Local
Un caz ciudat! Acuzații din răzbunare în jurul profesiei de avocat
• potrivit procurorilor, în perioada 2014 – aprilie 2025, la diferite intervale de timp, fără să dețină acest drept, un suspect ar fi exercitat acte specifice profesiei de avocat • totuși, respectivul, ca orice cetățean de altfel, poate, în baza unui contract, să reprezinte diverși clienți în dosare civile • în penal, limitările sunt mai drastice • acesta ar fi reprezentat în faţa instanțelor judecătorești şi a parchetelor din judeţul Brăila şi din judeţul Galaţi diferite persoane, prin redactarea de cereri de chemare în judecată, întâmpinări etc, susțin procurorii • suspectul neagă săvârșirea vreunei infracțiuni și susține că la mijloc este vorba despre o răzbunare • de altfel, ceva nu se leagă câtă vreme inculpatul practică acest soi de reprezentare de 9 ani • se pare că ar fi fost reclamații din partea unor avocați
S-a dat avocat, fără drept! Asta susține procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, care la data de 16 aprilie a dispus măsura reținerii faţă de un suspect, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. Mai mult, pe data de 17 aprilie, împotriva aceluiași suspect procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpat, pentru o perioadă de 60 de zile.
Interesant, suspectul nu a fost prezentat în fața unui judecător cu această măsură preventivă de 60 de zile, destul de drastică. La fel de interesant este că suspectului nu i s-au dat publicității nici măcar inițialele, iar comunicatul postat de Parchet se încheie cam așa: ”Se face precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a mijloacelor de probă, activități procesuale care nu pot, sub nicio formă, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.
Acuzații din răzbunare
Din datele obținute de redactorii Obiectiv, cel acuzat ar fi L.N., dar rugămintea lui a fost să nu-i dăm publicității numele deoarece ar avea și mai mult de suferit. Sursa citată ne-a spus că nu se face vinovat de vreo infracțiune. El susține că totul a pornit de la o sesizare din urmă cu câțiva ani, din partea unui avocat care reprezenta o persoană dintr-un proces în care era și el parte. Din punctul său de vedere ar fi vorba de acuzații din răzbunare.
Potrivit unor surse demne de încredere, încă de acum câțiva ani unii avocați ar fi depus plângeri împotriva lui L.N. Ce s-a întâmplat cu acele plângeri, de ce acum este reîncălzită ciorba, fără a da publicității niște elemente clare sub aspectul continuității săvârșirii unei infracțiuni vreme de 9 ani, sunt întrebări care conduc la niște răspunsuri neconvingătoare. Să nu uităm că oricine poate reprezenta un alt cetățean, în baza unui contract, în fața instanțelor de drept civil! Cu ce a călcat ”pe bec” în penal, asta-i întrebarea, al cărei răspuns ar putea lăsa loc unor acuzații împotriva lui L.N.
În informarea transmisă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, se arată că fapta comisă de suspect, respectiv exercitarea fără drept a unei profesii, este prevăzută de art. 348 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal. ”În urma administrării probatoriului a rezultat că în perioada 2014 – aprilie 2025, în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp, fără să dețină acest drept, a exercitat acte specifice profesiei de avocat. A reprezentat în faţa instanțelor judecătorești şi a parchetelor din judeţul Brăila şi din judeţul Galaţi diferite persoane, prin redactarea de cereri de chemare în judecată, întâmpinări, cereri reconvenționale, cereri de apel, contestații, cereri de prelungire a dreptului de circulaţie, cereri de amânare şi prin formularea altor solicitări procedurale. Acesta şi-a indicat propriul domiciliu drept adresă pentru comunicare actelor de procedură, încasând de la persoanele reprezentate diferite sume de bani pentru aceste activități”, arată procurorii.
Cercetările s-au desfășurat cu sprijinul Poliţiei Municipiului Brăila – Biroul Investigaţii Criminale.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















