Social Media

ECONOMIC

Vocile Brăilei. „Mama mea, de aproape 60 de ani, este nevoită să muncească în condiții care depășesc orice limită a decenței și siguranței”

* este mesajul unei brăilence, trimis pe adresa redacției noastre * cititoarea afirmă că mama sa, alături de „alte sute de angajați” ai unei societăți brăilene, își desfășoară activitatea în condiții grele, fără aer condiționat, în aceste zile cu temperaturi extreme * în replică, angajatorul afirmă că ar fi respectat întocmai măsurile prevăzute de O.U.G. nr. 99/2000 și că le asigură angajaților inclusiv apă potabilă prin dozatoare amplasate în toate secțiile, acces la frigidere și pauze suplimentare

Timp de citire: 3 minute

Recent, a sosit pe adresa redacției „Obiectiv-Vocea Brăilei” mesajul unei cititoare care ne-a relatat despre, cităm, „situația extrem de gravă” în care se află mama sa, în vârstă de aproape 60 de ani, angajată a SC Glorious Lighting SRL Brăila, nevoită, în opinia reclamantei, să muncească în condiții „care depășesc orice limită a decenței și siguranței”. Redăm mai jos textul integral al sesizării trimise, precum și răspunsul angajatorului.

O situație extrem de gravă care se petrece la fabrica „Glorious Lighting” SRL din Brăila. Mama mea, de aproape 60 ani, lucrează în această fabrică, iar în prezent ea și alte sute de angajați sunt nevoiți să muncească în condiții care, din punctul oricărui om normal de vedere, depășesc orice limită a decenței și a siguranței.

În timpul acestui val de caniculă angajații nu au aer condiționat în spațiile de lucru; li se interzice să consume apă în timpul programului; temperaturile din interior devin insuportabile; aproape zilnic există persoane care leșină, iar ambulanțele sunt chemate frecvent la fabrică.

Vorbim despre oameni, mulți dintre ei în vârstă, care își riscă sănătatea pentru a-și păstra locul de muncă. Ba mai mult, le este frică să discute cu oricine extern. Consider că această situație ridică serioase semne de întrebare privind respectarea drepturilor angajaților și a normelor de securitate și sănătate în muncă. Vă rog să acordați atenție acestui caz și, dacă este posibil, să investigați condițiile de muncă din această fabrică. Poate doar prin expunerea publică a situației se vor lua măsuri înainte să se întâmple o tragedie.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat și sper din suflet că veți putea aduce în atenția publică această problemă”.

Iată și răspunsul formulat de reprezentanții societății Glorious Lighting:

Referitor la informațiile prezentate în sesizarea transmisă, dorim să facem următoarele precizări:

În contextul temperaturilor extreme din această perioadă, Glorious Lighting SRL aplică măsurile prevăzute de O.U.G. nr. 99/2000 privind protecția persoanelor încadrate în muncă în perioadele cu temperaturi extreme, inclusiv asigurarea permanentă a apei potabile prin dozatoare amplasate în toate secțiile, acces la frigidere, acordarea de pauze suplimentare și implementarea altor măsuri organizatorice pentru diminuarea disconfortului termic. Este firesc ca, pe durata unui cod roșu de caniculă, disconfortul termic să fie resimțit și în spațiile industriale, însă societatea ia toate măsurile prevăzute de legislația în vigoare pentru protejarea sănătății angajaților.

Afirmația potrivit căreia ambulanțele sunt chemate frecvent la fabrică nu corespunde realității. Frecvența solicitărilor serviciilor de ambulanță poate fi verificată în mod obiectiv în evidențele Serviciului de Ambulanță și ale Unității de Primiri Urgențe. De asemenea, societatea a fost verificată de autoritățile competente, cărora le-a acordat întregul sprijin și le-a pus la dispoziție toate informațiile solicitate.

Glorious Lighting SRL Brăila”.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile