Social Media

Economie

Vreți să scăpați de paturi, canapele sau alte obiecte de mobilier? Se rezolvă! Campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, în municipiul Brăila

• în perioada 6 – 18, se derulează campania trimestrială de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, dar și a celor textile, electrice și electronice și a celor periculoase menajere din municipiul Brăila • campania se adresează persoanelor fizice și este organizată de Polaris M Holding SRL, în calitate de lider al Asocierii, și PHG Waste Management SRL (Asociat), în parteneriat cu ADI ”Eco Dunărea” Brăila

Actualizat:
Timp de citire: 3 minute
Vreți să scăpați de paturi, canapele sau alte obiecte de mobilier? Se rezolvă! Campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, în municipiul Brăila

O nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase se va derula în municipiul Brăila, de pe 6 până pe 18 iulie. Colectarea deșeurilor voluminoase se face gratuit, direct de la domiciliul celor interesați, în baza solicitărilor telefonice.

Astfel, brăilenii au posibilitatea de a se debarasa, fără niciun efort și fară niciun cost suplimentar, de orice obiect voluminos pe care nu-l mai folosesc și care ocupă spațiul inutil, printr-o simplă solicitare la numărul de telefon 0725551330, de luni până vineri, între orele 08:00 – 16:00.

Deșeurile voluminoase trebuie scoase în fața blocului/casei, într-un loc accesibil mașinii de colectare, până cel târziu ora 08:30 dimineața, în ziua de colectare aferentă zonei în care locuiesc.

Colectarea deșeurilor voluminoase de la populație se va face de luni până vineri.

Deșeuri voluminoase acceptate:

  • – obiecte de mobilier (ex. dulapuri, birouri, scaune, mese, paturi, canapele, fotolii, saltele etc.)
  • – uși din lemn sau din alt material
  • – tâmplărie geam din lemn sau din alt material
  • – covoare, linoleum, mochete
  • – deșeurile de echipamente electrice și electrocasnice (DEEE)

Cum se procedează cu deșeurile textile și periculoase

În aceeași perioadă, 6 – 18 iulie, se colectează, tot gratuit, deșeuri textile și deșeuri periculoase, dar și aparatură electrică și electronică scoasă din uz, de dimensiuni mici. Aceste tipuri de deșeuri se predau prin aport voluntar la unul din punctele de colectare amenajate temporar în diverse zone din municipiu, conform graficului atașat.

La punctul de colectare va staționa în intervalul orar 08:00-16:00 o mașină distinct inscripționată, dotată cu recipiente corespunzătoare colectării categoriilor de deșeuri. La punctul fix de colectare se vor primi doar deșeuri generate de populație.

Deșeuri textile:

– Deșeurile textile menajere (deșeurile vor fi predate în punctele fixe, unde va staționa o mașină destinată atât colectării deșeurilor periculoase, cât și a celor textile, fiind depozitate în recipiente separate).

Deșeuri periculoase acceptate:

  • – Cutii de vopsea, lacuri pentru lemn, diluanți, cerneluri, adezivi
  • – Baterii, acumulatori (exclus acumulatori auto)
  • – Ambalaje de la detergenți, produse de curățenie și dezinfecție
  • – Ambalaje de la produse cosmetice (ex. ojă, lac de unghii, acetonă, fixativ, vopsele pentru păr)
  • – Ambalaje de la produse pentru îngrijirea grădinilor și a peluzelor (ex. pesticide, erbicide)
  • – Soluții și spray-uri pentru gândaci, otravă
  • – Becuri și alte surse de iluminat
  • – Alte recipiente ce conțin substanțe toxice
  • – Ulei alimentar uzat (•se depozitează în recipiente de plastic tip PET de către cetățeni, apoi se predă la punctul de colectare

Economie

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent

Publicat

în

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.

Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.

Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.

„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.

Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.

Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

Economie

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei

Publicat

în

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).

Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.

Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.

În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă;  neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.

„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧