Social Media

SPORT

Sportul Chiscani a bifat al doilea succes consecutiv

Publicat

în

* formația antrenată de Daniel Pleșa a câștigat cu 3-1 meciul orgoliilor, cu CS Făurei * “După modul în care s-a jucat, nu s-a pus niciun moment problema învingătoarei”, a spus Daniel Pleșa
 
Decizia conducerii clubului Sportul Chiscani de a-l pune antrenor principal pe Daniel Pleșa pare una inspirată. După succesul de la Plopu, surpriza etapei a 3-a din play-out, Sportul Chiscani a avut o prestație foarte bună în “meciul orgoliilor” cu CS Făurei și la final a obținut a doua victorie din acest campionat, după un meci în care nu s-a pus niciun moment problema învingătoarei. În fața a peste 200 de spectatori, Sportul a deschis scorul repede, în minutul 12, prin Potor. La capătul primului sfert de oră, formația gazdă putea să-și dubleze avantajul, însă Radu a avut intervenții foarte bune în fața lui Potor și Iacob. CS Făurei a irosit cea mai mare șansă de a egala în minutul 30, când mingea șutată de Niță a lovit bara porții gazdelor. Niță (min. 44) și Mohoriță (min. 55) au trecut pe lângă gol iar prima repriză s-a încheiat cu 1-0 în favoarea echipei din Chiscani.
Repriza secundă a început cu două ocazii, câte una de fiecare parte. Stelian Nicoliță (min. 48) a șutat de la marginea careului însă Olaru a fost la post, iar zece minute mai târziu, a fost rândul lui Radu să se opună cu succes la șutul lui Moise.
CS Făurei a reușit să egaleze în minutul 63, prin Niță, după o centrare perfectă a lui Stelian Nicoliță. Oaspeții s-au bucurat doar opt minute pentru că Sportul a revenit în avantaj, după reușita spectaculoasă a lui Iacob. În minutul 79, Potor a realizat “dubla” și a stabilit scorul final,
3-1, pentru Sportul Chiscani.
“După modul în care s-a jucat, nu s-a pus niciun moment problema învingătoarei. Am reușit un joc foarte bun și sper să mergem în continuare pe aceeași linie și să acumulăm puncte. Singurul meu obiectiv este să formăm o echipă puternică pentru sezonul următor”, ne-a declarat antrenorul Daniel Pleșa.
Sportul Chiscani: Olaru – M. Pascu, Iancu, Sima (min. 46: Moise),  Dănăilă (min. 88: Petrescu) – Mohoriță,  Scarlat (min. 85: G. Ioniță), Potor, Iacob – Stroe (min. 65: Cozman), Tarozzi.
CS Făurei: Radu – Lazăr, Sapioniac, Dumitra, Al. Bordei – Chiburță (min.60: Costea), Duncă, Comșa, Gherghișan – Niță, S. Nicoliță.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile