Social Media

ECONOMIC

Tot mai multe firme noi la Brăila

Timp de citire: 3 minute

• numărul înmatriculărilor de întreprinderi, în primele 6 luni, a crescut la 887 firme, faţă de 727 – anul trecut • în oglindă, radierile au scăzut în perioada analizată: 514 cazuri în 2017 faţă de 831, anul trecut 
 
A crescut numărul de societăţi înfiinţate, la Brăila, în primul semestru al anului în curs, comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2016. O statistică a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului arată că în cazul judeţului nostru, în perioada analizată, au fost înregistrate 887 de companii noi, faţă de 727, în primul semestru al anului trecut. Dinamica indică astfel o creştere cu circa 22%, explicabilă, de altfel, prin faptul că, în acest an, a fost lansat programul guvernamental Start-Up Nation care şi-a propus acordarea de finanţare nerambursabilă firmelor nou înfiinţate, adică celor înmatriculate începând din ianuarie 2017. De altfel, de la începutul acestui an, numărul de societăţi de tip SRL-D (debutant) din Brăila a crescut cu aproape 40 de noi întreprinderi, ajungând la finalul primului semestru la un total de 363 de firme, din care 9 înfiinţate numai în luna iunie.
Preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu susţine că numărul crescut de înregistrări în luna iunie este strâns legat de programul Start up Nation. “Atunci când am iniţiat «Start-up nation», unul dintre principalele obiective a fost acela de a creşte numărul de firme nou înfiinţate. Rezultatele din luna iunie arată o creştere fără precedent a acestora, ceea ce confirmă apetitul antreprenorial al ţării noastre. România are nevoie şi de alte programe de acest gen pentru a dezvolta ecosistemul antreprenorial naţional”, consideră Florin Jianu.
Dacă ne raportăm la radierile înregistrate în perioada analizată, judeţul nostru a cunoscut o scădere a numărului de astfel de cazuri, de la 831 în primul semestru al anului trecut la 514 radieri (dinamică minus 38,15%) în prezent.
Revenind la situaţia cu înmatriculările per total judeţ, procentul de creştere cu 22% faţă de anul trecut ne poziţionează pe locul 30 la nivel naţional, cu precizarea că media pe ţară este de 31,23%. Pe primele locuri sunt judeţele Bistriţa-Năsăud (creştere de 67,8%), Botoşani (65,29%) şi Cluj (62,71%), în timp ce la coada clasamentului sunt judeţele Tulcea (14,25%), Teleorman (11,26%) şi Giurgiu (6,36%). Dacă ne raportăm la regiunea de dezvoltare din care facem parte, ne poziţionăm pe locul III după Constanţa cu o creştere de 30,74% şi Vreancea – 25,77%, după noi urmând Buzăul – 17,96%, Galaţiul – 15,51% şi Tulcea – 14,25%.
Discutând strict ca număr de companii nou înfiinţate clasamentul naţional se schimbă, locul I revenind Bucureştiului – 11.472 înmatriculări, urmat de Cluj – 5.145, Timiş – 3.588, Bihor – 3.291, Ilfov – 3.169 şi Constanţa – 2.786 înmatriculări.
Conform datelor publicate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în primele 6 lunile ale acestui an au fost înfiinţate 79.251 de noi firme, cu 31,23% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (60.389).
Doar în luna iunie, la ONRC s-au înregistrat 15.877 companii, cele mai mari valori fiind în cazul SRL-urilor cu 12.809, PFA-urilor cu 1.847 şi II-urilor cu 972.

ECONOMIC

Munca nedeclarată, plătită scump de angajatorii din Brăila

• în urma controalelor ITM efectuate în luna septembrie au fost constatate deficiențe la firme ce activează în construcții, fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor de patiserie, restaurante, comerț și agricultură • cele mai mari amenzi au fost aplicate pentru nereguli constatate în domeniul relaţiilor de muncă

Publicat

în

Munca nedeclarată, plătită scump de angajatorii din Brăila

Munca nedeclarată continuă să fie un fenomen nociv pentru economia județului Brăila.

Angajatorii din Brăila au fost vizați de controale ale Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), în luna septembrie 2026, pentru verificarea respectării dispozițiilor legale ce reglementează relațiile de muncă (RM) și securitatea și sănătatea în muncă (SSM).

Obiectivele urmărite

  • Identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori
  • Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă

Câți angajatori au fost controlați și ce măsuri s-au luat

Potrivit conducerii ITM Brăila, în luna septembrie 2026 au fost efectuate 159 de controale și au fost aplicate 165 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor date de inspectorii de muncă fiind de 292.000 de lei.

Totodată, pentru deficiențele constatate, au fost dispuse 345 măsuri obligatorii de remediere, cu termene de raportare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila.

„În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 78 de controale și s-au aplicat 35 de sancţiuni, dintre care 15 amenzi în valoare totală de 268.500 de lei. În urma controalelor întreprinse, au fost depistate prestând muncă nedeclarată trei persoane, valoarea amenzilor aplicate fiind de 120.000 de lei, iar la un angajator a fost depistată o persoană care presta activitate în perioada în care avea contractul individual de muncă suspendat, valoarea amenzii aplicate în acest caz fiind de 20.000 de lei”, precizează sursa citată.

Alte deficiențe constatate

  • Nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru
  • Nerespectarea dispoziţiilor privind păstrarea unei copii a contractului individual de muncă (CIM) la locul de muncă
  • Nerespectarea obligației legale privind munca de noapte

Zeci de controale și sute de amenzi pentru securitatea muncii

În domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) au fost efectuate 81 de controale și au fost aplicate 130 de sancțiuni, dintre care cinci amenzi în valoare totală de 23.500 lei.

Principalele deficiențe constatate în domeniul SSM

  • Neasigurarea condițiilor pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului
  • Fișele de instruire individuală însoțite de o copie a ultimei fișe de aptitudini completate de către medicul de medicina muncii nu erau păstrate de către conducătorul locului de muncă la locul de muncă organizat
  • Semnalizare necorespunzătoare
  • Rrusa de prim ajutor incompletă

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe pe parcursul controalelor din luna septembrie 2026 au fost:

  • Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale
  • Fabricarea pâinii
  • Fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie
  • Restaurante
  • Comerț și agricultură

„ITM Brăila urmărește în permanență creșterea gradului de conștientizare: educarea și responsabilizarea atât a angajatorilor, cât și a salariaților cu privire la importanța respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă, pentru prevenirea accidentelor de muncă, a riscurilor majore la care se expun prin acceptarea muncii nedeclarate și subdeclarate”, a mai precizat conducerea ITM Brăila.

Citește articolul complet

ECONOMIC

Trei localități rămân fără apă potabilă timp de șase ore

Publicat

în

Trei localități rămân fără apă potabilă timp de șase ore

Locuitorii din trei localități din județ, Salcia Tudor, Ariciu și Cuza-Vodă, vor rămâne fără apă potabilă timp de șase ore, marți, 20 octombrie. Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila anunță că întreruperea este necesară pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță la un rezervor de înmagazinare a apei.

Potrivit anunțului transmis de operatorul de apă, furnizarea va fi întreruptă în intervalul orar 16:00-22:00, pentru lucrări la rezervorul din cadrul Gospodăriei de Apă Gulianca.

Ce localități vor fi afectate de oprirea apei

Întreruperea alimentării cu apă potabilă îi va afecta pe toți utilizatorii casnici, agenții economici și reprezentanții instituțiilor publice din următoarele localități:

  • Salcia Tudor;
  • Ariciu;
  • Cuza-Vodă.

Reprezentanții Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila precizează că intervenția este necesară pentru întreținerea bazinelor de stocare a apei potabile și că vor fi luate măsurile necesare pentru finalizarea lucrărilor și reluarea alimentării în cel mai scurt timp posibil.

Recomandări pentru locuitorii din zonele afectate

Operatorul de apă le recomandă abonaților din cele trei localități să își asigure din timp o rezervă minimă de apă pentru băut, prepararea alimentelor și celelalte nevoi casnice, pe durata întreruperii.

De asemenea, la reluarea furnizării, este posibil ca apa de la robinete să fie temporar tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte.

În această situație, reprezentanții companiei recomandă folosirea apei numai în scopuri menajere, pentru o perioadă scurtă, până când aceasta se limpezește.

Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila își cere scuze pentru disconfortul creat și precizează că lucrările sunt necesare pentru întreținerea infrastructurii de alimentare cu apă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧