Local
Tâlharul „Poșeta”
* la sfârșitul anului trecut, trei brăilence au rămas fără poșete și fără un rucsac, în care se aflau bani, telefon mobil și carduri bancare, după întâlniri „de groază” cu un individ pus pe furat * poșetele au fost sustrase prin smulgere, iar una dintre femei a fost lovită în zona capului și a corpului * inculpatul Z. Cristinel a fost cercetat și trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată (două infracțiuni), tentativă la tâlhărie calificată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos
Tâlhar fixat pe poșetele femeilor, arestat și trimis în fața instanței. La sfârșitul anului trecut, trei brăilence au rămas fără poșete și fără un rucsac, în care se aflau bani, telefon mobil și carduri bancare, după ce au fost atacate de un individ pus pe furat. Poșetele au fost sustrase prin smulgere, iar una dintre femei a fost lovită în zona capului și a corpului. Individul a folosit cardurile bancare găsite în poșete și a scos aproape 500 lei.
Inculpatul Cristinel Z. (nume postat pe site-ul instanței) a fost cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată (două infracțiuni), tentativă la tâlhărie calificată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Acesta a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
După cum au stabilit procurorii, la data de 18 noiembrie 2023, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Brăila, prin smulgere, inculpatul i-a sustras poșeta persoanei vătămate M.E., în care se aflau telefonul mobil și portofelul care conținea suma de 200 de lei. Prejudiciul provocat se ridică la suma totală de 1.000 lei. “La data de 25 noiembrie 2023, în jurul orei 00.15, în timp ce se afla în fața unui imobil din municipiul Brăila, prin smulgere și aplicarea mai multor lovituri în zona capului și a corpului, individul a încercat să sustragă poșeta persoanei vătămate P.A.. I-a provocat acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 20 – 25 de zile de îngrijiri medicale”, au precizat anchetatorii.
La data de 16 decembrie 2023, în jurul orei 06.45, în timp ce se afla în fața unui imobil din municipiu, inculpatul i-a sustras, tot prin smulgere, rucsacul persoanei vătămate C.S. în care se afla portofelul cu suma de 150 lei și două carduri bancare. La data respectivă, în intervalul orar 07.22 – 08.18, după ce a sustras cardurile bancare ale persoanei vătămate C.S., în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a efectuat, fără drept, șase tranzacții la diferite magazine din Municipiul Brăila, provocând persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de 484 lei.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila.
Trimis la arest, înainte de sărbători
În decembrie, după comiterea infracțiunilor de tâlhărie, inculpatul Cristinel Z., a fost trimis în spatele gratiilor. După cum se arată pe site-ul Judecătoriei Brăila, la ședința din 22 decembrie, instanța a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.12.2023 până la data de 20.01.2024, inclusiv, a inculpatului Z. Cristinel, cercetat pentru tâlhărie calificată (persoană vătămată M. E., fapta din 18.11.2023); tentativă la tâlhărie calificată(persoană vătămată P. A., fapta din 25.11.2023); tâlhărie calificată (persoană vătămată C. S., fapta din 16.12.2023); efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (6 acte materiale din 16.12.2023). “Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Se comunică măsura arestării preventive locului de deținere – Centrul de Reținere și Arest Preventiv Brăila”, este soluția instanței.
Individul a începul Noul An tot la arest. La data de 11 ianuarie 2024, instanța a menținut, ca fiind legală și temeinică, măsura arestării preventive luată față de inculpatul Z. Cristinel, deținut în arestul IPJ Brăila.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















