9,59 “pe podium”, cum îi place să spună, fiind a doua cea mai mare notă obţinută de absolvenţi. În 2016, a fost admisă la Facultatea de Medicină din Galaţi, cu 100 de puncte din 100 posibile. Se poate lăuda că este o studentă integralistă, promovând semestrul I fără nicio restanţă. Intenţionează să urmeze un master în cosmetologie/farmacologie, pentru că se simte atrasă de chirurgia plastică şi dermatologie, după cum ne-a declarat. “Aş vrea să mă implic în cercetare, în studii clinice pe piciorul diabetic împreună cu o echipă de medici de la clinică, studii pe care le voi face publice la momentul respectiv”, ne-a vorbit Maranda Enciu despre planurile sale de viitor.
Aceasta ne-a dezvăluit şi secretul ascensiunii rapide a afacerii “West Clinique”: specializarea şi perfecţionarea continuă a personalului. “Afacerea a ajuns la un nivel pe care ni l-am impus, toţi indicatorii tehnico-economici au fost realizaţi. Asta înseamnă că am avut investiţii de peste 600.000 euro, în fiecare an am adus cele mai performante echipamente în cabintele clinicii. La ora asta, noi deţinem cele mai noi şi performante echipamente medicale, iar cel mai vechi aparat este din 2013. Pentru a ajunge la acest nivel pe care l-a atins «West Clinique», a trebuit să studiez în fiecare an piaţa, să sprijin medicii să se perfecţioneze, i-am motivat salarial, am sprijinit şi sprijinim personalul medical mediu prin cursuri de perfecţionare şi salarii motivante. Asta a fost deviza noastră: specializare şi perfecţionare continuă a personalului şi achiziţionarea de echipamente medicale. Performanţa a fost atinsă pentru că s-a lucrat 7 zile pe săptămână, de luni până sâmbătă de la ora 8.00 dimineaţa şi până la 21.00, iar duminica de la 8 dimineaţă până la 14.00 cel puţin”, ne-a precizat managerul clinicii private brăilene.

SĂNĂTATE

Lista medicamentelor compensate urmează să fie actualizată. Aproape 40 de medicamente noi vor fi adăugate

Publicat

în

Lista medicamentelor compensate urmează să fie actualizată. Aproape 40 de medicamente noi vor fi adăugate

Lista medicamentelor compensate și gratuite urmează să fie extinsă din nou, cu aproximativ 36 de medicamente noi și patru extinderi de indicații pentru tratamente deja existente, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Potrivit acestuia, noua actualizare ar urma să ducă la un total de 92 de medicamente și indicații noi introduse pe listă în anul 2026.

36 de medicamente noi și patru extinderi de indicații

Ministrul Sănătății a precizat că datele preliminare indică introducerea a aproximativ 40 de modificări pe lista medicamentelor compensate.

„Acum avem pregătită o nouă actualizare. În septembrie trebuia făcută o altă actualizare, dar nu s-a făcut. Datele preliminare arată că avem în jur de 36 de medicamente noi, cu 4 extinderi de indicații, adică 40 în total”, a declarat Alexandru Rogobete.

Extinderea indicațiilor înseamnă că anumite medicamente care se află deja pe lista tratamentelor compensate vor putea fi decontate și pentru alte afecțiuni sau pentru alte categorii de pacienți.

Numeroase tratamente noi, inclusiv pentru pacienții oncologici

Potrivit ministrului, legea prevede actualizarea listei medicamentelor compensate de două ori pe an.

Alexandru Rogobete a arătat că, în ultimul an, au fost introduse numeroase tratamente noi, multe dintre acestea fiind inovative și destinate, în special, pacienților care suferă de cancer.

În 2025, au fost introduse 41 de medicamente noi și au fost aprobate 10 extinderi de indicații. Ulterior, în februarie 2026, lista a fost actualizată din nou, cu alte 33 de medicamente și 19 extinderi de indicații.

Odată cu noua actualizare anunțată, numărul medicamentelor și indicațiilor noi introduse în acest an ar urma să ajungă la 92.

Ministrul Sănătății a precizat că procedura de actualizare a listei va fi reluată și în februarie 2027.

Lista medicamentelor compensate și gratuite este importantă în special pentru pacienții cu boli cronice sau grave, pentru care costul unor tratamente poate fi foarte ridicat.

Citește articolul complet

SĂNĂTATE

Provocări pentru conducerea Spitalului Județean Brăila. Cardiologia și timpii de așteptare din UPU

• după apariția informațiilor despre cele mai recente achiziții ale Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, cititorii au readus în discuție situația Secției de Cardiologie și timpul petrecut la Urgențe • managerul unității sanitare, dr. Dorel Bratu, vorbește despre deficitul de specialiști, demersurile pentru atragerea medicilor și provocările unei unități medicale care deservește zilnic sute de pacienți

Publicat

în

După articolul publicat de cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, în care au fost prezentate cele mai recente achiziții realizate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, reacțiile și întrebările venite din partea cititorilor au readus în atenție câteva dintre problemele care îi preocupă direct pe pacienți.

Printre subiectele semnalate se numără situația Secției de Cardiologie, necesitatea atragerii unor noi medici specialiști și timpul de așteptare din Unitatea de Primire Urgențe (UPU).

Sunt preocupări firești pentru oamenii care ajung la spital și care își doresc să primească îngrijirea medicală de care au nevoie, într-un timp cât mai scurt și în condiții cât mai bune.

Investițiile în aparatură reprezintă un pas important pentru dezvoltarea unui spital, însă, pentru pacienți, rezultatele se măsoară și prin accesul la medicul specialist, timpul necesar pentru efectuarea investigațiilor și modul în care sunt gestionate cazurile medicale.

Tocmai de aceea, modernizarea infrastructurii trebuie să fie însoțită de măsuri care să răspundă problemelor de personal și presiunii tot mai mari asupra serviciilor medicale.
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, dr. Dorel Bratu, recunoaște că atragerea medicilor reprezintă una dintre provocările importante ale mandatului său și susține că demersurile pentru identificarea unor soluții continuă.

Cardiologia, o specialitate în care atragerea medicilor rămâne o provocare

Afecțiunile cardiovasculare necesită, de multe ori, evaluare medicală atentă, investigații de specialitate și o monitorizare corespunzătoare.

Pentru pacienții care au nevoie de consultații cardiologice, accesul la un medic poate face diferența între o problemă gestionată la timp și o situație care ajunge să necesite intervenții mai complexe.

De aceea, situația Secției de Cardiologie a revenit în atenția publicului, în contextul discuțiilor despre investițiile realizate în spital și despre dezvoltarea serviciilor medicale oferite brăilenilor. Managerul unității sanitare, dr. Dorel Bratu, afirmă că problema deficitului de medici este una cunoscută și că găsirea specialiștilor care să se alăture echipei medicale reprezintă o preocupare constantă a conducerii.

”Este o problemă care mă preocupă încă de la preluarea funcției. Avem dificultăți în asigurarea personalului medical necesar, iar cardiologia este una dintre specialitățile în care deficitul de medici se resimte la nivel național. Nu este o situație cu care ne confruntăm doar noi, însă trebuie să găsim soluții pentru ca pacienții să beneficieze de serviciile medicale de care au nevoie”, a explicat managerul spitalului.

Până la ocuparea posturilor necesare, una dintre soluțiile adoptate a fost colaborarea cu medici specialiști din afara echipei angajate permanent. În prezent, spitalul are un contract de prestări servicii cu medicul specialist cardiolog dr. Ionel Bratu, care asigură consultații interspitalicești, ecografii cardiace și consultații preoperatorii.

Aceste servicii contribuie la gestionarea unor solicitări medicale, în special în situațiile în care pacienții internați în alte secții au nevoie de evaluare cardiologică. Totuși, colaborările de acest tip nu înlocuiesc necesitatea unei echipe medicale suficiente, care să poată răspunde constant volumului de solicitări.

”Căutăm soluții și vom continua să facem demersuri pentru atragerea specialiștilor. Avem nevoie de medici, iar pacienții trebuie să poată beneficia de servicii medicale în condiții cât mai bune. Investițiile în aparatură sunt importante, dar la fel de important este să avem oamenii care să o folosească și care să asigure îngrijirea pacienților”, a mai precizat managerul spitalului, dr. Dorel Bratu. Problema nu se rezumă, așadar, la existența unor echipamente performante, ci și la capacitatea spitalului de a avea personalul necesar pentru ca acestea să fie folosite în beneficiul pacienților.

Timpii de așteptare din UPU, o altă preocupare a pacienților

O altă problemă semnalată de cititori este timpul de așteptare din Unitatea de Primire Urgențe. Pentru persoanele care ajung la spital în momente dificile, uneori însoțite de durere, teamă sau îngrijorare pentru un membru al familiei, așteptarea poate deveni o experiență apăsătoare.

ste o realitate care trebuie privită atât din perspectiva pacienților, cât și prin prisma modului în care funcționează serviciile de urgență. Într-o unitate de primiri urgențe, pacienții nu sunt preluați exclusiv în ordinea sosirii.

Prioritatea este stabilită în funcție de gravitatea stării medicale, prin procedura de triaj. Persoanele aflate în stare critică trebuie evaluate și tratate cu prioritate, chiar dacă alți pacienți au ajuns mai devreme la spital.

Acest lucru înseamnă că timpul de așteptare poate varia considerabil, în funcție de gravitatea cazurilor, de numărul persoanelor care se prezintă simultan și de resursele medicale disponibile la momentul respectiv.

Explicația nu anulează însă nemulțumirile pacienților. Dimpotrivă, volumul mare de activitate arată cât de importantă este organizarea eficientă a fluxului de pacienți și asigurarea personalului necesar pentru gestionarea solicitărilor.

Potrivit bilanțului prezentat pentru primele nouă luni ale anului 2026, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila a înregistrat 35.036 de prezentări, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 128 de pacienți pe zi. Dintre aceștia, 1.496 au fost copii.

În aceeași perioadă, în 66 de cazuri critice a fost solicitat elicopterul SMURD pentru transport aerian, iar echipele medicale au intervenit în 156 de situații de stop cardiorespirator survenite pe secțiile spitalului.

Totodată, medicii au efectuat proceduri de tromboliză pentru 59 de pacienți cu infarct miocardic acut și pentru 51 de pacienți cu accident vascular cerebral. Cifrele ilustrează complexitatea activității desfășurate în cadrul spitalului și presiunea la care sunt supuse echipele medicale.

În spatele fiecărei prezentări se află un pacient care are nevoie de evaluare, iar unele cazuri necesită intervenții imediate și mobilizarea mai multor specialități medicale. În aceste condiții, gestionarea timpilor de așteptare reprezintă o provocare care nu poate fi separată de numărul de prezentări, de gravitatea cazurilor și de disponibilitatea personalului.

Pentru pacienți, este important ca timpul de așteptare să fie însoțit de informații clare despre modul în care se face triajul și despre faptul că ordinea acordării îngrijirilor este stabilită în funcție de urgența medicală.

Comunicarea cu persoanele aflate în sala de așteptare poate contribui la o mai bună înțelegere a situației, mai ales în perioadele aglomerate. În același timp, reducerea timpilor de așteptare acolo unde organizarea și resursele permit acest lucru rămâne un obiectiv important pentru orice serviciu de urgență.

Investițiile ajută, dar nu pot înlocui personalul medical

Discuțiile despre Cardiologie și UPU readuc în prim-plan o realitate a sistemului sanitar: modernizarea unui spital nu înseamnă doar achiziționarea de echipamente, ci și asigurarea resurselor umane necesare pentru funcționarea serviciilor medicale.

Un aparat performant poate permite investigații mai rapide, un diagnostic mai precis sau o intervenție realizată în condiții mai bune. Beneficiile sale depind însă de existența personalului calificat, de organizarea activității și de posibilitatea integrării echipamentului în circuitul medical.

În cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, achizițiile recente urmăresc tocmai dezvoltarea capacității de diagnostic și tratament pentru mai multe categorii de pacienți. RMN-ul cerebral portabil poate reduce necesitatea transportării anumitor pacienți către laboratorul de imagistică, în situațiile în care utilizarea sa este indicată medical.

Artroscopul permite efectuarea unor intervenții ortopedice minim invazive, iar cele zece ventilatoare noi oferă instrumente suplimentare pentru susținerea pacienților aflați în stare critică.

Fiecare investiție răspunde unei nevoi medicale concrete, însă efectul asupra calității serviciilor depinde și de modul în care aparatura este utilizată în activitatea de zi cu zi. Din această perspectivă, atragerea medicilor și consolidarea echipelor medicale sunt la fel de importante ca modernizarea infrastructurii.

Pentru pacienți, diferența nu este dată doar de existența unui echipament nou, ci și de posibilitatea de a beneficia de investigația sau tratamentul necesar, în condiții de siguranță și fără întârzieri evitabile.

”Nu ne oprim aici. Avem în continuare obiective de îndeplinit și ne dorim să aducem în spital echipamente performante, care să răspundă nevoilor reale ale pacienților. Modernizarea trebuie să continue, dar trebuie să fie făcută cu un scop clar: să îmbunătățim actul medical și să oferim servicii cât mai bune aici, la Brăila”, a declarat dr. Dorel Bratu.

Miza finală: servicii medicale mai bune, aproape de casă

Pentru brăileni, dezvoltarea Spitalului Clinic Județean de Urgență înseamnă mai mult decât o listă de achiziții sau proiecte de modernizare.

Înseamnă posibilitatea de a beneficia de investigații și tratamente în apropierea locuinței, de a evita deplasările în alte orașe atunci când serviciile necesare sunt disponibile local și de a avea acces la îngrijire medicală în momentele în care aceasta este esențială.

Dar înseamnă și așteptări firești: să găsească medici specialiști, să primească explicații atunci când trebuie să aștepte și să aibă încredere că fiecare caz este evaluat în funcție de nevoile sale medicale. Noile echipamente reprezintă un pas concret, dar nu singurul.

Modernizarea spațiilor, dezvoltarea resursei umane, digitalizarea și creșterea siguranței pacienților sunt direcții care trebuie să avanseze împreună. Aceasta este și ideea care a traversat dialogul nostru cu managerul spitalului: investiția în tehnologie are valoare atunci când se regăsește în îngrijirea oferită pacientului.

Iar pentru dr. Dorel Bratu, mesajul este că modernizarea trebuie să continue, dincolo de noille achiziții și de rezultatele care pot fi prezentate. Obiectivul rămâne același: un spital mai bine dotat, mai bine organizat și capabil să ofere brăilenilor servicii medicale moderne, sigure și de calitate, cât mai aproape de casă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧