Local
Șoferul care l-a accidentat mortal pe băiețelul din Lacu Dulce, în arest pentru 30 de zile
• joi, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a inculpatului Berlescu Ionel (n.r.- nume postat pe site-ul instanței), cercetat pentru infracțiunile de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, pe o durată de 30 de zile • potrivit anchetatorilor, în momentul producerii accidentului la volan se afla soțul femeii acuzate inițial de producerea accidentului mortal, iar acesta a fost reținut și arestat
Șoferul care ar fi condus autoturismul implicat în accidentul mortal din cartierul Lacu Dulce, soldat cu decesul unui copilaș de numai trei ani, a ajuns în spatele gratiilor. Joi, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a inculpatului Berlescu Ionel (n.r.- nume postat pe site-ul instanței), cercetat pentru infracțiunile de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, pe o durată de 30 de zile. Potrivit anchetatorilor, în momentul producerii accidentului la volan se afla soțul femeii acuzate inițial de producerea accidentului mortal, iar acesta a fost reținut și arestat.
Anchetatorii au stabilit că bărbatul a săvârșit faptele de care este acuzat în stare de recidividă, anterior acesta fiind condamnat pentru omor calificat și liberat condiționat în 2019, potrivit unor surse judiciare. “Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Berlescu Ionel, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție; conducerea unui vehicul fără permis de conducere, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 07.09.2023 până la data de 06.10.2023 inclusiv. Cu drept de contestație”, este soluția Judecătoriei Brăila.
“Din materialul probator administrat în cauză s-a reținut faptul că, la data de 26 august, în jurul orelor 19.48, după ce, în calitate de conducător auto pe drumurile publice din municipiul Brăila a produs un accident rutier soldat cu decesul unei victime minore, autorul a părăsit locul producerii accidentului fără a avea încuviințarea organelor de poliție, stabilindu-se de asemenea, și faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. Instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 zile. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale”, au transmis procurorii PJ Brăila.
Crimă în Hipodrom, după o altercație la “Black Ball”
La o simplă căutare a numelui șoferului arestat acum, am constatat că este vorba chiar despre cel care a comis oribila crimă din Hipodrom, din 2012. Ucigașul, chiar Ionel Berlescu, a fost atunci trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat și port nelegal de armă albă.
În rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, se arăta faptul că în seara zilei de 17 martie, în jurul orei 22.00, inculpatul Ionel Berlescu (28 de ani) a decis să meargă la clubul „Black Ball” din Hipodrom, împreună cu prietena sa și un amic. Bărbatul a ascuns în buzunarul interior al gecii un cuțit tip baionetă cu lungimea totală de 29 cm, din care lama în lungime de 19 cm, cu teacă, armă cu care a ajuns să comită oribila crimă. La ora 22.30, arăta procurorul, inculpatul și ceilalți doi au ajuns la club, iar în interior s-au așezat la o masă la care se mai aflau alți doi tineri, masă situată în apropierea unui separeu. Aici se aflau aproximativ 15-20 de tineri, aflați în stare vizibilă de ebrietate, printre care victima, George Gurău, zis „Țânțar” și alți șase prieteni ai acestuia. Victima a început să danseze în apropierea prietenei lui Ionel Berlescu și să îl lovească pe acesta aparent involuntar, iar apoi a răsturnat deliberat băuturile de pe masă. Inculpatul a cerut ajutorul administratorului clubului, solicitându-i să intervină pentru a-l liniști pe George, ceea ce martorul a și făcut, apoi administratorul clubului i-a dat afară pe inculpat și pe victimă. Berlescu, urmat de mai mulți tineri, s-a îndepărtat prin parcarea din imediata apropiere, unde a mai avut loc o altercație între cele două tabere. Când inculpatul, victima și alți trei tineri au ajuns la capătul aleii dintre blocuri, spunea procurorul, Ionel Berlescu a scos cuțitul pe care îl avea asupra sa, lovindu-l și îmbrâncindu-l pe celălalt tânăr, care nu a mai scăpat cu viață.
La audieri, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor comise, declarând că a luat cuțitul asupra sa pentru a-și impresiona prietena.
Berlescu a primit o condamnare de 11 ani închisoare pentru omor calificat și a ajuns în Penitenciarul Brăila, în 2012, apoi a fost liberat condiționat în 2019, potrivit datelor transmise de surse judiciare.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















