Cultură
“Tango”, un spectacol cu personalitate
• un text genial, o comedie absurdă despre eliminarea valorilor, despre totalitarism, despre ideologii eşuate şi vise spulberate, despre dureri neîmpărtăşite şi nevoia de libertate cu orice preţ
Sâmbătă, 20 mai, de la ora 18.00, la Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti” are loc prima reprezentaţie a spectacolului “Tango”, un text genial al marelui scriitor polonez, Slawomir Mrozek, o comedie absurdă despre eliminarea valorilor, despre totalitarism, despre ideologii eşuate şi vise spulberate, despre dureri neîmpărtăşite şi nevoia de libertate cu orice preţ.
Un text memorabil, un spectacol eveniment, în regia lui Vladimir Anton, unul dintre regizorii reprezentativi ai tinerei generaţii, o scenografie inspirată, semnată de Rodica Der( Ştirbu) ; un spectacol incitant , o lectură proaspătă, dezinhibată a acestui mare text , susţinută exemplar de actorii : Conrad Mericoffer, Liviu Pintileasa, Emilia Mocanu, Ramona Gîngă, Valentin Terente, Corina Borş şi Adrian Ştefan .
Scrisă în 1964, piesa “Tango” aduce în atenţie povestea unei familii numeroase marcată de conflictul între generaţii, animat şi de sistemul social al unor regimuri totalitare. Înfăţişând tot ce e mai bun şi ce e mai rău în condiţia umană, “Tango” reflectă o gândire care priveşte dincolo de raţiune, reuşind să distrugă toate clişeele impuse de societate.
Cultură
„Emokid”. Atelier de educație emoțională la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, prin Secția pentru Copii. Ludotecă invită copiii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani la Atelierul de educație emoțională EmoKid, coordonat de Mari Tatomir, consilier pentru dezvoltare personală.
Cei mici sunt așteptați marți, 17 noiembrie 2026, de la ora 16:30, la primul atelier Emokid, intitulat: „Detectivii emoțiilor – misterul celor 5 chei”.
Și pentru ca fiecare copil să se bucure de experiență și să participe activ, numărul locurilor este limitat la maximum 10 copii. Înscrierile se fac prin e-mail, la adresa sectiacopiibjbraila@gmail.com. Informații suplimentare: Doinița Mihaela Stanciu, bibliotecar – Secția pentru Copii. Ludotecă, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila.
Ce se ascunde în spatele emoțiilor noastre? Cum le recunoaștem, cum le înțelegem și cum învățăm să le exprimăm? Pornind de la aceste întrebări, cei mici vor deveni „detectivi ai propriilor emoții” și vor porni într-o aventură plină de provocări, jocuri și descoperiri.
Prin povești, jocuri interactive, discuții și activități de grup, copiii vor avea ocazia să exploreze lumea emoțiilor, să își dezvolte încrederea în sine, empatia și capacitatea de comunicare, descoperind, totodată, cât de importante sunt prietenia și relațiile frumoase cu cei din jur, ne-au transmis reprezentanții Bibliotecii publice.
„Sunt și mamă, iar experiența de a-mi crește propriul copil m-a apropiat și mai mult de universul celor mici. Îmi place să lucrez cu copiii, să le descopăr curiozitatea, sinceritatea și felul unic în care își exprimă emoțiile. Din această pasiune s-a născut EmoKid, un proiect prin care îmi doresc să îi ajut pe copii să își recunoască și să își înțeleagă emoțiile, să capete încredere în ei și să construiască relații frumoase cu cei din jur. Cred că cei mici învață cel mai bine atunci când se simt ascultați, înțeleși și încurajați.
De aceea, atelierele mele îmbină poveștile, jocurile și activitățile interactive, transformând învățarea într-o experiență plăcută și plină de descoperiri”, a declarat Mari Tatomir, consilier pentru dezvoltare personală, inițiatoarea proiectului EmoKid.
Cultură
Start înscrieri la Concursul Județean „Tradiții și obiceiuri” – ediția a V-a
• materialele pentru concurs pot fi trimise până pe data de 7 decembrie 2026 • fiecare concurent va interpreta o colindă/mai multe colinde la alegere specifică zonei de proveniență sau va prezenta un obicei specific localității pe care o reprezintă în concurs
Având drept scop valorificarea tradițiilor, obiceiurilor și datinilor strămoșești din zona Brăilei, Consursul Județean „Tradiții și obiceiuri” (ediția a V-a), organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila, împreună cu autoritățile județene și municipale, își așteaptă candidații.
Concursul se adresează tuturor categoriilor de vârstă din municipiul și județul Brăila, având ca obiective declarate conservarea și promovarea colindelor, datinilor și a obiceiurilor strămoșești din zona Brăilei, cu o valoare artistică specifică zonelor din județ din care provin participanții și păstrarea tradițiilor și a entității noastre naționale.
Numărul maxim de concurenți admiși în concurs va fi de opt, iar timpul alocat fiecărei evoluții/concurent este de 10 minute.
Dosarul de preselecție va conține următoarele: copie după cartea de identitate/certificat de naștere a fiecărui concurent, fie înscris individual în concurs, fie ca parte din ansamblu/formație/clasă; fișa de înscriere; declarația privind protecția datelor cu caracter personal; materialul video-audio în format MP3/MP4 și/sau WMA.
Materialele necesare înscrierii la preselecție vor fi transmise la adresa de email: festival.braila@gmail.com, până la data de 7 decembrie 2026. Materialul înscris în preselecție va fi același și pentru concurs, iar rezultatul preselecției va fi adus la cunoștința participanților în data de 9 decembrie 2026.
Potrivit Regulamentului, fiecare concurent va interpreta o colindă/mai multe colinde la alegere (cu încadrare în timpul alocat evoluției) specifică zonei de proveniență sau va prezenta un obicei sau o tradiție specifică localității din județ pe care o reprezintă (scenetă, scurt program artistic etc).
Data de desfășurare a concursului este 16 decembrie 2026, într-o locație ce urmează a fi stabilită de organizatori.
Premiile concursului „Tradiții și obiceiuri” sunt următoarele: Premiul I -1.200 lei, Premiul II – 1.000 lei, Premiul III – 800 lei și Premiul special al CJCPCT Brăila -600 lei.






















