Social Media

Local

Trotinetele electrice, pericol public

Timp de citire: 8 minute

• numai în luna iulie a.c., la nivelul județului Brăila, accidentele provocate de tineri care se deplasau cu acest tip de vehicule s-au soldat cu trei persoane rănite grav și 11 persoane rănite ușor • pentru a preveni evenimentele în care sunt implicați conducători de trotinete, polițiștii acționează intens, în august, tocmai pentru a-i informa pe acești participanți la trafic despre riscurile la care se expun • în primele trei zile ale lunii în curs, au fost legitimați 74 de conducători de trotinete, au fost 26 de testări cu aparatele etilotest și s-au constatat 14 abateri, fiind aplicate sancțiuni pentru mers pe trotuar și mers în paralel 
 
Conducători de trotinete electrice, implicați în peste 10 accidente rutiere, în luna iulie. Au fost trei persoane rănite grav, iar altele rănite ușor. Nu toți cei care circulă cu aceste vehicule țin cont de lege, mai ales că mulți dintre ei sunt tineri fără experiență. În plus, unii circulă pe trotuare, punându-i în pericol pe pietoni.
Potrivit polițiștilor, situația este una alarmantă, în sensul că numărul accidentelor de luna trecută, în care sunt implicați acești participanți la trafic, este unul destul de mare. Echipaje de polițiști au pornit pe urmele celor care circulă pe trotinete, pentru a-i controla și testa cu aparatele etilotest, dar pentru a le da și sfaturi utile. Numai în primele trei zile ale lunii august, peste 70 de conducători de trotinete au fost controlați. Iar acțiunile vor continua. Astfel, în perioada 01 – 31 august, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila derulează o serie de activități pentru  creșterea siguranței pe drumurile publice și reducerea numărului și gravității accidentelor rutiere în care sunt implicați conducătorii de trotinete electrice. ”Aceste demersuri vin în contextul statisticilor alarmante înregistrate în luna iulie 2025, când, la nivelul județului Brăila, s-au produs 13 accidente rutiere cu implicarea utilizatorilor de trotinete, soldate cu 3 persoane rănite grav și 11 persoane rănite ușor. Un obiectiv principal îl reprezintă informarea cetățenilor cu privire la riscurile asociate nerespectării regulilor de circulație și promovarea unui comportament responsabil în trafic”, au transmis reprezentanții IPJ Brăila.
Și în urma activităților desfășurate în luna iunie, polițiștii brăileni au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale conducătorilor de trotinete, dar au fost și 331 de sancțiuni contravenționale pentru pietoni și  283 de sancțiuni aplicate bicicliștilor.
 
Legitimări pe bandă rulantă. Cei cu trotinete pot circula cu până la 25 km/h
Numai în perioada 1 – 3 august, polițiștii Biroului Rutier și Biroului de Ordine Publică, care au desfășurat acțiuni punctuale pentru depistarea și sancționarea abaterilor comise de utilizatorii de trotinete electrice, au legitimat 74 de conducători de astfel de vehicule. Au fost efectuate 26 de testări cu aparatele etilotest și s-au constatat 14 abateri ale acestor categorii de participanți la trafic. S-au aplicat preponderent sancțiuni pentru mers pe trotuar și mers în paralel, după cum au spus polițiștii.
Polițiștii fac o prezentare a cadrului legal privind utilizarea trotinetelor electrice, tocmai pentru ca brăilenii să țină cont de aceste prevederi:
Conform prevederilor legale în vigoare, O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, trotineta electrică este un vehicul cu două sau trei roți și ghidon, destinat transportului unei singure persoane, echipat cu motor electric și având o viteză maximă constructivă cuprinsă între 6 km/h și 25 km/h. ”Circulația acestor vehicule este permisă doar cu respectarea normelor de siguranță rutieră, echipare tehnică corespunzătoare și respect față de celelalte categorii de participanți la trafic”, arată polițiștii.
Limita de vârstă pentru deplasarea pe drumurile publice cu trotinete electrice este de 14 ani. Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Este important ca acești participanți la trafic să utilizeze și vesta reflectorizantă, pentru a creşte vizibilitatea în deplasările pe drumul public, seara și pe timp de noapte.
Nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor sau a trotinetelor electrice constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte amendă, iar pentru nerespectarea normelor privind dotarea bicicletelor sau a trotinetelor electrice se dă amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv 6 – 8 puncte amendă.
 
Incidente grave cu trotinete electrice
De când aceste vehicule au ajuns pe străzi, iar tineri teribiliști le manevrează, mai ales vara, accidentele au început să se adune, unul după altul.
Chiar la începutul lunii trecute, doi minori care se deplasau pe o trotinetă electrică, au fost accidentați după ce au intrat într-o intersecție fără să se asigure. Concret, în data de 8 iulie, în jurul orei 22:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Albinei a avut loc un accident rutier. Din primele date a reieșit că, un minor de 16 ani și o minoră de 14 ani, în timp ce se deplasau pe o trotinetă electrică pe strada Albinei, la intersecția cu strada Oborului nu ar fi respectat semnificația indicatorului Cedează Trecerea. ”Au întrat în coliziune cu un autovehicul, condus de un bărbat de 37 de ani, din Brăila. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În urma evenimentului cei doi minori au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au stabilit polițiștii, după cercetarea la fața locului.
La data de 30 iulie, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Ordine Publică s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Calea Călărașilor, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
Conform primelor date stabilite de polițiști, un minor, în vârstă de 16 ani, din Brăila, în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică, pe Calea Călărașilor, către Piața Traian, în dreptul marcajului pietonal situat în apropierea intersecției cu B-dul Al. I. Cuza, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton, care se angajase în traversare, accidentându-l. Pietonul, în persoana unei femei de 65 de ani, din municipiul Brăila, a suferit vătămări corporale, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În ultimii ani au fost mai multe incidente cu trotinete care au atras atenția și exemplificăm câteva dintre acestea:
În septembrie 2023, un tânăr de 14 ani se deplasa pe o trotinetă electrică și nu a respectat semnificația indicatorului ”Oprire”, el fiind lovit de o maşină pe strada Golești.
Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliţie Brăila, la data de 14 septembrie 2023, la ora 16:05, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Golești din municipiu a avut loc un accident rutier. „La fața locului, polițiștii au constatat că o femeie de 38 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Polonă dinspre Bulevardul A.I.Cuza către Calea Galați, la intersecția cu strada Goleşti, a lovit un tânăr de 14 ani, din Brăila, ce se deplasa pe o trotinetă electrică și nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire la pătrunderea în intersecție”, au transmis polițiștii.
Un alt caz a fost în august 2021, când un copil de numai 4 ani a fost rănit de un tânăr care circula cu trotineta electrică pe Faleza Dunării, astfel că polițiștii au intervenit, iar copilul care suferise leziuni a fost transportat la spital. Potrivit informațiilor transmise atunci de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, la data de 3 august, în jurul orei 21.30, în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică pe platoul pietonal din fața scenei amplasate pe faleza Dunării, un tânăr brăilean de 18 ani a acroșat un copil în vârstă de 4 ani. Un alt copil a fost pe punctul de a fi lovit, tot de o trotinetă electrică, în parcul de joacă de la blocurile Romarta Nouă. Acolo, un puști care își etala talentele de mare ”trotinetist” a fost pe punctul de a lovi o fetiță aflată în parc. Când mama acesteia i-a atras atenția, adolescentul a devenit recalcitrant, astfel că femeia s-a simțit în pericol și a sunat la numărul de urgențe 112 pentru a reclama situația.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧