Local
Ucraineanul criminal de pe nava aflată pe Dunăre a mai primit o lună de arest
• la ședința din 10 martie, Tribunalul Brăila a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Puyko Yaroslav pe o durată de 30 zile • pe fondul unor discuții contradictorii, ucraineanul și-a ucis colegul de pe vas, în noaptea de 9/10 februarie, aplicând lovituri cu un obiect tăietor-despicător (n.r. – topor) la nivelul capului și al brațului drept, victima R.D. fiind lăsată fără suflare • ucraineanul suspectat de crimă a reușit să fugă, dar a fost prins la Iași și arestat
Ucraineanul ucigaș de pe vasul aflat pe fluviul Dunărea, în zona municipiului Brăila, a mai primit o lună de arest. La ședința de judecată din 10 martie, Tribunalul Brăila a admis propunerea formulată de procurori și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Puyko Yaroslav pe o durată de 30 zile. Reamintim că, în noaptea de 9/10 februarie, bărbatul i-a aplicat unui coleg lovituri cu un obiect tăietor-despicător (n.r. – topor) la nivelul capului și al brațului drept, iar victima R.D. nu a mai scăpat cu viață. Ucraineanul suspectat de crimă a reușit să fugă, după ce nava a fost adusă la mal sub amenințare, însă bărbatul de 32 de ani a fost prins în scurt timp la Iași și adus la Brăila de polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale pentru audieri, apoi arestat. “Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. În temeiul art. 236 alin. 2 Cod de procedură penală dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Puyko Yaroslav pe o durată de 30 zile începând cu 16.03.2023 până la data de 14.04.2023, inclusiv. Dispune ca plata interpretului de limbă ucraineană pentru data de 10.03.2023, orele 10.00-12.00 să se facă din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare”, este soluția pronunțată la Tribunalul Brăila, în data de 10 martie.
După cum v-am informat, în noaptea de 9 spre 10 februarie, în jurul orei 4.00, s-a sesizat prin apel 112 faptul că la bordul unei nave sub pavilion internațional acostată în Portul Brăila ar fi avut loc un conflict între doi cetățeni ucraineni.
În urma conflictului, au arătat polițiștii, unul dintre bărbați a fost lovit în zona capului și a rezultat decesul acestuia, iar bărbatul bănuit de comiterea faptei a părăsit imediat nava. Au fost instituite filtre în județele limitrofe, iar în seara de 13 februarie ucraineanul acuzat de crimă a fost prins la Iași, acesta fiind preluat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Potrivit unor informații primite pe surse, ucigașul l-a lovit cu forță pe cel cu care intrase în conflict, efectiv victimei i-ar fi fost crăpat capul aproape în două, cel mai probabil cu un topor.
Ucraineanul ucigaș a fost audiat de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și și-a recunoscut fapta. Victima și ucraineanul acuzat de omor ar fi avut un conflict verbal legat de competențele profesionale ale autorului, ca mecanic, și sumele de bani pe care acesta le-ar fi câștigat nejustificat. Arma crimei a fost aruncată cel mai probabil în Dunăre, după cum au stabilit anchetatorii, întrucât a fost găsit un geam spart pe navă, iar arma, cel mai porbabil un topor, nu a fost găsită la locul crimei. După ce a fost prins, suspectul de crimă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar acum măsura a fost prelungită.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















