Social Media

Cultură

„Un astfel de festival, o perioadă cu evenimente zilnice are potențialul să strângă în jurul său o comunitate”

Timp de citire: 5 minute

Merg la teatru din copilărie, iar în liceu am fost voluntară trei ani la rând la Festivalul “Zile și Nopți de Teatru la Brăila” și la niciuna din acele ediții nu am ratat mai mult de două sau trei spectacole. Tot în acea perioadă eram la curent cu premierele Teatrului „Maria Filotti” și multe din spectacole le vedeam de mai multe ori. Anul acesta este prima oară, de când m-am mutat din oraș pentru studii, când sunt în Brăila în timpul festivalului. Dincolo de plăcerea de a merge la teatru, înainte de debutul festivalului aveam câteva întrebări personale, nu neapărat formulate coerent, dar cărora le căutam, mai mult sau mai puțin conștient, răspunsul.
Mai întâi, eram curioasă dacă voi mai percepe o anumită grandoare a momentului: în liceu, entuziasmul meu provenea și din faptul că era una din puținele situații în care eram expusă la spectacole de la alte teatre din țară. Au trecut, totuși, trei ani în care am locuit într-un oraș cu o viață culturală prosperă, unde îmi e imposibil să ajung la toate evenimentele teatrale (sau din arii apropiate). Am absolvit, de asemenea, studii într-un domeniu conex (e vorba de Litere) și știu că ele m-au ajutat să devin o spectatoare mai atentă și mai conștientă. În acest context, simt și mai puternic importanța unui asemenea eveniment pentru un oraș nu întocmai mic, dar marginal din mai multe puncte de vedere. Un astfel de festival, o perioadă cu evenimente zilnice are potențialul să strângă în jurul său o comunitate. În același timp, evenimentul modifică puțin din rutina cotidiană, ceea ce alimentează atmosfera sa specifică și bucuria colectivă.
Apoi, sub o nouă conducere, festivalul și-a format o nouă identitate și a ieșit în lume drept Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative Brăila. Desigur, prima așteptare pe care această schimbare o stabilește este o gamă mai largă de forme și formule artistice, căci nu mai e vorba de teatru, ci de teatru și arte performative. De fapt, festivalul a reunit dintotdeauna tipuri diferite de evenimente și a avut un program variat: printre altele, țin minte un concert de muzică medievală, o reprezentație care a reunit dansul și stand-up comedy sau lansări de carte. Ele sunt, cred, binevenite, căci teatrul nu există și nu se dezvoltă într-un vid, ci dialoghează în mod firesc cu alte medii, fiecare cu specificitatea sa. Mie îmi place să observ cum filmul, dansul, teatrul deschid posibilități proprii de explorare a aceluiași subiect, a acelorași emoții.
După ce a fost anunțat programul festivalului și am văzut selecția spectacolelor recunosc că am avut așteptări destul de mari pentru că am regăsit nume de persoane sau de instituții pe care le urmăresc și apreciez de ceva timp. Cunoșteam, de exemplu, textul „Dispariții” de Elise Wilk, dar pus în scenă de altă echipă. Eram familiarizată și cu munca regizorilor Cristian Ban și Radu Iacoban. Dar cel mai mult m-a încântat prezența unor teatre din orașe mai mici, dar care au constant în repertoriul lor spectacole foarte bune – mă refer la Teatrul “Andrei Mureșan” Sfântu Gheorghe și Teatrul Municipal “Matei Vișniec” Suceava. Am impresia că publicul le trece des cu vederea și alege, mai degrabă, spectacole de la București, dar pe mine m-au surprins mai mereu în mod plăcut teatrele din orașe mai mici.
Mă bucur că începutul de festival și-a păstrat forma și că în fiecare an, în deschidere, este celebrată prima premieră a stagiunii (acum a fost vorba de „Naufragiat!”). “Naufragiat” a fost și unul dintre spectacolele care mi-a plăcut cel mai mult, iar asta prin energia actorilor și turnurile de situație bine calculate. Spectacolul “Sclavi” mi-a plăcut pentru profunzimea cu care tratează o dezbatere foarte actuală în mediul artistic, spectacolul „Pisici 1” pentru versurile ingenioase și comunitatea pe care o conturează, iar filmul „El buen patron” pentru o explorare nuanțată a puterii și a agentivității.
Fiind un festival și de arte performative am fost atentă în mod special la tot ceea ce a ieșit din sfera teatrului și m-am bucurat de concertul lui Bogdan Simion și de Spectacolul de Dans 497. Față de alte ediții ale festivalului la care am participat, a fost, dacă nu mă înșel, prima oară când am văzut în cadrul festivalului un spectacol de dans contemporan. În rest, am întâlnit dansul contemporan doar în formule cu un mult mai pronunțat aspect multidisciplinar.
Ce mi-aș fi dorit de la această ediție a festivalului ar fi o temă de ansamblu. Consider că, în sine, formatul de festival trebuie să spună o poveste, să aducă la lumină o anumită parte din mediul artistic, să îmbine produsele culturale astfel încât ele să-și potențeze reciproc semnificațiile posibile. Acesta ar fi principalul aspect la care mi-aș dori să se revină la următoarea ediție. De asemenea, tot la viitoarea ediție mi-ar plăcea să văd mai multe spectacole ale teatrelor independente. Zona de teatru independent este una care naște multe inovații și experimente îndrăznețe. În același timp, nu dispune de aceeași vizibilitate precum teatrul de stat, și chiar și spațiile cât de cât consacrate (“Unteatru” în București sau “Reactor de Creație și Experiment” în Cluj) sunt amenințate de un acut precariat financiar.
Dincolo de asta, apreciez și felicit echipa Teatrului “Maria Filotti” pentru munca depusă și pentru încă o ediție frumoasă a festivalului și le urez energie și inspirație pentru stagiunea ce urmează!

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧