Social Media

Sport

Trei campioane, dublă performanță

Timp de citire: 6 minute

• trei eleve din Brăila, componente ale echipei HC Dunărea, campioană nțațională la tineret, au promovat cu medii excelente examenul de Bacalaureat în sesiunea specială dedicată sportivilor de performanță • absolvente ale Colegiului Național ”Nicolae Iorga,” Ana Maria Gavrilă (dreapta), Daria Florentina Mihăilă (centru) și Andreea Psiceanu (stânga) sunt dovada că munca și perseverența pot construi excelență atât în educație cât și în sport • alături de Ana Maria Cristea, cele trei au făcut pasul spre echipa de senioare a HC Dunărea Brăila
 
Într-o lume în care tot mai mulți tineri se simt prinși între opțiuni, între dorințe și obligații, între vis și realitate, trei adolescente din Brăila au arătat că echilibrul este posibil. Au învățat că efortul constant, disciplina și pasiunea sinceră pot construi punți între sportul de performanță și educația de calitate. Iar rezultatele lor, atât în sala de sport, cât și în cea de examen, vorbesc de la sine.
Trei adolescente. Trei medii peste 9. Trei campioane în sport și în educație. Ana Maria Gavrilă, Daria Florentina Mihăilă și Andreea Pisiceanu, membre ale echipei de handbal HC Dunărea Brăila, proaspăt campioană națională la tineret, nu doar că au susținut examenul de Bacalaureat în sesiunea specială destinată sportivilor de performanță, dar au făcut-o cu rezultate remarcabile. Mai mult decât niște note, rezultatele lor sunt mărturia unui stil de viață bazat pe muncă, disciplină și respect pentru educație.
Absolvente ale Colegiului Național ”Nicolae Iorga” din Brăila, cele trei adolescente au înregistrat medii anuale de peste 9,20 în fiecare an de liceu. Iar asta cu un program de antrenamente zilnic, meciuri săptămânale și convocări frecvente la loturile naționale.
Le-am cunoscut într-o dimineață de vară, între un antrenament și planuri de facultate, și ne-au vorbit despre viața lor, despre alegerile făcute și despre cum reușesc să țină în echilibru două lumi care cer, fiecare, totul.
 
Ana Maria Gavrilă, o stângace cu dreptul la vis
Ana Maria are 18 ani, dar maturitatea cu care vorbește despre alegeri personale, muncă și viitor te face să uiți că abia a încheiat liceul. Este stângace – un detaliu care i-a schimbat viața. La o oră de sport, profesoara a observat cât de natural lovește mingea cu mâna stângă. A fost invitată să încerce handbalul. Nu a spus ”nu”.
De atunci au trecut șapte ani. Ani de antrenamente, deplasări, meciuri și… note mari. Bacalaureatul l-a susținut cu zâmbetul pe buze, deși nu a fost ușor: media finală 9,00, cu 9,45 la Informatică. Îi plac calculele, algoritmii, dar și mișcarea. Așa că va urma nu una, ci două facultăți: Facultatea de Sport din Constanța și Facultatea de Științe Economice – Informatică Economică. ”Mi-a fost greu uneori să țin pasul cu tot ce presupunea școala, dar am știut că doar prin muncă pot ajunge acolo unde îmi doresc”, spune Ana Maria cu sinceritate.
 
Daria Florentina Mihăilă, între distanță și determinare
Daria a ajuns la Brăila în clasa a XI-a, în lotul HC Dunărea, prin transfer din Constanța. A fost o alegere curajoasă, un oraș nou, colegi noi, familie departe. Și totuși, nu s-a pierdut. Dimpotrivă. A crescut. A început handbalul în joacă, dintr-o curiozitate adolescentină. ”Am zis, hai să facem gimnastică. Apoi a apărut handbalul. Ne-am gândit la sportul acesta pentru că sunt înaltă, și am zis că este un atu. Acum îl iubesc”, povestește zâmbind.
A trecut cu brio Bacalaureatul, obținând o notă excelentă – 9,65 la Matematică. Îi plac strategiile și organizarea, motiv pentru care vrea să studieze Managementul și, în paralel, Educația fizică și sportul, tot la Constanța. ”Faptul că am fost departe de familie m-a făcut mai puternică. Le mulțumesc că m-au susținut de fiecare dată”, spune Daria cu o maturitate care trădează un parcurs greu, dar luminos.
 
Andreea Pisiceanu, de la karate la handbal, de la București la Brăila
Venită în Brăila din București, tot în clasa a XI-a, Andreea a adus cu ea o poveste aparte. Tatăl ei practică arte marțiale, mama a fost handbalistă. A început cu karate, dar și-a găsit drumul în handbal. A absolvit profilul uman, bilingv engleză, cu rezultate remarcabile. A susținut Bac-ul la Limba română, Istorie și Geografie. Rezultatele? 8,20 la Română, 9,85 la Istorie și 9,50 la Geografie – o performanță de excepție. În toamnă, se vede studentă la Facultatea de Sport din Constanța, dar și la Kinetoterapie, la Galați. ”Am învățat că disciplina din sport mă ajută enorm și la școală. E greu, dar satisfacția e pe măsură”, mărturisește Andreea.
Diriginta ei, profesor Mariana Andrașoaie, vorbește cu admirație: ”Andreea a fost o elevă cum rar întâlnești. Extrem de serioasă, dedicată, atentă la tot ce făcea. Este o mare realizare să ții pasul cu programa școlară și să fii prezent la toate competițiile. Dar a fost un exemplu de responsabilitate și maturitate A fost o bucurie să o am în clasă. Munca ei vorbește acum în locul ei”.
 
Handbal, școală, viață – în echilibru
În spatele acestor rezultate impresionante se află sacrificii tăcute: ore pierdute în trenuri și microbuze, teme făcute la lumina telefonului, lecții învățate pe drum spre cantonament. Dar și părinți implicați, profesori care au înțeles nevoile tinerilor sportivi și un sistem care, iată, a știut să le ofere o șansă prin sesiunea specială a examenului de Bacalaureat.
”Suntem dovada că se poate. Poți face sport de performanță și să rămâi un elev bun, dacă muncești și ai sprijinul celor din jur”, spune Daria, iar colegele ei aprobă din priviri.
Brăila are motive să fie mândră cu aceste trei performere. Nu doar pentru trofeele câștigate cu HC Dunărea, ci și pentru seriozitatea cu care tratează educația.
Le dorim succes mai departe, în carieră și în viață. Iar dacă vreun elev stă în cumpănă, între sport și școală, între ce vrea și ce trebuie, poate că va privi spre ele și va înțelege că adevărata forță stă în echilibru.
 
Promovare la echipa de senioare
Pe lânga performanțele obținute la sesiunea Bacalaureatului, cele trei tinere au primit din partea clubului HC Dunărea un ”cadou” meritat, promovarea în echipa de senioare. Astfel, ele fac pasul spre marea performanță, demonstrând că munca, seriozitatea și pasiunea dau roade.
Alături de ele, a mai făcut pasul către Liga Florilor MOL și Ana Maria Cristea, echipa de senioare mizând acum și pe talentul fostelor junioare care au reușit doi ani la rând câștigarea campionatului de tineret.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fotbal

Cât trebuie să plătească Gigi Becali pentru transferul lui Florinel Coman

Publicat

în

Cât trebuie să plătească Gigi Becali pentru transferul lui Florinel Coman

FCSB ar putea să-l readucă în România pe Florinel Coman, însă mutarea presupune un efort financiar important pentru clubul patronat de Gigi Becali. Oficialii formației Al-Gharafa sunt dispuși să-l lase pe internaționalul român să plece sub formă de împrumut în această iarnă, dar au o condiție clară: echipa care îl va lua trebuie să-i achite integral salariul până la finalul sezonului.

Florinel Coman, în vârstă de 28 de ani, se află în ultimul an de contract cu formația din Qatar, iar înțelegerea sa expiră în vara anului 2027. Potrivit informațiilor publicate de Eurosport, care citează Fanatik, Al-Gharafa nu intenționează să-i prelungească actualul contract și este dispusă să renunțe la serviciile fotbalistului încă din perioada de transferuri din iarnă.

Cât trebuie să plătească Gigi Becali pentru transferul lui Florinel Coman

Deși FCSB și-ar dori să-l aducă pe Coman fără să achite o sumă de transfer, condițiile impuse de formația qatareză complică negocierile.

Concret, Al-Gharafa solicită ca echipa care îl va împrumuta pe fotbalist să-i achite integral salariul pentru următoarele șase luni. Florinel Coman câștigă aproximativ două milioane de euro anual în Qatar, ceea ce înseamnă că FCSB ar trebui să scoată din conturi un milion de euro pentru a-l avea la dispoziție în a doua parte a sezonului.

Astfel, Gigi Becali trebuie să decidă dacă merită să facă această investiție pentru un jucător care ar putea deveni liber de contract în vara anului viitor.

Dacă va accepta condițiile qatarezilor, patronul FCSB ar putea negocia ulterior direct cu fotbalistul un nou contract, fără să mai plătească o sumă de transfer către Al-Gharafa.

Florinel Coman ar putea reveni gratis la FCSB din vară

O altă variantă pentru formația bucureșteană este să aștepte până la finalul sezonului, când contractul internaționalului român cu Al-Gharafa va expira. În acest scenariu, FCSB ar putea obține semnătura jucătorului fără să plătească vreunui club o sumă de transfer.

Florinel Coman a ajuns în Qatar în vara anului 2024, după ce Al-Gharafa a plătit pentru transferul său cinci milioane de euro, la care s-a adăugat un milion de euro reprezentând penalități pentru întârzierea achitării sumei.

În tricoul formației qatareze, atacantul român a adunat 56 de apariții, în care a marcat opt goluri și a oferit 11 pase decisive. În 2026, Coman a mai înscris de trei ori pentru echipa sa. Revenirea sa la FCSB ar reprezenta una dintre cele mai importante mutări ale perioadei de mercato din iarnă, însă decizia finală depinde de disponibilitatea lui Gigi Becali de a achita milionul de euro solicitat pentru împrumutul fotbalistului.

Citește articolul complet

Fotbal

Echipa de fotbal a Școlii Gimnaziale Râmnicelu, campioană județeană a ONSS – Cupa Tymbark Junior

• competiția a fost rezervată echipelor de fotbal fete cu jucătoare U12

Publicat

în

Echipa de fotbal a Școlii Gimnaziale Râmnicelu, campioană județeană a ONSS - Cupa Tymbark Junior

Joi, 5 noiembrie 2026, pe terenul de sport al școlii din Chiscani, s-a desfășurat faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS) – Cupa Tymbark Junior –  fotbal fete urban – rural U12.

La această competiție au participat echipele reprezentative ale școlilor din Râmnicelu, Gropeni și Chiscani. S-au disputat trei meciuri iar campioană județeană a devenit echipa școlii din Râmnicelu, pregătită de profesorul Georgian Chihaia.

Rezultate înregistrate la această competiție

Școala Gimnazială Chiscani – Școala Gimnazială Gropeni 3-0,

Școala Gimnazială Râmnicelu – Școala Gimnazială Gropeni 7-0,

Școala Gimnazială Chiscani – Școala Gimnazială Râmnicelu 0-2

Clasament

  1. Școala Gimnazială Râmnicelu
  2. Școala Gimnazială Chiscani
  3. Școala Gimnazială Gropeni

”Acest turneu a avut ca scop cultivarea în rândul elevilor a spiritului de fair-play, dezvoltarea spiritului de emulație, optimizarea stării de sănătate și favorizarea socializării elevilor”, ne-a declarat profesorul Florin Giurgiu, organizatorul acestei competiții.

Lotul de jucătoare al echipei din Râmnicelu: Daria Ioana Ionescu, Marinella Aldea, Silvia Elena Bratu, Cristina Ștefania Andrei, Diana Petruța Costin, Ramona Viorica Știrbu, Anna Maria Stoian, Daria Larisa Socol, Elena Alexandra Popa, Florina Emilia Rainov. Profesor Georgian Chihaia.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧