Scormonitoru
Tudose le trage gălăţenilor pământul de sub picioare
În sfărşit, pot să îi dau şi eu un 5 de încurajare premierului Tudose. Nu m-a câştigat încă de fan (doar ştiţi cât de antipatici îmi sunt pesediştii), dar dacă o ţine tot aşa, s-ar putea să îi trimit un SMS de Crăciun lui Tudose, să îl felicit pentru că măcar nu a uitat că e brăilean.
Am multe să îi reproşez lui Mihai Tudose. România se duce râpă, am ajuns o ţară care trăieşte pe bază de consum, iar Tudose e mai zen ca niciodată. Nu are el treabă cu dezastrul care ne dă târcoale nouă, tuturor.
Dar, dincolo de reproşuri, am şi o bilă albă pentru Tudose. Eu, unul, apreciez că se implică în problema celor 1000 de hectare, că nu stă ca prostul în păpuşoi, aşa cum au stat alţii, în frunte cu Bunea Stancu şi terminând cu Aurel Simionescu. Sper ca Tudose să nu cedeze în disputa cu Galaţiul, pentru pământul de la Vădeni, să meargă până la capăt.
Pentru ca Brăila şi Galaţiul să pună de o colaborare fructuoasă, trebuie mai întâi să îşi regleze datoria. Nu poţi construi o relaţie de prietenie pe furt, pe neîncredere. Pământul ăla care a fost luat cu japca Brăilei trebuie să revină în posesia Brăilei. Este un act de reparaţie morală. Da, este posibil ca Brăila să nu facă absolut nimic cu mia aia de hectare. Dar nu despre asta este vorba. Dacă i-ai furat bicicleta unui om, atunci trebuie să i-o dai înapoi, chiar dacă între timp omul cu pricina a rămas ciung şi nu mai poate să pedaleze. Este bicicleta lui şi tu trebuie să i-o restitui. Bine, ar trebui să faci şi un pic de puşcărie pentru furt, dar asta este altă discuţie, nu intrăm acum în amănunte juridice.
Înţeleg că gălăţenii câştigă bani de pe urma acelui teren, pe care l-au dat în arendă unui agricultor. Foarte bine, atunci banii să vină la municipalitatea brăileană, căci respectivul arendaş cred că va dori să ducă parteneriatul mai departe şi cu Primăria Brăila, el fiind interesat doar de profit, nu şi de cine anume este proprietarul terenului.
Premierul Tudose a pornit bine în această speţă, sper să nu se lase pe tânjală. Armata de jurişti de la guvern ar trebui să se ocupe cât mai bine de caz, astfel încât deznodământul să fie în favoarea Brăilei. Abia după ce alea 1000 de hectare (mă rog, cică numai vreo 900 de hectare mai pot fi restituite) vor reveni în posesia Brăilei, vom putea discuta despre un eventual parteneriat cu Galaţiul, pe care toată lumea şi-l doreşte, dar nu în orice condiţii. (Cartierul ŞIRET)
Scormonitoru
Popa a demarat campania de recoltare! Primari, viceprimari, consilieri… cad ca spicele!
Mă, adevărat că banu’ e ochiu dracului! Iar Popa, Popa Alexandru știe bine lucrul ăsta! Ce-i mai place să cumpere! În fine, cert este că a început campania de recoltare de toamnă.
Ce recoltează? Păi, primari, viceprimari, consilieri de prin județ! Ținta primordială sunt comunele mari asta pentru că, așa cum îl cunoaștem pe Popa, el știe bine adunarea și când este vorba de voturi, comunele alea pe care le păstorește PNL sunt mici, adică voturile pe județ ale PNL chiar dacă ar obține scoruri de 100% tot nu ajung.R
evenind, Popa a intrat ca-n brânză acolo unde a găsit terenul moale! La Bordei Verde, de exemplu, s-a ales c-un viceprimar liberal (sanchi!). Mai exact, fostul vice PSD cică a demisionat ca să-și încerce norocul la școală, ca director (știți că acu’ se aranjează concursurile). Firesc, s-au făcut alegeri pentru un nou vice!
Ei bine, fraților, cu ”conștiința” a doi consilieri PSD (un domn și o doamnă, care cică și ei i s-ar fi promis directoratul școlii) a ieșit la vot Budur Liviu, acum PNL, pe vremuri PMP, și-n alte vremuri fost inculpat, dar achitat pentru niște fapte din tinerețe.
Dar, să vedeți cine-i primar la Bordei Verde! Nimeni altul decât Dumitru Rotaru, fratele fostului senator și lider al PSD, Ion Rotaru. Păi, unde-i Rotaru? Ion Rotaru? A fost tras pe linie moartă? Unde-i Aurel Simionescu, fost primar, fost președinte al CJ, senator, fost lider PSD?
Strângeți rândurile, fraților, folosiți experiența de partid, că nu oricine știe ce înseamnă activismul adevărat! Următoarea țintă e comuna Traianu, condusă de Nicușor Abăseacă (PSD), tatăl lui Mihai Gabriel Abăseacă, consilier județean PSD, văr cu cine credeți?
Cu Popa Alexandruuu! Veri buni, nu oricum! Păi, Popa a ordonat consilierilor locali PNL să voteze tot ce vrea Abăseacă primarul, ca să candideze la viitoarele alegeri Abăseacă fiul, dar din partea PNL! Buuuun!
Se pare că a fost lansat un atac și asupra comunei Movila Miresii, condusă de Dumitru Panțuru. Atacul a eșuat, după cum rezultă din declarațiile primarului, dar cine știe ce mai urmează! La Cireșu cred că știți cu toții, PSD nu va avea nici candidat la primărie, nici listă de consilieri…Păi, dacă s-a putut în 2024 de ce nu s-ar putea și în 2028?
Cred că-i caz unic în România! Ce s-a întâmplat de toți pesediștii din comuna Cireșu s-au retras brusc din alegeri, într-un moment în care nu se mai puteau schimba candidaturile rămâne un mister. Total nedemocratic și total periculos!
Cert este că asaltul deputatului șef al liberalilor disciplinați, cu numitul Chivu Cătălin pe post de baionetă, le-a închis gura multora. De pildă, parlamentarii PSD! Pe ăștia numitul Chivu doar îi ”mângâie” pe creștet, în vreme ce țintele preferate rămân primarul Marian Dragomir, președintele CJ Francisk Chiriac și Mihai Tudose.
Ce să înțelegem din asta că parlamentarii PSD împreună cu Popa joacă soarta Brăilei la masa verde? Una ție…două mie…Vă spunem noi cum stă treaba: Popa-i joacă pe degete! Treaba lor! Pe noi însă ne interesează viitorul! Nu Viitorul Cireșu! (Cireșarii de Brăila)
Scormonitoru
Vă e bine, domnilor parlamentari PSD? Scaunele sunt confortabile? ”Floricelele” sunt gustoase?
Fraților, de ceva vreme e foială mare pe scena politică brăileană. Ce zicem noi? Este de fapt scandal în toată regula, lupte ”corp la corp” cu jigniri de cea mai joasă speță, minciuni, denunțuri calomnioase, amenințări cu DNA, cu pușcăria.
Unii se văd deja primari, alții președinți de CJ… Cevaaaa de nedescris! Asta înante ca Cel de Sus să-i dea griji noi lui Popa ca să mai uite de pesediștii din Brăila pe care, prin mâna lui dreaptă – numitul Chivu Cătălin – nu vă gândiți la prostii, nebunilor – i-a făcut în toate felurile. Cum care Popa? Popa Alexandru, dottore, trădătorul trădătorilor, iubitorul de PSD la București, dar anti-pesedistul – sanchi! – la Brăila! Cel de Sus este Bolojan, sper că v-ați prins! Acu și dacă bâzâie musca-n ”clasa” lui Popa, el a zburat… Noroc că are-un vot de deputat!
Dar nu ăsta-i subiectul pe care noi, ăștia răutăcioși de la Scormonitoru, vrem să vi-l prezentăm aicișea. Așadar, Asocierea Popa&Chivu sau Chivu&Popa n-a iertat pe nimeni: Francisk Chiriac, Marian Dragomir, Iulian Timofei, Mihai Tudose, Adrian Rîndunică, vicepreședinții CJ, Mirela Chivu și Ionuț Dobre, viceprimarul municipiului Jantea, directori de instituții, de spitale, fermieri, medici, soți și soții, mame ale celor atacați, ziariști etc etc. Buuuun! Asta-i politica lui Popa&Chivu și aceeași politică aplică acum în cadrul organizației județene. Treaba lor!
Pe noi însă ne macină o întrebare: Cum dreaku parlamentarii PSD Brăila au scăpat de terfereală? Hm! Cam ciudat! Zici că și-a luat fiecare câte-o pungă de popcorn și se uită ca la televizor la ce se-ntâmplă la Brăila. Poate chiar se amuză! Poate zic Doamne ferește! Cine știe! Senatorul Sorin Moise, deputatul Vasilică Priceputu, deputata Doinița Ciocan par că nu au nicio grijă, în vreme ce colegii lor din Brăila, cu mic cu mare, sunt urmăriți, bălăcăriți, amenințați…
Nu tu o luare de poziție, nu tu o declarație, că doar au imunitate, nu tu o sesizare pe la Comisia de abuzuri, că au fost destule situații strigătoare la cer… Nimic! Alții să facă! Alții s-o tragă! Alții s-o dreagă! Iar în 2028, ghici cine o să fie pe listeeeee? Sau, mai grav, ghici cine o să vrea președinte la pesedeeeee Brăilaaa? (Subiectiv Vocea PSD)
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare






















