Social Media

Cultură

Trofeul Festivalului Internațional de Muzică Ușoară “George Grigoriu” a rămas în România

Timp de citire: 5 minute

* trofeul a fost adjudecat de Dominique Simionescu, o artistă în devenire ce promite mult prin creativitatea și muzicalitatea ei * în cele trei zile de festival, dincolo de concurs, iubitorii de muzică s-au putut bucura de recitaluri susținute de Paula Seling, Vunk și Pepe
 
Consiliul Județean Brăila, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila, și Primăria Municipiului Brăila au organizat în perioada 3 – 5 iunie cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară “George Grigoriu”. Au fost trei seri de neuitat și un regal de muzică ușoară, o ediție multiculturală, o reverență adusă maestrului George Grigoriu, a cărui muzică a răsunat din nou la Brăila. Festivalul a rămas consecvent menirii sale de promova modele și repere statornice și de a susține inspirația și motivația atât de necesare noilor generații de talente.
Evenimentul s-a desfășurat pe două secțiuni: concurs (21 de participanți din România, Bosnia Herțegovina, Italia, Macedonia, Bulgaria, Kazahstan, Ucraina) și recitaluri susținute de artiști prestigioși ai genului, Paula Seling, Trupa Vunk și Pepe&Band, a căror muzică, făcută să deschidă inimi, a cucerit publicul și a oferit ascultătorilor ocazia de a trăi o experiență muzicală inedită. Piese precum “Ploaia”, “Pleacă” sau “Numai Iubirea” au ridicat publicul în picioare, iar succesul artiștilor a fost răsplătit cu aplauze entuziaste și urale fără oprire, fotografii și sesiuni de autografe.
După trei zile de festival, cu zeci de ore de repetiții alături de inegalabila orchestră de acompaniament condusă de maestrul Ionel Tudor, trofeul a fost adjudecat de România, prin Dominique Simionescu, din Sibiu, o artistă în devenire ce promite mult prin creativitatea și muzicalitatea ei, prin deosebita prezență scenică și dorința arzătoare de a transmite publicului emoția spectacolului, emoția muzicii ei.
Multiculturalitatea și-a spus cuvântul și de această dată, dovadă fiind faptul că atât premiile I, II și III, cât și mențiunea, au mers peste hotare, în Italia și Kazahstan, prin vocile Martei Verrecchia, Sangina Sharipova, Federica Raimo și Davide Cascini. Tânărul talent promițător, Theodor Andrei, a adjudecat premiul oferit de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.
“Nici Holul Casei Tineretului nu s-a lăsat mai prejos, întrucât straiele de sărbătoare ce-l onorau cu prezența, de la covorul roșu și florile ce parcă se înclinau în fața publicului, au invitat participanții la momente culinare, oferite cu sprijinul partenerilor evenimentului dar și lansarea de carte “Un secol de muzică” a muzicianului deja consacrat Tudor Andrei sau la întâlnirea cu moda, prin prezența designer-ului vestimentar, Florentina Giol. Nu au lipsit din program nici interviurile cu invitații și concurenții, ce ne-au împărtășit, la cald, emoțiile și opiniile cu privire la această ediție a festivalului, iar amfitrionii evenimentului, inegalabilii Alexandra Velniciuc și Octavian Ursulescu au fost cei care nu numai că au dat lecții muzicale la scenă deschisă ci și care au revendicat ropote de aplauze”, a transmis CJCPCT Brăila printr-un comunicat de presă.
Evenimentul a fost transmis live, pe postul național TVR3, iar cei care nu au reușit sa achiziționeze bilete au putut urmări prestația participanților de pe esplanada Casei Tineretului Brăila.
 
 
Un festival de marcă al Brăilei
Așa cum v-am mai informat în ediția on-line a cotidianului nostru, festivalul-concurs „George Grigoriu” are drept scop promovarea muzicii ușoare autentice, afirmarea și lansarea tinerelor voci, stimulând valorile interpretative în vederea plasării lor în elita muzicii ușoare românești și europene. Festivalul se desfășoară pe două secțiuni: concurs și recitaluri susținute de artiști prestigioși ai genului.
De-a lungul celor XVI ediții ale festivalului au susținut recitaluri artiști consacrați ai muzicii ușoare românești: Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu, Aurelian Temișan, Gabriel Cotabiță, Marcel Pavel, Angela Similea, Ovidiu Komornic, Paula Selling & Ovi, The 50’s, Ștefan Bănică Jr. și Rock’n’Roll Band, Luminița Anghel, Pepe, Proconsul, Monica Anghel, Nico, Talisman, Connect-R, Direcția 5, Iris, Vunk, Corina Chiriac, Laura Bretan, care au fost de un real succes. De asemenea, juriul festivalului a reunit personalități ale genului.
Festivalul este un proiect intercultural ce se desfășoară sub numele celui înscris în Cartea de Aur a muzicii ușoare românești și internaționale, compozitorului român George Grigoriu, a cărui activitate artistică este recunoscută prin numeroasele sale creații muzicale lăsate moștenire noilor generații de muzicieni.
Pasiunea sa pentru muzică este  celebrată în fiecare an, la Brăila, orașul său natal și totodată sursa de inspirație pentru ceea ce avea să devină repertoriul marelui compozitor George Grigoriu. Acesta a compus muzică pentru 40 de filme artistice de lung metraj, muzică de balet și corală, musicaluri și operete.
Printre numele sonore ale muzicii ușoare românești cu care George Grigoriu a colaborat se numără Margareta Pâslaru, George Nicolescu, Angela Similea, Cristian Popescu, Stela Enache, Mihaela Mihai, Mihaela Runceanu, Doina Badea, Luminița Dobrescu, Pompilia Stoian, George Enache, Paul Surugiu (Fuego), Marina Florea și mulți alții.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧