Economie
Sistemul de irigaţii din Brăila are o alocare de aproape 1 miliard de euro
• Florin Barbu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a fost prezent, ieri, la Brăila, unde a vizitat staţia de irigații de la Spiru Haret, cea mai mare din ţară, dar şi două ferme agricole
Ieri, 7 martie, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Ionuț Barbu, şi secretarul de stat Sorin Moise au fost prezenţi la Brăila, unde au vizitat staţia de irigații de la Spiru Haret, cea mai mare din ţară, o fermă de procesare lucernă şi o fermă de vaci destinată producţiei de lapte. Însoţiţi de preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, aceştia au stat de vorbă şi cu fermierii despre proiectele pe care ministerul le are în derulare, precum şi despre viitoarele oportunităţi de finanţare pentru agricultori.
După vizita în teritoriu a fost organizată şi o conferinţă de presă, la care au participat și primarul Marian Dragomir, prefectul Iulian Timofei, precum şi parlamentarii PSD Brăila.
„Împreună cu colegii mei, atât din Parlament, cât şi din minister, secretarul de stat domnul Moise, am vizitat mai multe obiective din judeţul Brăila. Pe de o parte am vizitat starea sistemelor de irigaţii şi investiţiilor care se fac în irigaţiile din Brăila. Şi acum 5 ani, când eram director general al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, spuneam că Brăila va fi primul judeţ cu peste 90% infrastructura de irigaţii reabilitată integral. Spun acest lucru pentru că atunci când am pornit programul de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii, în 2015, cu alocare de 1,5 miliarde de euro, judeţului Brăila i s-a alocat o sumă de peste 500 milioane. Cu sprijnul fermerilor, care au accesat fonduri pe Programul Naţional Strategie, 2007-2013, 2014-2020 şi acum pe 2023-2027, cred că există o alocare de peste 400 milioane euro. Asta înseamnă că sistemul de irigaţii din Brăila are o alocare, pe de o parte de la bugetul de stat, iar pe de altă parte de la bugetul fondurilor europene, de aproape 1 miliard de euro. În momentul de faţă vom lansa şi pe 15 martie încă 400 milioane euro pentru infrastructura secundară de irigaţii”, a spus ministrul Florin Barbu.
Despre investiţiile în agricultură a vorbit şi preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac.
„Pentru Brăila, domeniul agriculturii este foarte important, fiind un judeţ cu foarte multe hectare de teren, iar din cele 360.000 hectare, 330.000 sunt irigate. Cred că este primul judeţ din România cu o astfel de suprafaţă şi ne bucură foarte mult acest lucru. Pentru celelalte ramuri sunt foarte mulţi bani investiţi în proiecte şi pentru celelalte structuri, OUAI-uri (Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații n.n.), şi aici Consiliul Judeţean şi-a dat acordul prin certificatele de urbanism, pe care le-a eliberat în timp record, de 3 zile. Nu se întâmplă lucrurile în ţară cum se întâmplă la Brăila. Sunt 120 milioane dacă nu mă înşel, bani care au fost investiţi în aceste OUAI-uri. Judeţul Brăila reprezintă peste 50% din OUAI-urile din România, un lucru foarte bun. Ne dorim ca tot acest proiect al investiţiilor în agricultură în Brăila să nu meargă doar la culturi, ci să mergem şi pe partea de procesare şi până la produsul finit. Şi aici o să avem o supriză că fermierii din Brăila vor să ajungă până la produsul finit”, a declarat Francisk Chiriac, preşedintele CJ Brăila.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















