Cultură
Statuia Ecaterinei Teodoroiu a renăscut de Centenar
• monumentul a trecut printr-un minuţios proces de restaurare, iar acum arată ca în prima zi când a fost dezvelit pentru public, în urmă cu 90 de ani • restaurarea a fost făcută de o firmă din Brăila, la iniţiativa Primăriei, dar cu fonduri alocate de Ministerul Culturii
Statuia dedicată sublocotenentului erou Ecaterina Teodoroiu, monumentul la baza căruia se depun coroane de flori în zilele de sărbătoare, şi-a recăpătat strălucirea de altădată, în urma unui proces de restaurare foarte migălos derulat în ultimele săptămâni. Mâine, de Ziua Naţională, când se celebrează Centenarul Marii Uniri, monumentul va primi onorul oficialităţilor la fel de strălucitor cum era în urmă cu 90 de ani, când a fost dezvelit prima dată.
După cum v-am mai informat, operaţiunea de restaurare a vizat atât statuia propriu-zisă cât şi postamentul acesteia şi a fost executată de SC “Pandrea Restaurare Piatră şi Metal” SRL. Iniţiativa a aparţinut Primăriei Brăila, însă fondurile pentru finanţarea lucrării nu au fost alocate de la bugetul local ci au venit de la Ministerul Culturii, care a alocat bani pentru mai multe proiecte similare din ţară, cu ocazia Anului Centenar. Investiţia totală s-a ridicat la 157.675 lei, inclusiv TVA, sumă ce a inclus atât proiectarea cât şi execuţia.
În ultimele zile ale lunii octombrie, atunci când a început lucrarea, Dumitrel Pandrea, expert în domeniul restaurării monumentelor istorice, ne dădea asigurări că echipa pe care o conduce va face tot posibilul să finalizeze lucrarea până la 1 Decembrie, astfel încât ceremoniile dedicate Zilei Naţionale şi Centenarului Marii Uniri să găsească monumentul într-o formă de excepţie, aşa cum merită o asemenea operă de artă reprezentativă pentru istoria naţională. Din fericire, acesta a reuşit să se ţină de cuvânt, chiar dacă lucrările au fost deosebit de complexe, iar vremea rece şi capricioasă nu prea a ţinut cu echipa de restauratori. În mod normal, lucrările ar fi trebuit să se deruleze mai devreme, în sezonul cald, însă s-au tot amânat deoarece s-a aşteptat eliberarea unui aviz din partea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, secţia Componente Artistice.
Îndepărtarea depunerilor de pe bronzul statuii a fost o operaţiune cu atât mai dificilă cu cât, în cei mai bine de 40 de ani de când monumentul stă în intersecţia intens circulată a bulevardului Independenţei cu Calea Călăraşilor, metalul a fost atacat de o mulţime de substanţe poluante. De altfel, aşa cum anunţau restauratorii încă din noiembrie, statuia s-a dovedit a fi un adevărat barometru al poluării din atmosfera Brăilei. Astfel, pe lângă inevitabilul găinaţ de păsări, o analiză de laborator a depunerilor existente pe această statuie a scos la iveală concentraţii mari de carburi insolubile, cu urme foarte puternice de sulf sau plumb. S-a găsit inclusiv stronţiu, un material radioactiv ce ar putea proveni, probabil, de la norul radioactiv provocat de explozia reactorului nuclear de la Cernobâl. Toate aceste depuneri au fost îndepărtate cu ocazia restaurării, iar după cum se poate vedea la faţa locului statuia şi-a recăpătat aspectul iniţial.
Monument realizat la iniţiativa unei învăţătoare
Statuia sublocotenentului erou Ecaterina Teodoroiu a fost realizată de sculptorul Vasile Ionescu-Varo, fiind dezvelită în 1928, cu prilejul împlinirii unui deceniu de la Marea Unire. Statuia realizată în ronde-bosse, turnată în bronz şi înaltă de 1,90 metri, o prezintă pe eroina Ecaterina Teodoroiu, ţinând în mâna dreaptă o sabie, în postură de atac. Piedestalul actual este realizat din beton şi acoperit cu similipiatră, un strat de mortar special, format din sort de marmură de Ruşchiţa, ciment alb şi pastă de var.
Iniţial, monumentul, care a fost realizat în urma unei iniţiative private, pornită de la învăţătoarea Parascheva Dumitru, directoarea Şcolii de Fete nr. 4, a fost aşezat în faţa bisericii Sf. Ioan, de pe Calea Galaţi. În timpul regimului comunist, a fost mutat lângă Parcul Monument, pe locul unde acum se află Sala Polivalentă. În urma acestei mutări, piedestalul iniţial s-a pierdut. În 1974, statuia a fost mutată din nou, în locul actual, de la intersecţia bulevardului Independenţei cu Calea Călăraşilor. Atunci, a fost făcut un nou piedestal, care se apropie ca formă şi volumetrie de cel original, însă îi lipsesc anumite detalii, cum ar fi inscripţia “Nihil sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu), deviza Casei Regale de Hohenzollern-Sigmaringen, care în timpul regimului comunist nu a mai fost acceptată.
Cultură
„Nu Brăila este fiica Țării Românești, ci ea este maica acestui Principat”
• este titlul colocviului dedicat savantului Nicolae Iorga, la 155 de ani de la naștere • evenimentul se va desfășura marți, 17 noiembrie, în Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” • vor susține comunicări: drd. Fatme Nistoroi, drd. Cătălina Mârza, conf. dr. Costin Croitoru, dr. Zamfir Bălan și dr. Adrian Trifan
Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” (instituție aflată în Piața Traian nr. 3) găzduiește marți, 17 noiembrie 2026, de la ora 11:00, colocviul „Nu Brăila este fiica Țării Românești, ci ea este maica acestui Principat”, dedicat marelui savant, om politic și academician Nicolae Iorga, la 155 de ani de la naștere. Intrarea este liberă.
Prezintă: drd. Fatme Nistoroi, „Contribuțiile lui Nicolae Iorga referitoare la Brăila turcească”; drd. Cătălina Mârza, „Institutul Român (Casa Iorga) din Saranda, Albania, centru de cultură și spiritualitate românească în Balcani”; conf. dr. Costin Croitoru, „Asupra legăturilor lui Nicolae Iorga cu Brăila”; dr. Zamfir Bălan, „Nicolae Iorga despre Panait Istrati” și dr. Adrian Trifan, „Nicolae Iorga și românii din Balcani”.
Savantul Nicolae Iorga (n. 5 iunie 1871, Botoșani, d. 27 noiembrie 1940, Strejnicu) a fost un mare istoric, critic literar, dramaturg, enciclopedist, memorialist, profesor universitar și academiecian, dar și om politic (parlamentar, cel de-al 34-lea prim-ministru al României). Implicat activ în sărbătorirea Centenarului eliberării urbei dunărene de sub turci (1929), Iorga a fost un adevărat prieten al Brăilei, apropiat al familiei primarului Traian Țino și nu numai.
A publicat lucrări despre Brăila și a susținut conferințe la Teatrul Comunal, azi „Maria Filotti”.
Cultură
„Armata Română la ceas de sărbătoare”. Expoziție de Ziua Artileriei Române
• deschisă publicului pe 10 noiembrie, în clădirea de patrimoniu a Bibliotecii Județene „Panait Istrati”, expoziția documentară realizată de Camelia Aurelia Cherciu, biblitecar, poate fi vizitată până la data de 24 noiembrie 2026
„Armata Română la ceas de sărbătoare” – este tema expoziției documentare realizată de Camelia Aurelia Cherciu, bibliotecar, cu prilejul Zilei Artileriei Române (10 noiembrie). Deschisă la Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți, din clădirea de patrimoniu a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila (Piața Poligon nr. 4), expoziția poate fi vizitată până pe data de 24 noiembrie 2026.
„Ziua Artileriei Române este sărbătorită, anual, la 10 noiembrie, în amintirea momentului în care, prin Porunca Domnească nr. 198, domnitorul Gheorghe Bibescu a consfințit înființarea primei baterii de artilerie a Țării Românești. Data reprezintă actul de naștere al artileriei române moderne și un reper fundamental în tradiția militară națională. Această zi este mai mult decât o aniversare militară.
Este un prilej de omagiere a generațiilor de artileriști care și-au făcut datoria pe câmpurile de luptă, a celor care au contribuit la dezvoltarea și modernizarea armei și a tuturor militarilor care duc mai departe tradiția acesteia.
Pentru că Artileria nu înseamnă doar tunuri, obuziere sau rachete. Înseamnă precizie, calcul, disciplină, stăpânirea tehnicii și, mai presus de toate, oameni bine pregătiți, capabili să acționeze împreună. Pentru că, dincolo de puterea focului, adevărata forță a artileriei a stat, întotdeauna, în priceperea și responsabilitatea celor care o servesc”, au consemnat organizatorii expoziției documentare.
Istoria artileriei este legată de procesul de modernizare a Armatei Naționale și de formarea statului român modern. De-a lungul timpului, de la primele tunuri de bronz până la sistemele moderne de artilerie, această armă a reprezentat una dintre principalele forțe de sprijin ale trupelor terestre, având un rol important în marile confruntări militare ale României.
Primele forme de artilerie au fost cunoscute pe teritoriul românesc încă din Evul Mediu, fiind folosite în oștile voievozilor și domnitorilor. Totuși, constituirea artileriei ca armă distinctă, organizată în cadrul unei armate moderne, s-a produs în secolul al XIX-lea.
Momentul fundamental s-a petrecut la 10 noiembrie 1843, când domnitorul Țării Românești, Gheorghe Bibescu, a promulgat Porunca Domnească nr. 198, prin care se legifera înființarea primei baterii de artilerie. Un detaliu interesant este că primele patru tunuri, de calibru 80 mm, fuseseră dăruite domnitorului de sultanul Abdulmejid I, cu prilejul unei vizite la Istanbul. Primul comandant al bateriei a fost căpitanul Pavel Lenz.
În anii următori, artileria s-a dezvoltat atât în Țara Românească, cât și în Moldova. Un alt reper important a fost 21 decembrie 1860, când, în timpul domniei Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cele patru baterii existente au fost reunite în primul Regiment de artilerie al Armatei Române moderne.
Dezvoltarea artileriei a fost strâns legată de evoluția tehnicii militare și de marile momente ale istoriei naționale.
În timpul Războiului de Independență din 1877 -1878, artileria română s-a afirmat în luptele împotriva otomanilor, contribuind la succesul operațiunilor militare, inclusiv în zona Griviței, Rahovei și Plevnei.
Ulterior, modernizarea armamentului, pregătirea specialiștilor și diversificarea structurilor au transformat artileria într-o componentă esențială a armatei.
La începutul Primului Război Mondial, Armata Română dispunea, deja, de 294 de baterii de artilerie. În această perioadă s-a dezvoltat și artileria antiaeriană, al cărei act de constituire datează din 15 august 1916. În perioada interbelică și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, arma a continuat să se diversifice, adaptându-se noilor realități ale câmpului de luptă.
În perioada postbelică, artileria română a cunoscut noi etape de reorganizare și modernizare, fiind introduse sisteme de artilerie autopropulsată, mijloace antitanc și lansatoare de rachete.
După 1990, transformarea armatei și apropierea de standardele NATO au impus noi direcții de dezvoltare.
Printre sistemele moderne intrate în dotare se numără LAROM și HIMARS, care au schimbat considerabil capacitatea de sprijin cu foc a Forțelor Terestre Române.























