LOCAL
VIDEO: În plină prohibiţie, pescuiau cegă, specie protejată, cu o plasă lungă de 300 m
• în momentul când au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră, doi brăileni în vârstă de 40, respectiv 30 de ani, aveau asupra lor trei peşti din specia cegă • indivizii sunt acum cercetaţi penal şi li s-a confiscat plasa în valoare de 4.800 lei • cei trei peşti au fost eliberaţi, în prezenţa unui specialist din cadrul Institutului de Cercetări Piscicole Galaţi
Doi brăileni care braconau pe Dunăre cu o plasă lungă de 300 de metri au avut ghinionul să le iasă în cale poliţiştilor de frontieră gălăţeni, care plecaseră cu o ambarcaţiune de tip Class de la Baza de Reparaţii Nave Brăila şi se deplasau spre baza Sectorului Poliţiei de Frontieră din municipiul Galaţi. În momentul când au fost luaţi la întrebări, cei doi indivizi aveau în barcă trei peşti din specia cegă, care cântăreau în total 5 kilograme. Peştii doar ce fuseseră prinşi şi, deoarece este vorba despre o specie protejată, poliţiştii de frontieră au anunţat şi Institutul de Cercetări Piscicole Galaţi. În prezenţa unui specialist al acestei instituţii, peştii au fost eliberaţi în fluviu.
Cei doi brăileni, Gabriel C., în vârstă de 40 de ani, şi Aurelian B., în vârstă de 30 de ani, se aflau într-o barcă de fibră, în momentul când au fost depistaţi, în zona kilometrului fluvial 164. Gabriel C. a declarat că plasa din fir textil lungă de 300 de metri îi aparţine.
Poliţiştii de frontieră gălăţeni au luat măsura confiscării plasei de pescuit, în valoare de 4.800 lei, iar pe numele celor două persoane se efectuează în prezent cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor: pescuitul, deţinerea, transportul, comercializarea sturionilor capturaţi pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, fără respectarea prevederilor legale în vigoare, cu excepţia celor proveniţi din acvacultură, pentru care se face dovada originii prin documente şi marcaje justificative legale, pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie şi deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.
LOCAL
Tiroliana din Parcul Monument, un pericol pentru copii
• un cititor atrage atenția asupra stării tirolienei din Orășelul Copiilor, din Parcul Monument din Brăila, reclamând lipsa unor elemente de siguranță, deteriorarea instalației și folosirea acesteia în condiții riscante • acesta solicită verificarea și remedierea deficiențelor, pentru ca echipamentul să poată fi utilizat în siguranță de către copii
Tiroliana din Orășelul Copiilor, amenajat în Parcul Monument din Brăila, ar reprezenta un pericol pentru cei mici, din cauza deteriorării unor componente și a modului în care este utilizată. Un cititor al publicației noastre atrage atenția asupra problemelor constatate și solicită readucerea instalației în condiții corespunzătoare de funcționare.
Potrivit acestuia, una dintre probleme este folosirea tirolienei de către tineri care depășesc vârsta copiilor pentru care a fost concepută instalația: “seara şi chiar noaptea, vin aici ditamai găliganii care, chiuind, se dau în tiroliană ; chiar şi câte două persoane simultan – şi nimeni nu-i vede ce fac”.
Elemente de siguranță lipsă sau deteriorate
Sesizarea semnalează și o serie de deficiențe ale instalației. Printre acestea se numără lipsa mânerelor antiderapante și a sistemului de frânare, precum și desprinderea leagănului tip disc de cablul de susținere.







În aceste condiții, copiii ar fi nevoiți să se țină direct de cablul metalic în timpul deplasării, ceea ce ar crește riscul de alunecare și cădere. De asemenea, sub tiroliană s-ar fi format o groapă cu apă și noroi, iar unii copii ar folosi picioarele pentru a încetini sau opri deplasarea.
Situația descrisă ridică semne de întrebare cu privire la starea instalației și la condițiile în care aceasta este folosită. În lipsa unor componente esențiale și a unei verificări a funcționării, utilizarea tirolienei ar putea pune în pericol siguranța copiilor.
Părinții, nevoiți să supravegheze atent copiii
Potrivit autorului sesizării, părinții ajung să stea foarte aproape de instalație pentru a-i supraveghea pe cei mici și pentru a-i avertiza să se țină bine de cablu. Există însă și copii care folosesc tiroliana fără ajutorul adulților, expunându-se riscurilor semnalate.
În opinia cititorului, ar fi utile și instrucțiuni clare privind modul de utilizare a instalației. Înainte de toate, însă, acesta consideră necesară verificarea și readucerea tirolienei la parametrii corespunzători de funcționare, astfel încât copiii să o poată folosi în siguranță.
LOCAL
Cere monitorizarea electronică atunci când ești în pericol. Nimeni nu merită să trăiască în frică
* polițiștii au purtat discuții cu brăilenii, femei și bărbați, pe linia prevenirii violenței domestice * oamenii legii spun că nimeni nu trebuie să suporte amenințări sau abuz, iar recunoașterea violenței și solicitarea ajutorului la timp pot face diferența
Nimeni nu trebuie să trăiască cu frică, în propria familie! La data de 27 octombrie, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, alături de jandarmi, au desfășurat o activitate de prevenire a violenței domestice, demers circumscris campaniei naționale „Protejează-ți viața! Cere monitorizarea electronică atunci când ești în pericol!”.
Prin recomandări și discuții directe cu cetățenii, oamenii legii au transmis informații esențiale despre recunoașterea comportamentelor abuzive, drepturile victimelor și măsurile de protecție disponibile, importanța solicitării sprijinului autorităților. S-a discutat și despre rolul monitorizării electronice în protejarea persoanelor aflate în pericol.
Ai nevoie de ajutor? Iată unde poți apela
Poți cere ajutor la 112, dacă te afli într-un pericol iminent, sau la 0800 500 333 – linia națională gratuită, disponibilă non-stop, pentru victimele violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane. Se poate apela 119 – pentru sesizarea situațiilor de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor. În caz de pericol iminent, sună la 112
Persoanele care au nevoie de ajutor pot obține informații despre drepturi și servicii de sprijin la ANES – anes.gov.ro, sau la DGASPC și serviciile publice de asistență socială – pentru informații despre adăposturi, consiliere și sprijin la nivel local.
Mesajul polițiștilor: ”Nu ignora semnele violenței. Nu rămâne singur în fața abuzului! Cere ajutor! Distribuie această informație! Poate ajunge la cineva care are nevoie de sprijin”.























