Administrație
Victoria Primăriei: Italienii de la Fin.Co.Ge.Ro învinşi la Curtea de Arbitraj
• Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional Bucureşti a tranşat în favoarea Primăriei Brăila litigiul cu italienii de la Fin.Co.Ge.Ro • Curtea a stabilit că partea italiană trebuie să plătească municipalităţii aproape 3 miliarde de lei vechi cu titlu de redevenţă plus accesorii şi cheltuieli de arbitraj • mai important, a girat demersul autorităţii locale de a rezilia contractul cu partea italiană pentru proiectul investiţional estimat la 20 milioane euro “Dunăre Center Brăila”, la care nu s-a pus nici măcar o singură cărămidă • “Acesta a fost un contract controversat şi toată lumea s-a ferit de-a lungul anilor să înceapă o astfel de acţiune de reziliere”, a comentat fostul viceprimar Alexandru Dănăilă, iniţiatorul acţiunii
Primăria Brăila a obţinut prima victorie în bătălia cu italienii de la Fin.Co.Ge.Ro: Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional Bucureşti a tranşat în favoarea autorităţii locale litigiul cu partea italiană iniţiat de municipalitate, pe parcursul anului trecut. Curtea a admis pretenţiile financiare ale Brăilei ridicate la contractul de concesiune pentru terenul de pe faleza Dunării, aproape 3 miliarde de lei vechi cu tot cu dobânzi. În plus, mult mai important, a girat demersul municipalităţii de a rezilia acest contract cu partea italiană. Hotărârea arbitrală este obligatorie părţilor înscrise în litigiu dar poate fi atacată pe calea civilă, prin promovarea unei contestaţii în anulare la Curtea de Apel Bucureşti. Cel mai probabil, cei de la Fin.Co.Ge.Ro vor iniţia această procedură după ce vor fi trimise părţilor decizia motivată pe speţa de la Brăila. Italienii mai au încă un litigiu, pe o speţă oarecum similară, de data aceasta cu statul român, la Curtea de Arbitraj de la Londra. “Este o primă victorie şi felicit echipa care se ocupă de acest litigiu”, a transmis primarul Marian Dragomir la aflarea veştii. “Am reuşit să câştigăm şi să luăm bani de la o firmă care la Constanţa, de exemplu, a câştigat câteva milioane de euro”, a comentat la rândul său fostul viceprimar Alexandru Dănăilă, cel în mandatul căruia s-a demarat acţiunea împotriva italienilor.
Hotărârea arbitrală este obligatorie părţilor. Poate fi învestită şi cu titlu executoriu
Un prim pas important în procesul declanşat anul trecut de către Primăria Brăila în litigiul privind contractul de concesiune cu italienii de la Fin.Co.Ge.Ro. Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional Bucureşti de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României s-a pronunţat în favoarea autorităţii locale, în sensul că a admis cererea reclamantei şi obligă pârâta la plata redevenţei şi a accesoriilor aferente în cadrul contractului de concesiune. “Zilele trecute, ni s-a comunicat faptul că s-a pronunţat o sentinţă arbitrală prin care s-a spus că se admite în parte cererea reclamantei, adică a primăriei Brăila, şi, în consecinţă, obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 252.917 lei, reprezentând redevenţe neachitate şi majorări. Suma nu este cu mult mai mică decât a cerut iniţial municipalitatea generată de o diferenţă de calcul a dobânzii. Mai precis, noi am avut un calcul fundamentat pe prevederile codului fiscal, iar curtea a dorit şi un calcul pe baza prevederilor ordonanţei privind dobânda legală pentru comercial şi bănuim că s-a ales această ultimă modalitate de calcul. Urmează să ne parvină decizia motivată şi vom vedea acolo exact argumentele şi cum a apreciat Curtea această speţă”, ne-a declarat secretarul general al Primăriei, Ion Drăgan. De asemenea, sursa citată a punctat că arbitrii care s-au pronunţat în această speţă comercială au mai obligat partea italiană şi la plata sumei de circa 18.000 lei cu titlu de cheltuieli de arbitrare.
În ce priveşte rezilierea contractului de concesiune a terenului, Curtea de Arbitraj a apreciat că Primăria Brăila a avut o atitudine corectă în relaţia contractuală cu partea italiană. “Noi am parcurs deja procedura rezilierii contractului invocând pactul comisoriu care era prevăzut în contractul de concesiune, iar instanţa a acceptat practic varianta noastră. Când municipalitatea a notificat rezilierea ne-am fundamentat decizia pe nerespectarea prevederilor contractuale de către partea italiană. Urmează să avem o motivare a acestei hotărâri de artbitraj, iar după aceea partea care consideră că este nedreptăţită de acea motivare poate să depună o acţiune în anulare, pe parte civilă, la Curtea de Apel în circumscripţia căreia a vut loc arbitrajul, ceea ce înseamnă că în cazul nostru ar fi Curtea de Apel Bucureşti, iar asta în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale”, a explicat Drăgan.
În concluzie, la acest moment, rămâne, practic, în vigoare rezilierea contractului de către autoritatea locală, precum şi obligaţia părţii italiene de a plăti sumele stabilite de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, iar asta în contextul în care deciziile curţii sunt definitive şi obligatorii. Mai precis, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă “hotărârea arbitrală este obligatorie şi, urmare a comunicării către părţi, are efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive şi obligatorii. Ea se aduce la îndeplinire de bunăvoie de către partea împotriva căreia s-a pronunţat, de îndată sau în termenul arătat în hotărâre. La cererea părţii câştigătoare, hotărârea arbitrală se învesteşte cu formulă executorie. Încheierea de învestire se dă de către instanţa judecătorească, fără citarea părţilor, în afară de cazul în care există îndoieli cu privire la regularitatea hotărârii arbitrale, când se vor cita părţile. Hotărârea arbitrală învestită cu formula executorie constituie titlu executoriu şi se execută silit întocmai ca şi o hotărâre judecătorească”.
Dănăilă: “Dacă se vrea, se poate. Nu trebuie să ne fie frică!”
Cum demersul rezilierii contractului cu Fin.Co.Ge.Ro şi iniţierea litigiului la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, a avut loc în mandatul fostului viceprimar, Alexandru Dănăilă, reporterii “Obiectiv” i-au solicitat un punct de vedere pe acest subiect. “Vreau să-i felicit pe oamenii din primărie care s-au implicat, alături de mine, în demersul cu rezilierea contractului. Ce-i drept, urmează o fază de contestaţie în anulare, dar este o cale excepţională de atac şi nu ştiu ce şanse de reuşită ar avea un astfel de demers. Atitudinea primăriei în raport cu cei care au contracte de toate felurile cu autoritatea locală este una deosebit de importantă şi trebuie să inspire încredere celor care vin să cumpere, să concesioneze, sau să facă afaceri aici, în municipiu, astfel încât să fie clar pentru toţi că aplicăm legea în mod unitar şi nediscriminatoriu. Acesta a fost un contract controversat şi toată lumea s-a ferit de-a lungul anilor să înceapă o astfel de acţiune de reziliere. La momentul respectiv eu şi echipa de la Primărie ne-am hotărât că indiferent de faptul că este sau nu controversat, toate părţile trebuie să respecte prevederile acelui contract, iar cine nu, să plătească despăgubiri. A fost primul demers de acest gen din activitatea recentă a Primăriei Brăila, un litigiu pe care nu mulţi s-au arătat interesaţi să şi-l asume, mai ales că dacă pierdeam ar fi fost o pată pe obrazul celor care ne-am apucat de acest demers. Dar iată că, în final, am reuşit să câştigăm şi să luăm bani de la o firmă care la Constanţa, de exemplu, a câştigat câteva milioane de euro pe o speţă similară cu noi. Ideea este că dacă se vrea, se poate. Nu trebuie să ne fie frică!”, a comentat, vizibil încântat de reuşită, Alexandru Dănăilă. Sursa citată a subliniat că, odată terminat arbitrajul, acel teren va trebui să revină la municipalitate, fiind un pas important pentru reîntregirea suprafeţei de teren din faleza Brăilei, “iar proiectul Falezei ar trebui să fie o prioritate pentru municipiu în viitorul exerciţiu bugetar”. Dănăilă a mai spus că trebuie avut în vedere ca, pe viitor, toate contractele propuse spre reziliere sau în curs de reziliere să se finalizeze într-o procedură în care municipalitatea să ceară şi să obţină despăgubiri prentru faptul că nu s-au realizat obiectivele contractuale pentru care şi-a dat acordul şi şi-a asumat nişte obligaţii, la un moment dat. “Mai departe, ar fi păcat ca municipalitatea, prin primar şi aparatul propriu, să nu încerce să se folosească de efectele pozitive ale unui astfel de câştig şi să nu încerce să multiplice exemplul, mai ales că ştim cu toţii, chiar foarte bine, că este posibil să pierzi un proces cu dreptatea de partea ta”, a încheiat Dănăilă.
“Dunăre Center Brăila”, o afacere eşuată. Lamentabil
Întreaga poveste a afacerii cu italienii de la Fin.Co.Ge.Ro Spa a debutat în 2005, când, în mandatul fostului primar liberal Constantin Sever Cibu, a fost aprobată în CLM scoaterea la licitaţie în vederea concesionării a unui teren în suprafaţă de circa 8.600 mp pe Faleza Dunării, în zona străzii Griviţa, pentru realizarea unui complex multifuncţional sub denumirea “Dunăre Center Brăila” (hotel, săli de conferinţă, spaţii de alimentaţie publică, spaţii de recreere). Contractul cu italienii s-a semnat în primăvara anului 2006 dar nu s-a realizat nimic din ce se planificase. Partea italiană a acuzat administraţia publică locală, în frunte cu fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, la vremea respectivă, Gheorghe Bunea Stancu, de rea-credinţă după ce CJ Brăila, prin arhitectul judeţului, a refuzat să elibereze un aviz necesar demarării lucrărilor. Ulterior, după semnarea contractului de concesiune, a intervenit şi criza economică globală, care a dat peste cap planurile italienilor, aceştia modificându-şi planurile, în sensul că s-au gândit să construiască apartamente spre vânzare în loc de camere de hotel. Evident că asta a stârnit reacţii în contradictoriu în rândul consilierilor municipali atunci când, în 2013, au fost puşi în faţa unui plan urbanistic zonal – PUZ modificat faţă de înţelegerea iniţială. Într-un final s-a reuşit printr-o hotărâre a CLM să se lămurească cât de cât apele cu proiectul tehnic al italienilor şi să li se mai netezească un pic drumul spre obţinerea autorizaţiei de construire. Dar asta după ce Fin.Co.Ge.Ro a ameninţat că va cere daune de aproximativ 5 milioane euro. CLM a aprobat la vremea respectivă acel PUZ cu speranţa că Brăila va scăpa de ameninţarea cu plata daunelor de milioane de euro şi că italienii se vor apuca efectiv de construit. Cel mai recent episod din saga acestei afaceri s-a derulat în vara lui 2014 când, în cadrul unei şedinţe extraordinare a CLM, consilierii au votat pentru perfectarea unui acord între municipalitate şi partea italiană, care solicitase o serie de facilităţi. La schimb autoritatea locală a avut pretenţia stabilirii unor termene clare privind punerea în aplicare a investiţiei. Într-un final însă înţelegerea respectivă, la pachet cu întreg proiectul “Dunăre Center Brăila”, având o valoare estimată la circa 20 milioane euro, au eşuat.
Încă un arbitraj, de data asta cu statul român
Separat de litigiul recent soluţionat la Curtea de Arbitraj Comercial de la Bucureşti, italienii de la Fin.Co.Ge.Ro cer României despăgubiri de 327 milioane euro pentru eşecul proiectelor investiţionale de la Brăila şi Constanţa. În cazul nostru, este vorba despre proiectul imobiliar “Dunărea Center Brăila” şi mai vechiul proiect cu aeroportul dintre Brăila şi Galaţi. Fin.Co.Ge.Ro acuză autorităţile locale că nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurg din contractele de concesiune, ori că au refuzat, în mod nejustificat, îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acorduri comerciale, toate cu impact asupra activităţii companiei care nu şi-a putut duce la bun sfârşit proiectele investiţionale. Speţa se află pe masa de lucru a arbitrilor Curţii de Arbitraj de la Londra, unde dosarul a fost înregistrat, în 2015.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















