Social Media

Social

Un incendiu a lăsat fără adăpost o tânără familie care investise tot ce avea într-o casă nouă

Timp de citire: 3 minute

• cei doi soţi, care au un copil de doar 2 ani, au muncit câţiva ani în străinătate, iar în primăvara anului trecut şi-au cumpărat o casă în satul Lacu Sărat • cu banii agonisiţi în afară, la care au adăugat şi un credit bancar, tinerii au renovat locuinţa şi au dotat-o cu toate cele necesare, pentru a-şi împlini visul de a avea un cămin confortabil • acum, au rămas fără nimic • cazul a fost confirmat şi de consilierul prefectului, Vasile Cortez • acesta a postat pe Facebook povestea familiei şi îndeamnă oamenii care vor să dea o mână de ajutor pentru găsirea unui nou adăpost, să-l contacteze
 
Un incendiu puternic izbucnit zilele trecute a lăsat o familie cu un copil mic fără casă, în plină iarnă. Situaţia e cu atât mai disperată pentru familia în cauză cu cât cei doi soţi achiziţionaseră locuinţa respectivă în urmă cu nici un an, mai exact în luna mai 2019. Casa a fost construită în 2007, iar noii proprietari, doi tineri care încă nu au împlinit 30 de ani, au investit toţi banii câştigaţi la muncă în străinătate, plus un credit bancar făcut recent, pentru a o renova şi utila cu mobilier nou şi toate cele necesare. Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit  produs la instalaţia electrică a imobilului. Acum, după ce au cheltuit toţi banii pe care îi aveau pentru a-şi face un cămin confortabil, cei doi soţi se văd obligaţi să locuiască, împreună cu copilul lor de doar 2 ani, la rude, pe o perioadă nedeterminată. Casa era asigurată, însă despăgubirile acoperă doar o mică parte din pagubele produse. În spaţiul public au apărut deja mesaje pentru a-i ajuta pe cei doi părinţi să îşi repare casa. Acelaşi subiect l-a atins şi Vasile Cortez, consilierul prefectului, într-o postare, pe pagina sa de Facebook. Acesta face apel la bunătatea oamenilor pentru a ajuta familia să treacă peste această grea încercare.
“După cum probabil ştiţi deja, zilele trecute s-au produs mai multe incendii în Brăila şi, din păcate, de-a lungul timpului am văzut multe astfel de evenimente nefericite. Astfel de situaţii ne copleşesc şi e firesc, suntem oameni, dar pe de o parte, ne fac şi mai puternici şi e bine să oferim o mână de ajutor celor aflaţi în nevoie. Un caz m-a impresionat în mod deosebit, zilele trecute, după incendiul din Lacu Sărat, când doi tineri, părinţii unui copil de doar 2 ani, au rămas fără un acoperiş deasupra capului, în toiul iernii. Aceşti oameni au mare nevoie de ajutor şi chiar dacă ei nu întind mâna, eu am fost la faţa locului, din partea Instituţiei Prefectului-judeţul Brăila şi am văzut cu ochii mei, disperarea acestei familii!Asigurarea nu le acoperă decât valoarea acoperişului, a uşilor şi ferestrelor, însă nevoile lor sunt cu mult mai mari. Acum, aceşti oameni dorm la o mătuşă, pentru cât timp, nu se ştie, cert este că au mare nevoie de ajutor aşa că fac un apel la bunavoinţa voastră să-i ajutăm pe cât putem. Pentru orice detalii legate de acest caz vă stau la dispoziţie!”, este mesajul publicat de Vasile Cortez pe Facebook.
 
 

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧