Social Media

SPORT

Viitorul Ianca este în grafic

Publicat

în

* formația pregătită de Victor Olenic a câștigat cu 3-1 meciul cu Sporting Liești * a bifat, astfel, al doilea succes din 2022
 
Viitorul Ianca este echipa momentului în Seria a II-a a Ligii a III-a. Formația pregătită de Victor Olenic le-a spulberat șansele de a ajunge în play-off atât celor de la CSM Rm. Sărat cât și celor de la Sporting Liești. Sâmbăta trecută, Viitorul Ianca s-a impus cu 3-1 în partida de la Plopu cu Sporting Liești, însă scorul putea fi mult mai mare în favoarea formației gazdă.
“Nu a fost un meci atât de greu pe cât ne așteptam. Ne-am impus cu 3-1, însă scorul adevărat trebuia să fie 5-1 sau 6-1. Ne-am propus să câștigăm cele trei meciuri rămase de disputat din retur, 90% suntem în grafic. Mă bucur că am avut continuitate în rezultate”, ne-a declarat Cosmin Necoară, directorul sportiv al Viitorului Ianca.
Băluță a irosit o mare ocazie de gol. Acesta a rămas singur cu Brăneț, însă nu l-a putut învinge pe portarul oaspeților.
Viitorul a controlat jocul și, conform ostilităților din teren, în minutul 42 a deschis scorul. Dima a centrat din lovitură liberă, iar Bârlădeanu a deviat mingea în propria poartă. Formația din Ianca a ieșit de la cabine cu dorința de a tranșa partida în favoarea sa și, în minutul 69, și-a dublat avantajul. Rareș Băluță a rămas singur cu Brăneț iar de data aceasta l-a învins, cu un șut plasat, de la 8 metri. Viitorul a continuat să atace și, în minutul 75, a dus scorul la 3-0, grație golului înscris de Marius Coman, după o pasă primită de la Ciucureanu.
În partea a doua a întâlnirii, Marius Coman, Costin Ciucureanu, Rareș Cristea și Alin Radu și-au trecut numele pe lista ratărilor.
În minutul 90, Sporting Liești a marcat golul de onoare prin Voicu, iar partida s-a încheiat cu scorul de 3-1 în favoarea Viitorului Ianca.
Viitorul Ianca: Sandu (min. 31: A. Mihai) – Iordache, Preda, Stănciulescu, Coteț – Popa, Dima, L. Iorga (min. 81: A. Radu) – Băluță, M. Coman (min. 81: R. Cristea), A. Crăciun (min. 71: Ciucureanu).

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile