Administrație
Sumă record pentru asfaltări
* Administrația Dragomir pregătește un nou acord-cadru, în valoare de 83,5 milioane lei, pentru întreținerea străzilor, trotuarelor și aleilor din municipiul Brăila în perioada 2023-2026 * licitația a fost lansată deja în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, actualul acord-cadru, cu o valoare de atribuire de 66,7 milioane lei, fără TVA, încheiat la finele lunii noiembrie 2020 cu firma SC Micatis Prod SRL, fiind în curs de finalizare
Primăria Municipiului Brăila pregătește un nou acord cadru pentru întreținerea celor 598 de străzi/alei/drumuri de acces din municipiu, ce însumează peste 267 km. Este vorba despre o licitație lansată în urmă cu câteva zile, cu o valoare de peste 83,5 milioane lei – circa 17 milioane de euro, pentru încheierea unui acord-cadru privind “întreținerea curentă și periodică a străzilor, trotuarelor și aleilor din municipiul Brăila”, în perioada 2023-2026. Municipalitatea argumentează că semnarea unui nou acord cadru este necesară deoarece actualul contract, încheiat pe 22.09.2020 cu firma SC Micatis Prod SRL, este în curs de finalizare.
“Pentru aducerea străzilor la o stare normală de exploatare, care să asigure siguranța și confortul circulației, sunt necesare efectuarea unor lucrări de întreținere, acestea reprezentând totalitatea activităților de intervenție ce se execută în tot timpul anului, determinate de uzura sau degradarea străzilor în condiții normale de exploatare, activități ce au ca scop asigurarea condițiilor tehnice necesare desfășurării circulației rutiere în siguranță, precum și menținerea patrimoniului public stradal în stare permanentă de curățenie și aspect estetic corespunzător. Lucrările de întreținere au caracter permanent, executându-se în tot cursul anului, pe întreaga rețea stradală a Municipiului Brăila”, se precizează în anunțul postat de Primăria Brăila în portalul achizițiilor publice – www.e-licitatie.ro.
Potrivit caietului de sarcini, lucrările necesare întreținerii curente și periodice a străzilor, trotuarelor și aleilor pietonale din Municipiul Brăila, în perioada 2023-2026, cuprinde: întreținerea îmbrăcăminților asfaltice cu mixtură asfaltică (plombări); reabilitarea îmbrăcămintei cu mixturi asfaltice; completare strat fundație beton aditivat cu rezistență la penetrarea de cloruri și armat, c16/20 de 20 cm, pe suprafețe izolate; reparații trotuare; întreținere borduri; reparații fisuri, rosturi și crăpături transversale și longitudinale; ridicare la cota cămine/guri de scurgere existente, inclusiv prin montarea de plăci din beton armat, cu capac de fontă/grătar nou.
Tot în caietul de sarcini se precizează că executantul, firma care va câștiga licitația, este pe deplin responsabilă de conformitatea, stabilitatea și siguranța lucrărilor executate, precum și de orice neconcordanță constatată în execuția lucrărilor.
Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, iar ofertele se depun până pe 26 aprilie 2023.
Primarul Dragomir: “Nu mai sunt gropile din alți ani, dar mai avem de lucru”
În ultimii trei ani, de întreținerea drumurilor din municipiu s-a ocupat firma SC “Micatis Prod” SRL, cea care, la finele anului 2020, a fost desemnată câștigătoarei unui acord-cadru care acoperă perioada 2020 -2023, cu o valoare de atribuire de 66,7 milioane lei, fără TVA. Contactat de redactorii “Obiectiv” și întrebat cât de mulțumit este de starea actuală a străzilor din municipiul Brăila, primarul Marian Dragomir ne-a declarat că în ultimii ani s-au turnat multe covoare asfaltice, nu mai sunt gropile din alți ani, dar că municipalitatea mai are de lucru. “Reîncepem în municipiu săptămâna viitoare, când se termină lucrările în Stațiunea Lacu Sărat”, ne-a spus acesta.
Dragomir ne-a oferit și câteva exemple de străzi reabilitate (covor asfaltic) în cei trei ani de “mandat” ai firmei Micatis Prod.
“Șoseaua Râmnicu Sărat, de la Dorobanți la Șoseaua de Centură, Bretelele de la Șoseaua Viziru și parcările din spatele blocurilor, străzile Unirii, Plevnei, Rahova, Ștefan cel Mare parțial, străzile Praporgescu și Călugăreni între Chișinăului și Liceul de Chimie, străzile Matei Basarab, Mircea Vodă, Nicolae Iorga, Bărăganului, Ecaterina Teodoroiu între Chișinăului și Milcov și exemplele pot continua. Săptămâna viitoare vor începe lucrările de asfaltare de la Dorobanți către Podul peste Dunăre, a trotuarelor de pe Calea Galați și apoi din Călărași IV etc.”, a precizat primarul Brăilei.
Marian Dragomir ne-a mai spus că își dorește de la firma care va câștiga licitația privind acordul-cadru pentru următorii trei ani “să aibă oameni pregătiți, să facă lucrările rapid și eficient”.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















