Social Media

ECONOMIC

Stadiu relativ bun al semănăturilor de toamnă

Publicat

în

• fermierii brăileni au fost ajutați de ploile din ultima perioadă, care au făcut ca solul să poată fi mai ușor de prelucrat
 
Ploile căzute în ultima perioadă au înlesnit prelucrarea mai ușoară a terenurilor agricole, precum și trecerea la semănatul culturilor de toamnă. Iar după cum ne-a declarat Traian Cișmaș, directorul Direcției Agricole Județene Brăila, situația este următoarea: la grâu s-au semănat, până la data de 5 octombrie, 10.320 hectare dintr-un total de 68.560 hectare planificate. În ceea ce privește orzul, la aceeași dată erau finalizate 3.100 hectare din 24.370 hectare propuse. Cele mai avansate lucrări de semănat erau la cultura de rapiță, care are, de altfel, cea mai mică suprafață totală alocată. Astfel, din cele 8.500 ha planificate, până la 5 octombrie se finalizaseră semănăturile pe 7.935 ha. Specialiștii Direcției Agricole spun că se așteaptă la o accelerare a ritmului la semănatul  culturilor de toamnă.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile