Social Media

SPORT

Victorie la scor, 40-30, pentru echipa de tineret a clubului HC Dunărea la Știința București

Publicat

în

• formația pregătită de Cristian Preda și Carmen Buceschi a condus tot timpul pe tabelă • cu opt reușite, Ana Maria Gavrilă a fost golghetera echipei brăilene
 
Echipa de tineret de la HC Dunărea Brăila a avut o evoluție entuziasmantă în partida din deplasare cu știința București, din prima etapă a Campionatului Național de handbal pentru tineret, iar rezultatul final, 40-30, confirmă această afirmație.
Echipa pregătită de Cristian Preda și Carmen Buceschi a condus în permanență și a fost la egalitate cu adversara sa doar în primele două minute. Neacșu a marcat pentru HC Dunărea, Mișu a egalat, iar în minutul 4 formația de la Dunăre conducea cu 4-1. Bucureștencele au mai reușit să se apropie la un singur gol în două rânduri, dar formația brăileană a luat jocul pe cont propriu și în minutul 13, după golul înscris de Georgiana Iorga, avea cinci lungimi avantaj, 11-6. HC Dunărea a marcat de opt ori între minutele 18 și 25 și a pus un decalaj de 13 goluri, 21-8, între ea și echipa gazdă.
La pauză diferența dintre cele două combatante a fost de 14 goluri, 26-12, în favoarea grupării coordonate de Preda și Buceschi.
Nici repriza a doua nu a avut istoric. Cei doi antrenori ai formației brăilene au rulat toate jucătoarele aflate pe raportul de arbitraj, dar situația de pe tabelă nu s-a schimbat, HC Dunărea conducea cu 14 goluri, în minutul 47. Pe finalul meciului, handbalistele echipei brăilene au mai redus din turație, astfel că la finalul meciului tabela a indicat scorul 40-30 în favoarea formației HC Dunărea.
Pentru HC Dunărea au marcat: Ana Maria Gavrilă 8 goluri, Daria Mihăilă 6, Teodora Ababei 6, Andreea Mici 5, Denisa Iorga 4, Adelina Iordache 4, Laura Surdu 3, Bianca Neacșu 2, Maria David 1, Teodora Grigore 1.
Campionatul Național handbal
tineret
hc dunarea braila
victorie scor
40-30

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile