ECONOMIC
Sesizări de la brăileni: ”Se taie pădurea, în zona plajei lipoveneşti!”
• brăilenii care ajung în zonă pentru pescuit sau relaxare în aer liber au fost surprinși să constate că a dispărut o porțiune considerabilă din pădurea din zona dig – mal • conducerea Direcției Silvice Brăila precizează că tăierile au fost făcute de o firmă desprinsă din fosta Unitate Forestieră de Exploatare și Transport, care deține în zonă 5,79 ha de pădure, având dreptul să extragă legal 2.937 metri cubi de material lemnos • lemnul de esență moale (plop) ajunge la fabrici din Brașov sau Călărași, specializate în producția de materiale de construcții
În zona plajei lipovenești, zona de pe malul Dunării unde mulți brăileni încă preferă să meargă la pescuit, la scăldat sau pur și simplu la relaxare în mijlocul naturii, s-au făcut în ultimul timp defrișări de proporții în pădurea din zona dig-mal.
Pe adresa redacției am primit sesizări de la brăileni care ajung în zonă. Aceștia se declară indignați de defrișările făcute ”peste noapte”, întrebându-se dacă autoritățile cunosc situația de acolo.
Ne-am interesat la Direcția Silvică și ni s-a spus că tăierile sunt perfect legale, fiind efectuate de o firmă privată. ”Referitor la situația din zona respectivă, s-au făcut sesizări inclusiv la Garda de Mediu și Garda Forestieră. Nu e nimic ilegal, sunt lucrări de tăiere, valorificare și comercializare, efectuate de una dintre cele patru firme din județul Brăila care s-au format prin desprinderea din fosta Unitate Forestieră de Exploatare și Transport. Aceste societăți constituite legal au flotă proprie de utilaje, tafuri, bagare etc. Lângă plaja lipovenească acționează o astfel de firmă, cu sediul în Chiscani. Aceasta deține în zona respectivă 5,79 hectare de pe care se pot scoate, potrivit legii, 2.937 metri cubi de lemn”, ne-a declarat Vasile Dumitrașc, directorul Direcție Silvice Brăila
Acesta a precizat că prin respectivele tăieri este extras lemn de esență moale, cu precădere plop. Pe vremuri, acesta era folosit de foste întreprinderi brăilene, precum PAL sau Combinatul de la Chiscani. În prezent, plopul ajunge în judeţele Braşov, Călăraşi sau la Rădăuţi, fiind utilizat la realizarea de materiale pentru construcţii.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR





































