Social
Epopeea afacerii cu câinii comunitari de la Chiscani continuă
• reprezentanţii Asociaţiei pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) “Ivets”, cei care s-au asociat cu primăria comunei Chiscani pentru gestionarea problemei câinilor comunitari, susţin că procesul a fost pierdut în instanţă pentru că autorităţile nu au realizat contractul corect • chiar şi aşa, ne-au anunţat că încearcă să demonstreze faptul că Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului (FPAM), cea care a reuşit să obţină în instanţă anularea hotărârii Consiliului Chiscani privind asocierea, funcţionează ilegal • ASPA Ivets a cerut deja dizolvarea FPAM în instanţă şi speră că dacă va avea câştig de cauză şi victoriile anterioare ale ONG-ului să fie anulate, inclusiv cea legată de Chiscani
Situaţia problematică privind gestionarea problemei câinilor comunitari în comuna Chiscani încă persistă. După ce Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului (FPAM), ONG-ul condus de Mircea Şerbănoiu a obţinut în instanţă anularea hotărârii Consiliului Local Chiscani privind asocierea cu Asociaţia pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) “Ivets”, războiul dintre cele două entităţi pare departe de a se fi încheiat, iar cetăţenii din Chiscani şi administraţia de acolo sunt prinşi undeva la mijloc. Reprezentanţii Aspa “Ivets” ne-au contactat după publicarea, în 17 ianuarie, a materialului “Afacerea cu câini dovedită ilegală”, pentru a ne transmite că victoria FPAM nu este una tocmai corectă. În primul rând pentru că, din punctul lor de vedere, contractul întocmit de Consiliul Local Chiscani nu a fost corect realizat, astfel că nu este normal ca acum, după pierderea procesului, să solicite restituirea sumei cu care comuna s-a angajat în asociere, dar şi pentru că ONG-ul lui Şerbănoiu ar funcţiona ilegal, ceea ce ar trebui să conducă în cele din urmă la nulitatea proceselor câştigate şi revenirea pe poziţii a ASPA “Ivets” în asocierea cu Chiscani.
După cum ne-a informat Florentina Istrate, preşedintele ASPA “Ivets”, deja a înaintat o cerere de dizolvare a FPAM la Tribunalul Tulcea, în baza dovezilor pe care le-ar deţine, potrivit cărora ONG-ul ar funcţiona ilegal şi s-ar folosi de numele unor persoane decedate la intentarea proceselor.
Ce acuză ASPA «Ivets»
Reprezentanţii ASPA “Ivets” au ţinut să precizeze că FPAM are ca membri fondatori opt asociaţii de la nivelul României. Printre multe acuzaţii, care stau la baza cererii de dizolvare în instanţă a FPAM, cei de la ASPA “Ivets” invocă faptul că ONG-ul nu a respectat legea în ceea ce priveşte organizarea de Adunări Generale. Iar ca dovadă susţin că în luna noiembrie 2019, în statutul FPAM se precizează că membri executivi sunt Mircea Şerbănoiu, Paula Iacob, Maria Beck, cu precizarea că ambele persoane de sex feminin menţionate au încetat din viaţă de câţiva ani.
“Federaţia nu a acţionat în numele şi pentru membrii săi astfel cum prevede legea. În fapt, acţiunile au fost înaintate numai de către domnul Şerbănoiu făcând abuz şi acţionând ilegal după expirarea mandatului de preşedinte în luna decembrie 2015. Altfel cum vă explicaţi faptul că în anul 2019 doamna Paula Iacob formulează cerere de chemare în judecată împotriva UAT Măcin? Practic, conform legii OG 26/2000, aveau obligaţia de a se întâlni minim odată pe an în adunarea generală, de a actualiza membrii, de a organiza alegeri, de a vota bugetul şi de a stabili proiectele, ceea ce nu este cazul în această situaţie deoarece acţiunile de chemare în judecată formulate pe întreg teritoriul României poartă numai semnătura preşedintelui, fără a fi mandatat de adunarea generală sau consiliul director. Din alte documente pe care le vom depune ca probe în instanţă rezultă clar şi fără echivoc faptul că, din anul 2011, membrii acestei federaţii fie ei fondatori sau ai consiliului director nu s-au mai întâlnit niciodată, domnul Şerbănoiu acţionând în numele lor şi introducând acţiuni în instanţă, formulând petiţii, reclamaţii şi promovând în mediul online toate acestea cu scopul de a încasa donaţii”, a acuzat Istrate.
Sursa citată mai subliniază că, în cererile de chemare în judecată, FPAM s-a declarat parte vătămată de către autorităţile publice locale, susţinând că le-a fost încălcat dreptul de a concesiona serviciul de gestionare câini fără stăpân, însă potrivit ASPA “Ivets”, o federaţie nu poate concesiona un serviciu, ci acţionează în numele celor opt asociaţii membre.
“Referitor la comuna Chiscani, facem următoarele precizări pe care le puteţi deduce din hotărârea Instanţei. În primul rând, în cuprinsul hotărârii s-au strecurat erori fie ale temeiului de drept invocat, fie de exprimare, fapt ce a condus la inducerea în eroare a instanţelor. Altfel cum vă explicaţi ca prima instanţă a respins cererea federaţiei iar a doua a admis-o? ASPA IVETS nu este o asociaţie de gestionare câini, este o asociaţie naţională constituită conform legii care îngrijeşte toate speciile de animale având autorizaţii speciale în acest sens. Îşi desfăşoară activitatea în cel mai mare centru de îngrijire a animalelor din România în suprafaţă totală de peste 4,5 hectare, în incintă aflându-se un spital veterinar, un bloc de locuinţe, spaţii special amenajate pentru cazarea animalelor şi personal de specialitate. ASPA IVETS este o marcă înregistrată de către OSIM şi vă rog să aveţi în vedere acest aspect când faceţi referire la această asociaţie. Este singura asociaţie din România care sprijină cu logistică, personal specializat şi spaţii de cazare, autorităţile publice în cazul situaţiilor de urgenţă care includ animale, preluând apeluri 112 şi intervenind cu titlu gratuit. ASPA IVETS împreună cu membrii acesteia dezvoltă proiecte cu scopul de a identifica, implementa soluţiile privind stoparea abandonului animalelor şi cruzimile împotriva acestora”, ne-au mai transmis reprezentanţii ASPA “Ivets”.
Aceştia au mai precizat că au intervenit de câte ori au fost semnalate cazuri cu animale aflate în pericol sau maltratate, că au organizat acţiuni de sterilizare şi microcipare, însă nu este treaba lor să verifice modul în care sunt realizate hotărârile de Consiliu Local. Florentina Istrate a mai precizat că dacă autorităţile din Chiscani vor cere sprijinul ASPA “Ivets”, îl vor avea în continuare, cu titlu gratuit, însă a ţinut să le solicite public şi celor opt asociaţii membre FPAM să facă demersuri pentru concesionarea serviciului public de câini fără stăpân din comună.
“Conform Legii 258/2013 consiliile locale au obligaţia de a amenaja adăposturi publice, iar apoi a le concesiona. Sperăm că UAT Chiscani dispune de fondurile necesare pentru construcţia şi amenajarea acestui adăpost care, conform dorinţei domnului Mircea Şerbănoiu, va fi concesionat de către minim o asociaţie membră FPAM. Noi vom urmări îndeaproape în primul rând situaţia staţiunii Lacul Sarat, unde anual se cazează o mulţime de turişti inclusiv din străinătate şi vom vedea cum asociaţiile membre FPAM vor rezolva problema animalelor de pe domeniul public, care reprezintă deopotrivă o urgenţă pentru oameni, dar şi pentru animalele nevaccinate, nesterilizate, nemictocipate, neînregistrate. Menţionăm faptul că nu ne vom opri aici, instanţele şi structurile specializate din cadrul poliţiei şi ANAF vor face dreptate!”, au conchis reprezentanţii ASPA “Ivets”.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















