Cultură
Soluția este recunoașterea Palestinei ca stat
• prof. dr. în istorie Ionel Alexandru a analizat, recent, conflictul care a izbucnit în luna octombrie între Israel și gruparea Hamas • acesta a dorit să facă o scurtă trecere în revistă a istoriei poporului evreu și a momentelor care au condus la apariția conflictului actual din Orientul Mijlociu • Alexandru consideră că singura soluție o reprezintă recunoașterea Palestinei ca stat și impunerea unei conduceri democratice, fiind de părere că dacă nu se va întâmpla acest lucru, chiar și prin eliminarea grupării Hamas, în cele din urmă s-ar ajunge la apariția unei noi grupări teroriste care să preia steagul războiului
Prof. dr. în istorie Ionel Alexandru este de părere că pentru a stinge conflictul izbucnit în Orientul Mijlociu este nevoie de recunoașterea ca stat a Palestinei și impunerea unei conduceri democratice, în așa fel încât să poată exista comunicare și posibilitatea unor negocieri pe viitor. Acesta a dorit să amintească modul în care s-a ajuns la actualul conflict dintre statul Israel și gruparea Hamas, plecând chiar de la originile poporului evreu și modul în care s-au derulat lucrurile în istorie.
”Evreii sunt de origine semită și numele acesta de semiți vine de la fiul lui Noe, din Biblie: Sem. Noe a avut mai mulți fii: Sem, Ham și Iafet. De aici avem și numele de triburi semite din care s-au format mai multe popoare, printre care israelienii, akkadienii, asirienii. Evreii s-au așezat în Palestina. Numele acesta înseamnă «Țara în care curge lapte și miere». Așa se traduce Palestina, zona din jurul Mării Moarte, până la Marea Mediterană. Evreii au avut o istorie destul de zbuciumată, în sensul că au trecut prin mai multe stăpâniri străine. Una a fost stăpânirea egipteană din care i-a scos Moise, cel care a creat religia Mozaică. Au mai fost și sub robia babiloniană. Apoi zona a fost cucerită de Alexandru Macedon. În final, a ajuns sub stăpânire romană. Practic, Titus, fiul lui Vespasian a cucerit și a distrus Ierusalimul și a desființat statul Israel. Ca o paranteză, statul Israel a fost unitar începând de la Saul până când s-a împărțit în două: Iudeea și Israel. Revenind, datorită stăpânirii romane, evreii au plecat din Palestina și s-au împrăștiat prin Africa, în Asia mai puțin, dar și prin Europa. Și datorită situației din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când s-a petrecut un fenomen groaznic și anume Holocaustul, în care naziștii au omorât milioane de evrei doar pentru faptul că erau evrei, în 1947, Organizația Națiunilor Unite a luat hotărârea de a înființa în Palestina două state: statul Israel și statul Palestina. S-a înființat pe 15 mai 1948 statul Israel, dar statul Palestina nu s-a înființat atunci, din cauza mai multor războaie. Și de abia pe la sfârșitul anilor 1990 s-a înființat și Autoritatea Palestiniană, recunoscută și de România în 1988. În timpul când era conducător Yasser Arafat, șeful Organizației pentru eliberarea Palestinei”, a afirmat Alexandru, făcând o scurtă trecere în revistă a istoriei poporului evreu.
Cât despre conflictul actual, sursa citată a ținut să amintească faptul că nu este atât de nou, deoarece în urma evenimentelor din 1947, în zona respectivă au avut loc o serie de războaie de-a lungul anilor ce au urmat.
”Conflictul actual este, de fapt, unul vechi. Din 1947 au fost mai multe războaie. Primul chiar în 1947. Cel de-al doilea în 1956, când a fost criza Canalului Suez, dar cele mai grave au fost în 1967, când Israelul a reușit să înfrângă Statele Arabe și să ocupe o serie de teritorii, cum a fost Peninsula Sinai, Înălțimile Golan. Iar în 1973, a avut loc un alt război, pe care tot israelienii l-au câștigat. După aceea s-a ajuns la o înțelegere prin intermediul Statelor Unite. S-a numit Acordul de la Camp David prin care Egiptul a recunoscut Israelul, la fel cum a procedat și Iordania. Și s-au încheiat tratate de pace, Israelul retrocedând Egiptului peninsula Sinai. În privința celor două teritorii Gaza și Cisiordania, în mod normal, acestea trebuiau recunoscute ca un stat palestinian, dar până în prezent, doar o parte din statele lumii au recunoscut Autoritatea Palestiniană. Care, de fapt, nu este un stat și nu este recunoscută de Israel. Iar în prezent, conflictul, practic, după cum ați văzut, a reizbucnit zilele trecute, deși este unul mai vechi. Și în 2008 și prin 2014 au mai fost lupte în Fâșia Gaza, Israelul intervenind împotriva organizațiilor cu caracter terorist, așa cum se întâmplă astăzi cu organizația Hamas, care a provocat crimele acelea pe 7 octombrie, care a atacat Israelul. Iar acum este o replică a Israelului”, a mai precizat Alexandru.
”Războiul mediatic pare să fie pierdut de către SUA, în condițiile în care războiul acesta nu a putut să fie finalizat cât mai rapid”
Ionel Alexandru a afirmat că nu vede altă soluție pentru rezolvarea acestui conflict, decât recunoașterea Palestinei ca stat și impunerea unei conduceri democratice. Potrivit profesorului, într-un alt scenariu în care chiar dacă statul Israel ar învinge gruparea Hamas, aceasta ar fi înlocuită în următorii ani de către o altă mișcare extremistă, ceea ce ar perpetua starea de război.
”Din punctul nostru de vedere se poate ajunge la pace prin recunoașterea celor două state. Mai precis prin crearea Statului Palestina și realizarea unei conduceri democrate în Palestina, care să respecte regulile internaționale. Cu teroriștii nu ai cum să discuți. Și în momentul de față, de fapt, Israelul se luptă cu o organizație teroristă, nu cu un stat. Aceasta fiind Hamasul despre care a auzit toată lumea. Așa cum v-am spus, în mod normal, încă din 1947 trebuiau să fie create cele două state, dar nu s-a întâmplat decât în cazul Israelului, care a fost recunoscut de toată lumea. Dar statul Palestina nu s-a realizat nici astăzi. Tocmai aceasta este cheia problemei, care ar putea să rezolve această situație. De fapt, nicio administrație americană nu a reușit să ducă până la capăt și să rezolve această problemă. Și ați văzut la ce a dus. Nu amintesc întâmplător de SUA pentru că America este principalul sprijin al statului Israel. De ce? Pentru că Israelul este înconjurat numai de dușmani. În mod normal, America, din cauza aceasta sprijină Israelul. Desigur, a fost și o conjunctură în perioada de după al doilea Război Mondial, pentru că țările arabe erau sprijinite de fosta URSS, cu idei socialiste, să spunem așa. Iar Israelul nu avea alt sprijin decât SUA, care promovau o politică democrată. Nu uitați că la un moment dat, Egiptul se numea Republica Arabă Unită, se unise cu Libia și avea o politică socialistă”, a mai punctat sursa citată.
Cât despre o posibilă legătură între conflictul proaspăt izbucnit în Orientul Mijlociu și războiul dintre Rusia și Ucraina, profesorul s-a arătat ferm convins că există o legătură, precum și un avantaj mediatic masiv pentru ruși.
”Toată lumea vede că există o legătură între cele două conflicte. De ce? Pentru că în primul rând, Rusiei, îi convine să nu mai fie toată lumea focusată pe situația din Ucraina. Orice alt conflict în altă parte, estompează imaginea Ucrainei. Războiul de astăzi este, de fapt, un război mediatic, după cum vedeți. Asta este realitatea. Presa joacă un rol foarte important în condițiile unui război actual. Și din punctul meu de vedere, războiul mediatic pare să fie pierdut de către SUA, în condițiile în care războiul acesta nu a putut să fie finalizat cât mai rapid și să se ajungă la o înțelegere prin eliberarea cetățenilor răpiți de Hamas și prin eliminarea celor care provoacă acțiuni teroriste. De asemenea, prin introducerea unui regim democratic acolo în Palestina. Într-un viitor stat palestinian. Pentru că dacă tot ai organizații teroriste nu poți să ajungi la nici un rezultat. Deci dacă nu se fac pași în această direcție, cel mai probabil că Hamas va fi distrus, dar după acesta va apărea un super Hamas, care va continua conflictul. Din punctul meu de vedere doar aceasta poate fi o rezolvare. Trebuie neapărat impuse reguli democratice și în zona Palestinei, ca să respecte tratatele internaționale. Luați exemplul cu Turcia, care s-a civilizat. Luați exemplul cu Iordania, care este vecină cu Palestina. Luați exemplul Egiptului, care a încheiat tratat de pace. Aceste țări nu mai merg pe idei extremiste”, a conchis Alexandru.
Cultură
„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați
• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”
Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.
La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.
Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.
„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.
Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).
Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.
„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.
Cultură
Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila
• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.
Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.
„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.






















