Politică
Vasile Datcu: «Dreapta vrea reguli, stânga vrea pomeni. Diferența dintre cele două paradigme este fundamentală»
* președintele de onoare al Forța Dreptei Brăila, Vasile Datcu, a făcut recent o analiză a scenei politice din România de după 1989 și în special a partidelor de dreapta, pentru a sublinia de ce a ales să îi fie alături lui Ludovic Orban în noua construcție * acesta a explicat diferențele de viziune dintre partidele de dreapta și cele de stânga * Datcu a criticat colaborarea dintre PNL și PSD și a vorbit despre șansele reale pe care le are în acest context Forța Dreptei, precizând, printre altele, că în sfârșit există și un electorat suficient de numeros încât să conteze, căruia acest nou partid i se adresează: clasa medie producătoare
În cadrul vizitei la Brăila a lui Ludovic Orban pentru inaugurarea filialei locale a Forța Dreptei, weekendul trecut, președintele de onoare al organizației, inginerul Vasile Datcu, a intervenit pentru a explica de ce a ales să se alăture acestei noi construcții. Așa cum se știe, Datcu a fost în trecut membru al PNL, este scriitor, a fost prefect al județului și de asemenea, activează ca președinte al Asociației Producătorilor Agricoli din Brăila. În cadrul unei conferințe de presă, acesta a dorit să facă o scurtă analiză a scenei politice din România, tocmai pentru a sublinia care au fost motivele ce l-au determinat să îl sprijine pe Ludovic Orban. Acesta i-a atacat dur pe PNL-iști pentru alianța cu PSD, atât pentru episodul Uniunii Social Liberale (USL), cât și pentru situația actuală privind Coaliția de Guvernare. Datcu a precizat că deși poate accepta ideea că în unele situații partidele pot să colaboreze pentru a ieși dintr-un impas, ar prefera ca aceste lucruri să rămână măcar în culise, pentru a nu se ajunge la situații complet rușinoase, dacă nu chiar ”monstruoase”, după cum a catalogat actuala colaborare dintre liberali și social-democrați.
”În mare măsură, dumneavoastră mă cunoașteți. Mai mult, mai puțin, mai breaz, mai nebreaz. Țineți minte, plecarea mea din PNL s-a produs acum 11 ani. Știind precis că aici vom ajunge. Așa cum știam în ’70 că se va prăbuși comunismul și după 19 ani s-a prăbușit. Când ai un proiect de rezolvat și trebuie neapărat să te faci frate cu dracu’, o faci! Dar nu pe masă. Atunci am plecat din PNL. Am fost exclus. După aia chemat înapoi, dar am refuzat participarea la această mezalianță. Și iată că după 11 ani, s-a dovedit că lucrurile chiar așa stau”, și-a început Datcu explicația privind sprijinul pe care i-l acordă lui Orban.
În acest context, președintele de onoare al Forța Dreptei Brăila a ținut să prezinte diferențele majore dintre partidele de pe dreapta eșichierului politic și cele de pe stânga. Datcu a precizat că PNL, în forma sa actuală, nu mai poate fi considerat un partid de dreapta și că pentru el nu mai există.
”Am fost extrem de bucuros când vechiul meu prieten și partener din perioada romantică a PNL-ului, președintele Ludovic Orban, a luat inițiativa Forța Dreptei, pentru că România rămăsese șchioapă. Ea avea de extremă stângă și de stângă și n-avea dreaptă. PNL nu mai este. A revenit la acel PNL care de fapt nu a fost niciodată PNL. Sau, mă rog, cum îi spunea Eminescu în epocă: roșii. Iată, roșii sunt! Prin urmare, dispărând dreapta, avea nevoie urgentă societatea românească de o dreaptă. Ce e dreapta? Spre deosebire de stânga, dreapta vrea reguli, stânga vrea pomeni. Diferența dintre cele două paradigme este fundamentală. Ei au un comportament tribal, noi avem un comportament statal. Cel bazat pe reguli. Problema dintre cele două viziuni este extrem de net diferențiată. Prin urmare, era nevoie imperioasă de o astfel de construcție. Chiar dacă sunt trei persoane în România care cred în reguli. Chiar dacă-s două! Poate sunt mai multe: șapte, zece persoane. E nevoie de această realitate. Nu puteam continua în stilul vechilor partide, care toate se trag de la politica fanariotă. Statul român e stat fanariot. Să ne înțelegem bine! Eu am spus asta în mai multe ipostaze. E stat fanariot! Adică bazat pe cumetrii, pe relații, pe obediențe. Or, statul modern este stat bazat pe reguli. Noi asta vrem să facem în România. Pasul de la interese la reguli. Nu e simplu! Sigur că nu e simplu. Dar trebuie făcută asta”, a mai adăugat acesta.
Datcu susține că Forța Dreptei are un electorat care va conta
Mergând mai departe, Vasile Datcu a afirmat că în urmă cu câțiva ani în România nu ar fi fost posibilă apariția unui partid precum Forța Dreptei care să aibă succes, însă lucrurile s-au schimbat în prezent, odată cu apariția unei clase sociale importante, suficient de numeroasă încât să conteze: clasa medie producătoare.
”Și suntem ajutați de o realitate. Istoria românească a evoluat extrem de interesant și iată că pentru prima dată în 250 de ani, România are clase sociale capabile să solicite reguli. Dar nu e de multă vreme. E de doi ani, dar nu dau amănunte aici. Prin urmare au apărut și clase sociale capabile să susțină o astfel de realitate politică. Până acum nu le-am avut. Dacă vă amintiți când am început după ’90, realitatea politică nouă din România, ați văzut că la PNL am avut între 9 și 11 membri! Cu așa ceva am făcut partid în anii ’90. Dar nu aveam clase sociale care să ne susțină civic. Iată că acum au apărut! E vorba de clasa medie producătoare”, a mai adăugat sursa citată.
La finalul discursului, Vasile Datcu a decis să atragă atenția asupra pericolului ca toate partidele politice să fie băgate în aceeași oală și să li se pună o amprentă generală ca fiind nocive, fără să li se acorde măcar o șansă. De asemenea, Datcu a profitat de moment pentru a prezenta un episod pe care îl consideră haios, dar grăitor pentru a portretiza PSD-iștiii actuali.
”Acum trei zile mă confrunt cu doi «talibani» PSD-iști. Și spunându-le că lucrurile stau prost cum funcționează ei, în momentul de față, monolitizați în jurul intereselor de grup. Pentru că nu mai există PNL, nu mai există nici PSD. E un grup, mă rog, o structură bazată pe interese de clan. Și funcționează. Vedeți ce bine funcționează. Spunându-le că singura șansă, singurul acces la bogăție e munca, ce credeți că mi-au răspuns?! «Marxistule!» Am rămas uluit. Și am spus: voi îl confundați pe Marx. Marx nu a fost marxist! Voi sunteți marxiști! Nu înțeleg. Dar ei, dacă sunt născuți în pomeni, vor să moară în pomeni. Nu e simplu. Și iarăși, a spus-o și domnul președinte, cum încearcă ei prin sofisme de doi bani să culpabilizeze toată lumea. Toți sunteți așa! Toate partidele sunt așa! Nu! Eu le răspund simplu: voi spuneți că toți bărbații sunt bețivi. Ei, nu toți. Că toate femeile sunt rele! Păi, nu. Ăsta e tipul de sofism pe care îl practică acești derbedei! De ce? De ce sunt lăsați? Pentru că nu i-a lustrat lumea. Punctul 8 de la Timișoara care ar fi făcut puțină curățenie, a rămas literă moartă. Dar rețineți, numai în România. Cehia a avut o astfel de lustrație. Slovacia a avut. Slovenia a avut. Polonia a avut. România nu a avut. Iar astfel au avut toată scena liberă să se manifeste. Și vedeți. Din presă, în politică, în afaceri, în viața socială, chiar și în viața culturală. Deci noi suntem aici un fel de pionieri ai unei noi realități românești!”, a conchis Datcu.
Politică
Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură
* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură
Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.
Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.
Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.
Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.
Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.
”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.
Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.
Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.
Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.
”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.
Ce propune deputatul
În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.
M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.
La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.
Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.
Politică
Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere
Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.
În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.
Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).
Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.
Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor
În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.
”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.
La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.
Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.
”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.
Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.
Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.
Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.
”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.
Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.






















