LOCAL
UPDATE 15.45: Percheziţii la 13 centre de îngrijire a bătrânilor. Aura Udrea, Adrian Ritzinger și alte 8 persoane aduse la audieri cu mandat
UPDATE 15.45: Polițiștii brăileni, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat 13 percheziții și au pus în aplicare 10 mandate de aducere, în vederea probării activității infracționale a unor persoane bănuite de obţinere ilegală de fonduri.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada 2013-2016, asociaţia unor centre de îngrijire persoane vârstnice ar fi solicitat şi beneficiat de subvenţii de la bugetul de stat, care trebuiau să fie utilizate în exclusivitate pentru serviciile de asistenţă socială. Aceasta ar fi obţinut fondurile respective folosindu-se de documente fictive, dar şi de sprijinul unui angajat al unei instituţii publice din domeniu.
Pe lângă cele 2 mandate de aducere puse în aplicare iniţial, pe parcursul cercetărilor, au mai fost emise şi puse în executare alte 8 mandate.
De asemenea, poliţiştii au ridicat mai multe documente şi înscrisuri, în vederea continuării cercetărilor.
Percheziţii la 13 centre de îngrijire a bătrânilor. Sunt vizate căminele Asociaţiei Aura 2010. Acuzaţiile vizează inclusiv munca la negru
UPDATE 14.15: Surse din interiorul anchetei au declarat pentru Obiectiv Vocea Brăilei că, până la acest moment, au fost efectuate controale la Agenţia Judeţeană de Plăți și Inspecție Socială Brăila, precum și la centrele de îngrijire ale Asociaţiei Aura 2010. Conform informaţiilor pe surse, printre acuzaţiile ce vizează asociaţia anterior menţionată se numără aceea că ar lucra cu foarte mulţi voluntari, suspiciunea fiind aceea că deși, oficial, angajaţii ar presta muncă voluntară, în realitate ar fi plătiţi la negru.
Percheziţii la 13 centre de îngrijire a bătrânilor. Două persoane audiate, bănuite de deturnare de fonduri
În acest moment, polițiștii brăileni, sub coordonarea procurorului de caz, efectuează 13 percheziții și pun în aplicare două mandate de aducere, în vederea probării activității infracționale a unor persoane bănuite de deturnare de fonduri.
La data de 3 mai a.c., poliţişti de investigare a criminalităţii economice, de la investigaţii criminale şi arme, explozivi şi substanţe periculoase, împreună cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă şi cei ai Direcţiei de Sănătate Publică Brăila au descins la 13 centre de îngrijire persoane vârstnice, din municipiu.
Două persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de obţinere ilegală de fonduri, fals, uz de fals şi abuz în serviciu, vor fi aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila pentru audieri.
Cercetările sunt efectuate sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Vom reveni.
LOCAL
O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol
Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila. Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț. Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol. Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.
”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.
LOCAL
Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!
Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.
Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.
”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.
Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.
Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.
De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?
Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.
Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!
Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară
”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.
Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.





















