Economie
Transgaz, profit cu 150% mai mare față de cel bugetat
• cum a reușit compania condusă de brăileanul Ion Sterian (foto) această performanță, în materialul de mai jos • profitul este aferent anului 2023
Profitul net individual al Transgaz a fost de 159,9 milioane de lei, în 2023, mai mare faţă de cel bugetat cu 150%, potrivit situaţiilor financiare publicate pe site-ul companiei conduse de brăileanul Ion Sterian. Veniturile din activitatea de exploatare înainte de activitatea de echilibrare și de construcții conform cu IFRIC12 sunt mai mari decât cele realizate la 31 decembrie 2022 cu 9%, înregistrând o creștere de 137.360 mii lei, la 1,7 miliarde de lei.
Aceste venituri au fost obținute în condițiile prorogării pentru perioada 1 octombrie 2022 – 30 septembrie 2023 a tarifelor aprobate prin Ordinul Președintelui ANRE nr.32 din 26.05.2021, se arată în raport:
Veniturile au fost influențate în principal de următorii factori:
• veniturile obținute din rezervarea de capacitate mai mari cu 80.564 mii lei;
• veniturile obținute din componenta volumetrică mai mari cu 19.488 mii lei;
• veniturile din transportul internațional al gazelor naturale și asimilate mai mari cu 42.379 mii lei;
• alte venituri din exploatare mai mici cu 5.071 mii lei;
Veniturile din activitatea de echilibrare au înregistrat o scădere de 546.733 mii lei pe seama următorilor factori:
• preț de tranzacționare mai mic cu 301,86 lei/MWh, cu o influență negativă de 602.597 mii lei;
• cantitate mai mare cu 105.068 MWh cu influență pozitivă de 55.863 mii lei;
Societatea a înregistrat economii de 38.497 mii lei, la următoarele elemente de cheltuieli:
• consum de gaze naturale pe sistemul de transport 36.049 mii lei, datorită următorilor factori:
– cantitatea de gaze naturale destinată consumului de gaze în SNT mai mică față de 31 decembrie 2022 cu 126.518 MWh, cu o influență pozitivă de 25.588 mii lei;
– prețul mediu de achiziție realizat mai mic față de cel realizat la 31 decembrie 2022 cu 16,68 lei/MWh cu o influență pozitivă de 10.461 mii lei;
• cheltuieli cu taxa de acordare licență: 2.448 mii lei.
S-au înregistrat depășiri de 240.798 mii lei, la următoarele elemente de cheltuieli:
• cheltuieli cu personalul: 75.969 mii lei;
• cheltuieli cu provizionul pentru riscuri și cheltuieli: 4.753 mii lei;
• cheltuieli cu redevența: 49.582 mii lei. Prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilitații financiare a României pe termen lung, prevederile art. 103, alin.(2) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, au fost abrogate. Începând cu data de 30 octombrie 2023 cota de redevență s-a modificat de la 0,4% la 11,5% din valoarea veniturilor brute realizate din operațiuni de transport și tranzit prin sistemele naționale de transport, conform art. 49, alin (2) lit. b) din Legea petrolului nr. 238/2004;
• cheltuieli cu amortizarea: 33.547 mii lei pe seama finalizării și punerii în funcțiune a proiectelor de investiții;
• cheltuieli cu materiale auxiliare: 9.231 mii lei;
• cheltuieli cu întreținere și transport: 3.866 mii lei;
• cheltuieli cu impozitul pe monopol: 2.522 mii lei;
• alte cheltuieli de exploatare: 60.677 mii lei.
• alte cheltuieli: 651 mii lei.
• Cheltuielile financiare au înregistrat o scădere de 54.340 mii lei, determinată de diminuarea capitalului social al societății EUROTRANSGAZ SRL Chișinău din Republica Moldova. În anul 2022 Transgaz a înregistrat cheltuieli din participații că urmare a reducerii capitalului social al EUROTRANSGAZ cu 13,15 milioane euro, iar în anul 2023 capitalul social al EUROTRANSGAZ s-a diminuat cu 13.504 mii lei, suma încasată în luna august 2023.
transgaz
ion sterian
profit
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















