LOCAL
Încă o amânare a concursului pentru postul de adjunct al IPJ Brăila
• candidații înscriși pentru ocuparea postului, ofițerii Marian Merlan și Liviu Bonțescu, mai au de așteptat până vor afla dacă intră în echipa de conducere a instituției • joi, 27 august, era programat interviul pe subiecte profesionale susținut la Inspectoratul General al Poliției Române, pentru postul de adjunct la Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, dar s-a amânat pentru data de 22 septembrie • inițial, interviul fusese programat pentru 13 august, dar acesta s-a amânat pentru data de 27 august • oricum, cms. șef Liviu Bonțescu a obținut șefia Poliției Municipiului Brăila, în urma concursului susținut
Postul de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila este greu de ocupat! Asta pentru că de la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române se tot amână data când va fi susținută proba pentru obținerea postului din echipa de conducere a IJP Brăila.
Joi, 27 august, era programat interviul pe subiecte profesionale susținut la IGPR, dar s-a amânat pentru data de 22 septembrie.
Cei doi candidați înscriși pentru ocuparea postului, ofițerii Marian Merlan și Liviu Bonțescu, mai au de așteptat. Inițial, interviul fusese programat pentru data de 13 august, dar acesta s-a amânat pentru data de 27 august, iar acum a mai venit o amânare.
”Din motive obiective, se revine, în parte, la anunțul de concurs publicat în data de 12.08.2026 privind ocuparea funcției vacante de adjunct al șefului inspectoratului de poliție județean II la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, poziția 2 din statul de organizare al unității, cu recrutare din sursă internă, în sensul că se modifică data susținerii interviului structurat pe subiecte profesionale, acesta urmând a avea loc în data de 22.09.2026, și nu 27.08.2026 așa cum era precizat anterior, cu respectarea următorului grafic: instructajul candidaților: ora 13.00; desfășurarea interviului pe subiecte profesionale: ora 13.15; afișarea grilei de apreciere: la finalizarea interviului desfășurat cu ultimul candidat; afișarea rezultatelor: după ora 16.00 (în raport de numărul candidaților prezentați).
Perioada limită de depunere a eventualelor contestații – în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor, respectiv 23.09.2026.
Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor la această activitate se va realiza în perioada 24.09 – 25.09.2026. Afișarea tabelului cu rezultatele finale se va realiza în perioada 24.09 – 25.09.2026, în funcție de existența/inexistența unor eventuale contestații”, se arată în anunțul IGPR postat pe site în după-amiaza zilei de 26 august.
După cum v-am informat, pentru postul de adjunct al șefului IPJ Brăila s-au înscris doi candidați, comisar-șef Merlan Marian, șef la Serviciul de Investigații Criminale, și cms. șef Liviu Bonțescu, aflat la șefia Poliției Municipiului Brăila, după ce a obținut postul de conducere în data de 20 august.
Ofițerul Merlan a fost împuternicit anterior ca adjunct al șefului IPJ Brăila, pe linie de investigații criminale, dar i-a expirat împuternicirea. Liviu Bonțescu a fost și el împuternicit, în 2024, ca adjunct al șefului IPJ Brăila, acesta fiind acum candidat pentru postul de adjunct.
























