ÎNVĂȚĂMÂNT
Velocity, campionii Brăilei, în elita roboticii mondiale
• la câteva luni după ce au cucerit titlul mondial în Statele Unite, elevii echipei Velocity de la Colegiul Național „Gh. M. Murgoci” din Brăila confirmă că locul lor este printre ”greii” roboticii mondiale • invitați la prestigiosul Multinational Tech Invitational din Maryland, unde au concurat doar 44 dintre cele mai bune echipe ale lumii, brăilenii au încheiat competiția pe un impresionant loc 6, după victorii spectaculoase în fața unor campioni mondiali
La doar câteva luni după ce a adus României titlul mondial la Campionatul FIRST Tech Challenge desfășurat în Statele Unite, echipa Velocity a Colegiului Național ”Gh. M. Murgoci” din Brăila demonstrează că succesul obținut peste Ocean nu a fost o întâmplare. Invitați să participe la Multinational Tech Invitational (MTI), una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de robotică, tinerii brăileni au încheiat concursul pe un impresionant loc 6 mondial, după ce au învins unele dintre cele mai puternice echipe din FIRST Tech Challenge.
Desfășurată în perioada 26-28 iunie, în statul Maryland (SUA), competiția MTI a reunit doar 44 dintre cele mai valoroase echipe din lume, prezente exclusiv pe bază de invitație.
Ajuns la cea de-a zecea ediție, turneul este considerat unul dintre cele mai dificile teste pentru echipele de robotică, reunind campioni mondiali, deținători ai recordurilor mondiale și formații cu tradiție în domeniul STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică).

Victorii spectaculoase împotriva campionilor lumii
Parcursul echipei Velocity a fost marcat de două victorii considerate de membrii echipei drept definitorii.
În meciul 24, robotul construit de elevii brăileni a contribuit la victoria împotriva echipelor Exodus, campioana mondială din 2026, și AiCitizens, campioana mondială din 2024.
Rezultatul reprezintă una dintre cele mai importante confirmări ale nivelului tehnic atins de echipa din Brăila.
Un nou succes a venit în meciul 47, unde Velocity a reușit să se impună în fața formațiilor Gyrobotic Droids, deținătoarea recordului mondial solo și una dintre cele mai bine clasate echipe din lume, și RevAmped Robotics, câștigătoarea ediției MTI 2026 și ocupanta locului patru mondial după indicatorul OPR.
Aceste rezultate au demonstrat că echipa românească poate concura de la egal la egal cu organizații care beneficiază de bugete și resurse considerabil mai mari, succesul fiind construit prin pregătire, strategie și o colaborare impecabilă între membrii echipei.
Șapte victorii din opt meciuri și calificare în playoff
După un parcurs excelent în calificări, cu șapte victorii în opt meciuri, Velocity și-a asigurat prezența în faza playoff-urilor, confirmându-și locul printre cele mai puternice echipe ale competiției.
În această etapă, brăilenii au format o alianță cu echipa americană RoboPlayers din Texas, alături de care colaboraseră anterior la Bucharest Twin Cup 2025.
Parteneriatul din Maryland a reprezentat și o repetiție importantă înaintea ediției din acest an a competiției Bucharest Twin Cup, programată la începutul lunii august, unde cele două echipe vor evolua din nou împreună.
Experiența le-a oferit posibilitatea de a testa strategii comune, de a perfecționa funcționarea robotului în condiții de presiune și de a consolida comunicarea dintre echipe.
Locul 6 mondial, o nouă confirmare a valorii
Deși alianța a fost eliminată înaintea finalei, Velocity a încheiat competiția pe locul 6, o performanță care consolidează reputația internațională a echipei și confirmă că succesul obținut prin câștigarea titlului mondial în Statele Unite a fost rezultatul unui nivel de pregătire constant și al unei evoluții continue.
”Am încheiat competiția pe locul 6, o poziție care confirmă nivelul nostru de pregătire, maturitatea tehnică și capacitatea de a concura de la egal la egal cu giganții internaționali, superior finanțați.
Participarea la Multinational Tech Invitational nu este doar o competiție, ci un test de rezistență, creativitate și adaptare.
Am demonstrat că putem performa în contexte de presiune ridicată, că ne ajustăm strategia în timp real și că ne păstrăm valorile indiferent de provocări.
Pentru noi, fiecare competiție este o oportunitate de a învăța și de a ne depăși limitele. Faptul că am ajuns în playoffuri și am încheiat pe locul 6 într – un concurs cu cele mai bune echipe din lume arată că munca noastră este pe drumul cel bun”, au transmis membrii echipei Velocity.
Elevii care au reprezentat România
Lotul Velocity prezent la Multinational Tech Invitational a fost format din:
- Filip Neațu – lider de echipă;
- Dennis-Gabriel Racoviță – lider programare;
- Alecsandra-Flavia Pîrvu – lider jurnal;
- Iulia Tudor – lider 3D;
- Maria Alexandra Croitoru – lider marketing;
- Andreea Cristina Gălbinaș – marketing;
- Bogdan-Cristian Pavel – construcție;
- Alexandru Ioan Bănică – construcție;
- Laura Tudor – programare;
- Luca-Andrei Mototolea – programare;
- Irina Toma – marketing;
- Mihai Berneanu – 3D;
- Teodor Pană – 3D;
- Andrei Burtea – construcție;
- Yanis Marin – marketing;
- Ștefan-Gabriel Cauteș – construcție.
Un nou pas în ascensiunea unei echipe de elită
Rezultatul obținut în Maryland demonstrează că Velocity rămâne una dintre cele mai puternice echipe de robotică din lume.
După titlul mondial cucerit în Statele Unite și noua clasare în topul mondial, elevii Colegiului Național ”Gh. M. Murgoci” continuă să reprezinte cu succes România în competițiile internaționale și să confirme că pasiunea, perseverența și munca în echipă pot transforma un proiect școlar într-un reper al excelenței în educația STEM.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR

































