LOCAL
Tragedia familiei Popa
• o fetiță de 6 ani a ajuns pe patul de spital și întreabă de mama și tata, care, din păcate, nu mai sunt în viață • tragedia rutieră s-a produs pe DN 2B, între localitățile Silistraru și Lacu-Sărat, luni seara, iar urmările acestui accident dau fiori • un șofer inconștient, din localitatea Făurei-Sat, a pătruns pe contrasens, din motive știute doar de el, până la acest moment, și a lovit mașina în care se afla familia Popa • aceștia veneau spre Brăila, femeia fiind se pare din Ianca unde fusese să își viziteze părinții bătrâni și cu probleme, potrivit apropiaților • din păcate, drumul lor s-a oprit brusc și pentru totdeauna • mesaje dureroase au fost transmise de reprezentanții Liceului Teoretic „Panait Cerna”, unde Cătălina era profesoară de geografie, dar și de la Centrul de Detenție Tichilești, unde Dan era agent șef de poliție penitenciară • șoferul intrat pe contrasens, care a ajuns la spital cu niște fracturi, dar în viață, a mai fost condamnat, la o pedeapsă cu suspendare, în vara anului 2024 pentru conducere sub influența alcoolului • îl cheamă Cristi O., are 35 de ani, și va avea doi oameni pe conștiință toată viața
Când moartea vine pe contrasens
Drama unei familii și a unei fetițe de numai 6 ani, care a rămas fără părinți, îți rupe sufletul! Sfârșitul pentru Cătălina Popa, profesoară de geografie, și soțul său Dan, agent șef de poliție penitenciară la Tichilești, a venit luni seara. Aceștia circulau spre Brăila, de la Ianca, unde femeia avea părinții bătrâni și bolnavi, după cum spun cunoscuții, dar drumul lor s-a oprit brusc. Între localitățile Lacu Sărat și Silistraru, o mașină a intrat pe contrasens și a lovit autoturismul în care se afla familia Popa. Dacă fetița a scăpat ca prin minune, părinții ei, un bărbat de 45 de ani și femeia de 40 de ani, au rămas încarcerați în urma impactului puternic și, în ciuda eforturilor medicilor, nu au putut fi salvați.
Mesaje dureroase au fost transmise de reprezentanții Liceului Teoretic „Panait Cerna”, unde Cătălina era profesoară de geografie, de la Centrul de Detenție Tichilești, unde Dan era agent șef, dar și de alți brăileni care au fost marcați de această tragedie rutieră. Cristi O., șoferul intrat pe contrasens, care a ajuns la spital cu câteva fracturi, dar în viață, a mai fost condamnat, la o pedeapsă cu suspendare, pentru conducere sub influența alcoolului, în vara anului 2024, după cum se arată pe site-ul Judecătoriei Făurei. Luni seară, bărbatul în vârstă de 35 de ani nu era băut, după cum au stabilit polițițiștii, dar a ucis doi oameni, în tragicul accident.

Ancheta este în curs, iar polițiștii Serviciului Rutier vor stabili cum s-a produs accidentul care a dus la o asemenea tragedie.
Fetița aflată pe patul de spital întreabă de mama și de tata
”Din cauza unui teribilist, o fetiță doar de 6 anișori a rămas fără părinți. Cine o va consola pe această fetiță, cine îi va explica ei că părinții ei sunt de astăzi îngeri?? Acest teribilist va merge bine mersi pe drum, fără ca să plătească o zi de închisoare, dacă are și bani, le umple buzunarele celor de «sus» și totul va fi șters cu buretele. O să mai omoare și alte persoane nevinovate… Păcat de acești 2 oameni, păcat de acest copil care, sigur, plânge în spital după părinții săi”, este mesajul dureros al unei femei, postat pe pagina de Facebook a redacției noastre.
Nu este singura care se gândește la durerea unei copile și a familiilor celor decedați.
Ca profesoară, Cătălina era foarte apreciată, mai ales că își făcea meseria cu multă dedicare. Soțul său, Dan, avea și el rezultate bune în activitatea desfășurată în cadrul Centrului de Detenție Tichilești, unde lucra de peste 10 ani, anterior fiind în Armată.
Potrivit unor rude, la teribilul accident ar fi fost încă un martor, iar șoferul decedat avea montate camere video pe mașină, care au fost preluate de polițiști, urmând să fie analizate pentru a se stabili cum a ajuns celălalt conducător auto pe contrasens. Evident, după ce acesta își va reveni și va fi exeternat din spital va fi audiat de polițiști și va trebui să răspundă legal pentru nenorocirea pe care a provocat-o.
”E o tragedie…Nu mai este nimic de zis! Așa nenoorocire, amândoi să moară! Cică fetița plângea că de ce a aruncat-o mama ei din mașină! Probabil a reușit să o arunce din autoturismul care s-a făcut praf, într-o fracțiune de secundă, nu știm ce s-a întâmplat , dar au fost persoane care au spus că dacă nu era mama, fetița nu mai era în viață. Polițiștii vor studia imaginile video și vor stabili cum s-a întâmplat totul. Am înțeles că mai este totuși un martor, erau trei mașini în zona respectivă, care probabil va putea să explice ce a văzut și de ce a intrat acel șofer pe contrasens. Erau niște oameni deosebiți, aveau doar acest copil, care acum este în stare de șoc..«întreabă de mama și de tata, cum îi spui că ei nu mai sunt în viață!?». Mama fetei era din Ianca, se întorceau de acolo, are părinții cu probleme medicale. Fetița este distrusă, copilul este cel mai afectat! Pe partea ei ușa era deschisă și îndoită, nu știu dacă au îndoit-o pompierii veniți la fața locului. Dar pe partea șoferului mașina este făcută praf, s-a dus până în partea din spate. Am sperat că scapă cei doi adulți, ne gândeam mai mult la fată, stăteam cu grijă, fiind mică am zis că dacă nu scapă, că nimeni nu zicea nimic. Dar nenorocirea s-a produs, este greu pentru toți”, ne-a spus un apropiat al familiei decedate.
Mesaje de condoleanțe
Cu profundă tristețe și regret, colectivul Centrului de Detenție Brăila-Tichilești a anunțat trecerea la cele veșnice a colegului lor, agent șef de poliție penitenciară Popa Dan, în urma unui tragic accident rutier. Acesta îndeplinea funcția de șef schimb în cadrul unității. ”În același eveniment și-a pierdut viața și soția sa, cadru didactic apreciat în comunitatea brăileană, un om dedicat profesiei și formării generațiilor tinere.
Plecarea lor fulgerătoare reprezintă o pierdere dureroasă nu doar pentru instituția noastră, ci și pentru întreaga comunitate locală. Colegul nostru a fost un profesionist desăvârșit, un om muncitor și echilibrat, pe care te puteai baza în orice împrejurare. Prin seriozitate, responsabilitate și implicare constantă, și-a câștigat respectul și aprecierea tuturor celor care au avut privilegiul de a lucra alături de el.
În aceste momente de grea încercare, gândurile noastre se îndreaptă cu profundă compasiune către fiica lor în vârstă de 6 ani, singura supraviețuitoare a tragediei, precum și către familiile îndurerate. Împărtășim durerea acestei pierderi și ne exprimăm solidaritatea deplină cu toți cei afectați de această dramă.
Memoria lor va rămâne vie în sufletele noastre, iar contribuția fiecăruia la comunitatea pe care au slujit-o cu devotament nu va fi uitată.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, este mesajul reprezentanților unității de la Tichilești.
Și Liceul Teoretic ”Panait Cerna” Brăila își exprimă, printr-un mesaj postat pe Facebook profundul regret pentru trecerea la cele veșnice a profesoarei Cătălina Popa, distins cadru didactic al instituției, care și-a pierdut viața, alături de soț, în același tragic accident.
”Doamna profesoară a fost un om dedicat profesiei, un coleg apreciat și un sprijin pentru generații de elevi, pe care i-a îndrumat cu devotament și responsabilitate. Plecarea sa fulgerătoare lasă un gol imens în comunitatea noastră școlară.
În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care au cunoscut-o și au prețuit-o. Gândurile noastre se îndreaptă cu profundă compasiune către fetița rămasă fără părinți și către toți cei afectați de această dureroasă pierdere.
Dumnezeu să îi odihnească în pace!”.
Reamintim că, la data de 23 februarie, în jurul orei 17:45, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DN2B, între localitatea Silistraru și Lacu-Sărat a avut loc un accident rutier grav.

Din primele date obținute de polițiștii ajunși la fața locului, se pare că, în timp ce se deplasa pe DN2B, dinspre Brăila către Buzău, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Făurei-Sat, ar fi pătruns pe contrasens. Acesta a intrat în coliziune cu un autoturism ce se deplasa pe sensul opus de mers, condus de un bărbat de 45 de ani, în care se aflau pasageri o femeie de 40 de ani și o minoră de 6 ani, toți din municipiul Brăila.

La fața locului au ajuns echipaje ale Ambulanței și Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care au procedat la descarcerarea victimelor și aplicarea manevrelor de resuscitare. Din păcate, cei doi adulți, un bărbat și o femeie, aflați în stop cardio-respirator, nu au mai putut fi salvați, fiind declarat decesul acestora. Fiica acestora, în vârstă de 6 ani, a fost evaluată medical și transportată la spital.

Bărbatul de 35 de ani, care conducea autoturismul ajuns pe contrasens, a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de zero mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate de polițiști, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate toate împrejurările care au condus la producerea tragediei.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR

































