Social Media

ECONOMIC

Situație atipică în județul Brăila: în unele zone, exces de umiditate, în altele pârjol

• sunt zone în județ unde încă mai este nevoie de scoaterea excesului de umiditate de pe câmp, după precipitațiile de pe timpul iernii și din primăvară • în același timp, în multe alte zone este nevoie urgentă de udări, din cauza secetei care începe să se instaleze

Timp de citire: 2 minute
Situație atipică în județul Brăila: în unele zone, exces de umiditate, în altele pârjol

Manifestările climatice cu totul atipice, au condus la o situaţie mai rar întâlnită în judeţul Brăila: funcţionarea concomitentă a staţiilor de desecare şi irigaţii.

Astfel, sunt şi acum staţii care funcţionează non-stop pentru scoaterea apei din câmp şi a excesului de umiditate, cel mai elocvent exemplu fiind cea de la Valea Encii, care încă din octombrie 2025 evacuează câte 3.000 metri cubi de apă pe oră, de pe circa 30.000 de hectare.

De fapt, în acest an, pe total judeţ s-a evacuat o cantitate de apă de trei ori mai mare faţă de alţi ani, ajungându-se la un echivalent apropiat de apa pentru irigat (în medie câte 800.000 mc/an). Cât priveşte irigaţiile, acestea acestea funcționează de la jumătatea lunii aprilie ajungându-se, cumulat cu luna mai şi pe baza confirmărilor, la udarea a 104.000 ha. Evident că, la zi, suprafeţele sunt mult mai mari şi în creştere.

În ceea ce privește debitul Dunării, acesta, faţă de 5.900 metri cubi pe secundă, cât este la intrarea în ţară, până ajunge pe sectorul brăilean scade la 2.200 mc/sec, deoarece în amonte sunt o sumedenie de alţi consumatori în afara irigaţiilor: industrie, populaţie, răcirea agregatelor de obţinere a energiei electrice etc.

Cert este că debitul în scădere al fluviului obligă ANIF la observarea non-stop a prizelor de apă şi staţiilor plutitoare, de la Dunăre dar şi, caz aparte, pe râul Buzău care este foarte tulbure şi vijelios, fapt ce a condus la  acumularea de nisip şi colmatarea bazinului stației de pompare, precum şi  la erodarea prematură a agregatelor de pompare.

În ceea ce privește situația de pe râul Siret, și aici aluviunile și resturile vegetale pot provoca oricând probleme stațiilor de pompare. În toate aceste condiţii, se cuvine practicarea unui irigat foarte atent, exact unde, când şi cât trebuie, tehnologic şi fără risipă!

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile