LOCAL
Selfie-urile pe vagoane, pericol de moarte!
• polițiștii brăileni au efectuat o activitate informativ-preventivă în zona Gării Feroviare Brăila, adresată atât adolescenților cât și adulților • oamenii în uniformă au atras atenția că realizarea de selfie-uri pe vagoane, în apropierea trenurilor sau în zona instalațiilor electrice feroviare reprezintă un pericol mortal, asta pentru că linia de contact este străbătută de tensiuni electrice foarte ridicate • astfel, apropierea de aceasta poate provoca formarea unui arc electric, cu consecințe extrem de grave, chiar și fără atingerea directă a instalației
Viața ta nu e un selfie – gândește înainte! Mesaje importante au fost transmise de oamenii legii tinerilor și adulților aflați în zona gării din Brăila. Este știut faptul că mulți tineri au făcut fotografii pe vagoane de tren și au fost electrocutați, astfel că polițiștii i-au sfătuit să nu ia decizii riscante, doar pentru o poză.
La data de 26 august, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila alături de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au desfășurat, în sistem integrat, o activitate informativ-preventivă în zona Gării Feroviare Brăila, adresată atât adolescenților, cât și adulților.
Totul în scopul de a atrage atenția asupra riscurilor asociate comportamentelor periculoase în zona căilor ferate.
Potrivit polițiștilor, activitatea face parte din campania națională ”Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”, demers preventiv care urmărește transmiterea unui mesaj de conștientizare foarte important minorilor și adulților.
”Tentația de a face fotografii spectaculoase pentru rețelele de socializare implică riscuri majore. Pericole principale: realizarea de selfie-uri pe vagoane, în apropierea trenurilor sau în zona instalațiilor electrice feroviare. Consecințe grave: linia de contact este străbătută de tensiuni electrice foarte ridicate, iar apropierea de aceasta poate provoca formarea unui arc electric, cu consecințe extrem de grave, chiar și fără atingerea directă a instalației”, arată polițiștii.
În cadrul activității, adolescenții au fost încurajați să înțeleagă că adevăratul curaj înseamnă să recunoști un pericol și să alegi să te oprești, nu să îți demonstrezi ”curajul” prin asumarea unor riscuri inutile.
Mesajul preventiv s-a adresat și adulților, care au fost încurajați să discute cu adolescenții despre riscurile asociate comportamentelor aparent inofensive și să le reamintească faptul că o fotografie, un like sau câteva secunde de atenție în mediul online nu pot justifica punerea în pericol a vieții.
Pentru siguranța tuturor, polițiștii recomandă următoarele: nu vă apropiați de linia de contact și de instalațiile electrice feroviare; nu urcați pe vagoane, locomotive sau alte componente ale trenurilor; nu realizați fotografii sau selfie-uri în zonele periculoase ale infrastructurii feroviare; nu încurajați și nu imitați comportamentele riscante ale altor persoane; discutați cu cei mici și cu adolescenții despre pericolele din zona căilor ferate și despre consecințele unor gesturi aparent banale.
Mesaje importante: Viața nu este o fotografie care poate fi refăcută. Gândește înainte, fii responsabil și alege să fii în siguranță!
























