Sport
Transformări mari la HC Dunărea în mandatul lui Adrian Manole
* a fost diversificată gama de produse ale magazinului clubului, pentru o mai bună vizibilitate * a fost creat un cabinet medical modern * o altă noutate o reprezintă minitribuna oficială * obiectivul echipei – calificarea în cupele europene * “Ne-am dori ca tribuna să fie alb-albastră, să fie show în Polivalentă, la fiecare meci”, a spus Adrian Manole * surprize pentru brăileni pe 11 august * preşedintele HC Dunărea s-a declarat nemulţumit de ordinul emis de ministrul Sporturilor, Eduard Novak
Vineri, la ora 11.00, preşedintele HC Dunărea, Adrian Manole, a susţinut o conferinţă de presă la sediul clubului de la Sala Polivalentă, prilej cu care a prezentat transformările survenite la această grupare sportivă în cele şase luni de mandat.
Manole le-a prezentat ziariştilor prezenţi locul unde se va deschide magazinul clubului, cabinetul medical, cu dotări din cele mai moderne, minitribuna, cu 50 de scaune rezervată oficialităţilor, precum şi alte modificări făcute în Polivalentă pentru buna desfăşurare a meciurilor oficiale.
“Aici la intrare va fi amplasat magazinul clubului de la care suporterii vor putea procura produsele noastre, acum cu o gamă mai mare de oferte, de la căni şi brelocuri, la echipament sportiv, tricouri originale sau replici ale tricourilor originale. Ne-am dori ca tribuna să fie alb-albastră, să fie show în Polivalentă”, şi-a început prezentarea preşedintele HC Dunărea.
Sursa citată a vorbit şi despre cabinetul medical, cel în care se vor trata toate handbalistele legitimate la HC Dunărea.
“Un club care se respectă trebuie să aibă toate dotările necesare. Cabinetul medical era imperios necesar, este dotat cu criosaună, două mese de masaj şi alte două aparate care pot fi luate şi în deplasări. Toate handbalistele noastre vor putea beneficia de tratament aici, am angajat şi un preparator fizic, ne dorim să nu ne mai confruntăm cu problemele medicale pe care le-am avut în campionatul trecut, la nivelul lotului de jucătoare. Avem şi o minitribună oficială, pentru sponsori, oficialităţi”, a explicat Arian Manole.
Obiectivul echipei – calificarea în cupele europene
Pentru sezonul competiţional 2022-2023, HC Dunărea are ca obiectiv calificarea în cupele europene.
“Ne dorim să jucăm fiecare meci ca pe o finală, să facem o impresie bună, să avem un public numeros şi gălăgios, cu ajutorul căruia să ajungem să jucăm în cupele europene. Am făcut investiţii la Sala Polivalentă, lotul este numeros şi valoros pe toate posturile, iar pregătirea fizică va face diferenţa. Dacă ne vom pregăti foarte bine, atunci nici accidentările nu vor mai interveni şi vom putea să ne realizăm ceea ce ne-am propus”, a continuat Manole.
Nemulţumit de ordinul emis de ministrul Sporturilor, Eduard Novak
Preşedintele clubului HC Dunărea Brăila este nemulţumit de ordinul emis recent de ministrul Sporturilor, Eduard Novak, care impune ca minimum 40 % din totalul sportivilor prezenţi pe teren în timpul meciurilor oficiale să fie români. Manole a explicat că ideea este bună însă nu trebuia aplicată în acest moment, în care deja a început noul sezon competiţional.
“Nu pot eu să vorbesc în numele FRH, şefii federaţiei vor trimite un răspuns oficial la minister. Eu am mare încredere în noul preşedinte al FRH, Constantin Din. Ceea ce pot eu să spun este că la noi sezonul începe la 1 iulie, iar acest ordin a fost emis pe 7 iulie, dată la care lotul nostru era conturat. Nu consider că este fair play. Deocamdată nu ştim cum se aplică acest 40%, la total lot, la echipa din teren. Nu este o ideea rea. Dealtfel noi preşedinţii de cluburi am discutat şi am stabilit ca să cream o piramidă. Iar în acest sens am reînfiinţat, fără să fim forţaţi, echipa de Divizie. În acest moment avem toate grupele, ceea ce înseamnă că ne preocupă viitorul handbalului brăilean şi a celui românesc. Toţi ne dorim să avem în echipă jucătoare din România. Cum am mai spus, la data emiterii ordinului de ministru, lotul nostru era format şi, din fericire, avem şapte handbaliste române, însă în continuare consider că este foarte greu de gestionat această situaţie. Noi, la fel ca şi celelalte cluburi, ne-am propus un obiectiv şi am adus handbalistele de care aveam nevoie. Acum aşteptăm să vedem cum se vor derula lucrurile”, a mai spus Adrian Manole.
Marian Jinga: “Avem câte trei jucătoare pe post”
Cu acest prilej, vicepreşedintele Marian Jinga a spus că în acest moment HC Dunărea are un lot numeros, valoros şi că vor fi evitate episoadele din sezonul precedent în care antrenorul pregătea o anumită strategie de joc, pe care trebuia să o schimbe cu o zi înaintea partidei, din cauza accidentărilor din lot.
“Componenţa lotului nostru este cât se poate de bună. Avem câte trei jucătoare pe post, în momentul în care una se va accidenta avem soluţii. Atmosfera în lot este foarte bună, avem nevoie doar de susţinere din partea brăilenilor ca să ne îndeplinim obiectivul”.
“Neven Hrupec: Nu se schimbă regulile în timpul jocului”
Prezent la conferinţa de presă, Neven Hrupec consideră că “nu se schimbă regulile în timpul jocului” şi că acest ordin de ministru este greu de respectat.
“Nu este normal ce se întâmplă, nu cred că se pot respecta aceste decizii. Noi ne-am conturat lotul pe 1 iulie, eram deja gata pentru a da startul pregătirilor pentru noul campionat şi vii pe 7 iulie şi schimbi regulie. Nu este fair-play”, a spus antrenorul principal.
Surprize pentru brăileni pe 11 august
Conform precizărilor făcute de Adrian Manole, pe 11 august, la Polivalentă, va avea loc un eveniment cu multe surprize pentru brăileni. Preşedintele HC Dunărea a enumerat câteva dintre ele şi anume un concert al unui cântăreţ din Brăila, un spectacol de dans, va fi prezentată mascota clubului. Brăilenii vor asista la prezentarea oficială a lotului echipei HC Dunărea pentru sezonul 2022-2023 şi vor putea urmări bineînţeles un amical de gală, HC Dunărea – Rapid Bucureşti. Sursa citată nu a dorit să divulge şi celelalte evenimente care vor avea loc atunci.
Arte marțiale
Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano
• în promoția Petrosyan Mania, brăilenul l-a pus la podea pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare • Vrânceanu se antrenează la clubul ”Doru Team”, care a mai dat un campion mondial, pe Valentin Mavrodin
Doru Team Brăila este clubul unde munca și cunoștințele de zeci de ani bat orice piedici. Cel mai titrat club brăilean de kickboxing a reușit o performanță istorică pe 7 noiembrie 2026. În această zi, în palmaresul clubului brăilean de kickboxing Doru Team și în cel al sportului românesc s-a scris o nouă pagină glorioasă: Ștefan Vrânceanu a devenit campion mondial la Milano, în cadrul galei Petrosyan Mania.
Sportivul brăilean, pregătit de sensei Dorel Beșleagă, l-a învins pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare. Înaintea meciului cu Vrânceanu, italianul era considerat cel mai bun produs al academiei fraților Petrosyan, fiind considerat de către specialiștii italieni din domeniu drept cel mai bun kickboxer din istorie.
După acest meci, Ștefan Vrânceanu devine noul campion mondial. Titlul ajunge la Brăila, unde este legitimat sportivul, mai precis la CS Doru Team Brăila, club afiliat Federației Române de Budokai și IBK Kyokushin All-Round Fighting. Vrânceanu este posesor al centurii negre 1 Dan. Noul campion mondial practică acest sport de la vârsta de 7 ani, acesta având 19 ani în prezent.







TKO, în repriza a cincea
”Sâmbătă, 7 noiembrie, Ștefan a urcat în ring la Milano, în main event-ul galei Petrosyan Mania, împotriva italianului Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare.
”Au fost 5 reprize de câte 3 minute, o luptă grea, în care Ștefan a demonstrat caracter, determinare și valoare. În repriza a 5-a, a venit momentul decisiv, în care Vrânceanu i-a aplicat un mawashi geri geodan (high kick) și italianul a fost numărat pentru prima oară. După acest moment, Ștefan a insistat cu brațele, pentru că era luat în brațe ori de câte ori încerca să facă orice, și a reușit să-i aplice niște croșee adversarului, care a fost numărat a doua oară. După numărătoare, arbitrul a oprit meciul pentru că italianul se clătina grav, iar încă o lovitură era fatală. Victorie prin abandon. Centura mondială la 65 kg vine acasă, la Brăila, este a doua centură în decurs de o lună și 4 zile”, ne-a declarat sensei Dorel Beșleagă.
Sursa citată l-a elogiat în continuare pe elevul său pentru prestația de la Milano.
”Ștefan Vrânceanu vine pe un val de victorii prin KO. În data de 2 octombrie, la Tulcea, în Gala EFC, gala vestitului luptător constănțean Alex Filip, a câștigat piramida categoriei 67 kg după două victorii, amândouă terminate cu KO”, a continuat reputatul antrenor brăilean.
Bucurie în tabăra brăileană după succesul răsunător din Italia
”Bucuria mea după victoria lui Ștefan în meciul de la Milano a fost foarte mare, pentru că a fost la ei acasă și de obicei dacă nu câștigi prin KO nu ai cum să câștigi altfel…
Acest câștig nu este întâmplător, pentru că sportivii mei au peste 150 de meciuri la amatori, multe la semi pro și destule la profesioniști, unde au câștigat în fața multor luptători deja consacrați și mai mari de vârstă.
Ștefan a ajuns să lupte pentru acest titlu mondial după victoria din piramida de la -67 kg unde a câștigat titlul și centura în ambele meciuri prin KO.
Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături, celor care ne-au sprijinit pentru această deplasare, dar și celor care ne susțin de-a lungul timpului.
Mulțumim Tănase Octavian TMR Carpet Clean, TMR Self-Wash La Zăpada, Adrian Roșca, Plase pescărești, Radu Medeleanu Alex Filip, Alexandru Mitan, Vasile Varga, Emil Gym Sala Culturism, Robert Gabriel și tuturor susținătorilor și prietenilor noștri din mediul on-line!!!!
Un mulțumesc special lui Valentin Mavrodin, elevul meu și colegul lui Ștefan, campionul mondial ISKA și DFS la categoria 70 kg, care a venit tocmai din Irlanda pentru a fi alături de noi. Așa cum noi am fost și vom fi întotdeauna alături de el, și el ne-a demonstrat ce înseamnă prietenia adevărată!
Mulțumim tuturor prietenilor și colegilor lui de antrenament, care l-au sprijinit pe Șuncă (porecla cu care este cunoscut Ștefan Vrânceanu printre apropriați n.red.) și au contribuit la această victorie!”, a mai adăugat Dorel Beșleagă.
Ștefan Vrânceanu: ”O bucurie greu de descris în cuvinte!”
Tânărul campion ne-a povestit despre dificultățile întâmpinate în ring și despre determinarea cu care a luptat până în ultimul moment. ”Victoria obținută la Milano înseamnă foarte mult pentru mine. A fost un meci greu, cu un adversar puternic, care mi-a pus probleme încă din prima repriză. Am fost trimis la podea, dar nu m-am gândit nicio secundă să renunț. Am știut că trebuie să mă ridic, să rămân concentrat și să continui să lupt.
Cred că astfel de momente arată cel mai bine ce înseamnă sportul de performanță. Nu este vorba doar despre lovituri sau despre cine este mai puternic, ci și despre mentalitate, caracter și capacitatea de a merge mai departe atunci când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dorit.
Să câștig în Italia, în fața publicului adversarului, și să obțin titlul mondial este o bucurie greu de descris în cuvinte. În spatele acestui rezultat sunt multe ore de antrenament, sacrificii, disciplină și oameni care au crezut în mine.
Vreau să îi mulțumesc antrenorului meu, Dorel Beșleagă, întregii echipe Doru Team Brăila, familiei și tuturor celor care m-au susținut și au fost alături de mine. Această victorie nu este doar a mea, ci și a tuturor celor care au contribuit la drumul meu.
Pentru mine, acest titlu nu reprezintă un punct final, ci o motivație în plus să muncesc, să evoluez și să demonstrez că pot ajunge și mai departe. Sunt mândru că am putut reprezenta România și că am adus acest rezultat acasă”, ne-a declarat campionul mondial.
”Doru Team”, cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. Campionii Mavrodin și Vrânceanu se antrenează de la vârsta de 11, respectiv 7 ani
Potrivit antrenorului Dorel Beșleagă, ”Doru Team” este cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. ”Practicăm kickboxing din anul 2001, iar până atunci practicam karate Kyokushin. Mi-au trecut prin mână mii de elevi dornici să facă mișcare și să învețe arte marțiale de contact și dintre ei am avut sute de medalii la competiții naționale și internaționale dar și în gale semi- pro și profesioniste de kickboxing și de MMA. Datorită dezvoltării foarte puternice a kickboxing-ului în ultimul timp, cu generația lui Mavrodin și Vrânceanu am reușit cele mai mari performanțe, pentru că pe acești copii i-am antrenat de la vârsta de 11 ani și respectiv 7ani”, ne-a mai declarat Dorel Beșleagă.
Handbal
HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă
HC Dunărea Brăila este foarte aproape de o calificare în grupele EHF European League, iar duminică, 15 noiembrie, are șansa de a face pasul decisiv. Echipa pregătită de Bogdan Burcea întâlnește formația norvegiană Molde, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă, în returul confruntării pentru accederea în faza grupelor.
Brăilencele pornesc cu un avantaj important: au pierdut prima manșă din Norvegia la o singur gol diferență, astfel că o victorie la cel puțin două goluri în partida de pe teren propriu le-ar asigura calificarea.
Victorie la Zalău înaintea duelului european
HC Dunărea vine după o victorie convingătoare în campionat, obținută în deplasare, la HC Zalău. Formația brăileană s-a impus la scor, după o partidă în care echilibrul s-a menținut în primele 45 de minute.
Rezultatul reprezintă un moral bun înaintea confruntării cu Molde, în care miza este una importantă pentru parcursul european al echipei.
Un rol esențial îl poate avea și publicul din Brăila. Clubul speră ca Sala Polivalentă să fie plină duminică, așa cum s-a întâmplat la mai multe dintre partidele disputate pe teren propriu în acest sezon.
„Pe 15 noiembrie avem nevoie de o sală plină! Împreună luptăm pentru calificare!”, este mesajul transmis de HC Dunărea suporterilor.
Cât costă biletele la HC Dunărea – Molde
Biletele pentru partida retur au fost puse în vânzare luni, 9 noiembrie. În prima zi, abonații au avut prioritate și au putut cumpăra bilete pentru locurile pe care le ocupă în mod obișnuit la meciurile echipei.
Ulterior, biletele au devenit disponibile pentru toți suporterii, atât la casieria Sălii Polivalente, cât și online, pe platforma Eventim.
Prețurile sunt de 35 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii și persoanele cu handicap mediu sau ușor.
Clubul precizează că abonamentele nu sunt valabile la meciurile din competițiile europene.
Duminică, HC Dunărea are nevoie de sprijinul tribunelor pentru a transforma avantajul terenului propriu într-o calificare europeană.






















