Local
Verificări interne la Poliția Brăila, după tragedia de pe DN 2B
• s-a confirmat oficial că șoferul autoturismului ce a fost găsit carbonizat, în urma accidentului de pe DN 2B Brăila – Buzău este un tânăr de 22 de ani, încadrat din sursă externă, în noiembrie 2022, la Poliția Municipiului Brăila – Biroul Ordine Publică • pe 15 februarie, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat cu privire la faptul că l-ar fi găsit pe fiul său, de 22 de ani, din Brăila, inconștient în cadă, iar acesta a fost dus la spital • era același polițist care, miercuri, a decis să își ia viața, respectiv Bogdan Drăgulin, numele și mesaje de durere fiind postate pe Facebook • au fost efectuate șapte ședințe de asistență psihologică de specialitate, iar pe 4 iunie, polițistul a fost reintrodus în serviciu în cadrul Biroului Ordine Publică • miercuri, 5 iunie, când și-a luat viața, acesta era în timpul liber
Moartea tânărului polițist de 22 de ani a provocat durere și îngrijorare, atât în rândul cunoscuților, care au venit cu mesaje pe rețelele sociale, dar și în rândul altor brăileni și reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițistul decedat este Bogdan Drăgulin, avea vârsta de 22 de ani și era din Brăila. S-a confirmat oficial că șoferul autoturismului ce a fost găsit carbonizat, în urma accidentului dintre Lacu Sărat și Silistraru, este un tânăr încadrat din sursă externă, în noiembrie 2022, la Poliția Municipiului Brăila – Biroul Ordine Publică. A mai avut o tentativă de suicid în februarie, a fost examinat psihologic dar apoi a fost reintrodus în activitate.
După tragedia de miercuri, însă, toată lumea s-a întrebat de ce tânărul nu a fost examinat cu atenție și de ce a fost reintrodus în activitatea polițienescă. La nivelul IPJ Brăila se face o anchetă internă.
Potrivit datelor transmise de la IPJ Brăila, având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public privind evenimentul rutier din data de 5 iunie, Compartimentul Relații Publice din cadrul instuției este abilitat să comunice următoarele date: ”Din primele verificări efectuate, se pare că șoferul autoturismului ce a fost găsit carbonizat ar fi un tânăr, de 22 de ani, din Brăila, încadrat din sursă externă în luna noiembrie 2022 la Poliția Municipiului Brăila – Biroul Ordine Publică.
De asemenea, având în vedere informațiile apărute în spațiul public privind o tentativă de suicid a acestuia, precizăm că, la data de 15 februarie a.c., în jurul orei 19:30, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat cu privire la faptul că l-ar fi găsit pe fiul său, de 22 de ani, din Brăila, inconștient în cadă. Tânărul a fost preluat de un echipaj al ambulanței, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a se impune internarea acestuia”, explică reprezentanții IPJ Brăila.
În urma ședințelor de asistență psihologică, tânărul a fost reintrodus în activitate
Potrivit datelor transmise de la IPJ Brăila, având în vedere cele constatate (n.r. – posibila tentativă de sinucidere din februarie) au fost efectuate șapte ședințe de asistență psihologică de specialitate. De la momentul incidentului, polițistului i-a fost retras armamentul din dotare, desfășurând activități ce nu presupun relația cu publicul până la data de 30 aprilie a.c. ”Începând cu data de 1 mai, a efectuat serviciul de pază la sediul Poliției Municipiului Brăila cu armamentul din dotare. În această perioadă, nu au fost observate schimbări de comportament de natură a ridica suspiciuni. Astfel, la data de 4 iunie, polițistul a fost reintrodus în serviciu în cadrul Biroului Ordine Publică. La data de 5 iunie, la momentul producerii evenimentului rutier, polițistul se afla în timpul liber”, se arată în comunicatul IPJ.
Se mai precizează că, pentru clarificarea modalității de gestionare a acestei situații, conducerea I.P.J. Brăila a dispus efectuarea de verificări interne.
Mesajele de durere ale prietenilor
După cum v-am informat în ediția online, într-un mesaj postat după publicarea articolului privind decesul polițistului, în urma accidentului dintre Lacu Sărat și Silistraru, a fost menționat numele celui decedat, Bogdan. Pe Facebook, cunoscuții spun numai vobe de bine despre tânărul decedat mult prea devreme și au transmis mesaje de condoleanțe familiei.
Din surse și mesajele de pe rețeaua de socializare am aflat că victima este Bogdan Drăgulin, polițist la Ordine publică.
”Tovarășe, acum câteva zile îmi amintesc când stăteam la masă între prieteni și râdeam de toate întâmplările avute, nu am avut un contact îndelungat, dar ne înțelegeam de o veșnicie, ai plecat când viața începea să fie și mai frumoasă, ai lăsat în urma ta lacrimi, persoane dragi, prieteni, familie.. Aici, vom fi în urma ta, pe ultimul drum, apoi, tu de sus, să fii în urma noastră, a tuturor și să simțim mâna ta pe umăr în anumite momente pe care nu le putem duce! Odihnește-te în pace, tovarășe! 🕊️🖤 Bogdan Dragulin”, este mesajul unui amic.
Durerea este mare pentru toți cei care l-au cunoscut pe tânăr. ”Dumnezeu să te ierte “frumosule”, așa cum ne spuneam noi! Te-ai stins mult prea devreme! Ai fost un coleg deosebit, și chiar mi-a făcut plăcere să facem echipă! Ai grijă de tine, măcar printre îngeri!”; ”Adio suflet dulce și curat! Ai fost fratele pe care mereu mi l-am dorit și Dumnezeu mi te-a luat prea devreme! Ai fost o emblemă a moralității și a nobilimii! Te vom iubii veșnic!! Dumnezeu să te aibă în pază!!”, sunt doar două dintre mesajele postate pe rețelele sociale.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















