Local
Șeful Secției 1 Poliție Rurală Brăila, trimis în judecată de procurorii DNA
* ofițerul de poliție Prioteasa Ștefan – Laurențiu este acuzat că avertiza un afacerist despre activitățile de control ale Poliției * procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a polițistului pentru infracțiunile de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și compromitere a intereselor justiției * în cauză, procurorii au dispus continuarea cercetărilor față de un avocat suspendat în cadrul Baroului Brăila pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență
Ofițer de poliție brăilean, trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Este vorba despre șeful Secției 1 Poliție Rurală Brăila, acesta fiind acuzat că avertiza un afacerist despre activitățile de control ale Poliției. În cauză au fost aduse acuzații și unei avocate, iar procurorii au dispus continuarea cercetărilor față de avocatul suspendat în cadrul Baroului Brăila pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
Potrivit comunicatului DNA, în cauza mediatizată prin comunicatele nr. 934/VIII/3 din 12 noiembrie (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?idâ10657) și nr. 1002/VIII/3 din data 26 noiembrie (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?idâ10706), procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Prioteasa Ștefan Laurențiu, ofițer de poliție, la data faptelor Șef al Secției 1 Poliție Rurală Brăila, pentru comiterea infracțiunilor de: folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (3 acte materiale) și compromitere a intereselor justiției.
“În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: în perioada septembrie-octombrie 2021, inculpatul Prioteasa Ștefan-Laurențiu, în calitatea menționată mai sus, profitând de faptul că avea cunoștință de zilele în care erau planificate activități de control ale poliției, ar fi oferit unei persoane informații nedestinate publicității referitoare la controalele ce vizau două dintre societățile comerciale administrate de persoana respectivă, precum și un punct de lucru al unei asociații. Informațiile nedestinate publicității ar fi fost oferite la datele de 14 septembrie, 05 octombrie și 26 octombrie, cu ocazia a trei întâlniri consecutive (care s-au desfășurat fie în apropierea unuia dintre spațiile comerciale deținute de persoana beneficiară a informațiilor, fie în interiorul autoturismului aparținând ofițerului de poliție în cauză). În toate cele trei situații, inculpatul ar fi avertizat persoana respectivă despre controale ale poliției planificate pentru ziua următoare”, au stabilit procurorii DNA.
Potrivit anchetatorilor, la întâlnirea din data de 05 octombrie, inculpatul i-ar fi adus la cunoștință persoanei interesate că în dimineața zilei următoare urma să fi efectuată o percheziție la un punct de lucru al societății administrate de respectiva persoană, informație cu caracter confidențial pe care ofițerul de poliție o deținea în virtutea atribuțiilor lui de serviciu. Demersul polițistului ar fi îngreunat atât desfășurarea cercetărilor cât și completarea materialului probator într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
Procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de un avocat suspendat în cadrul Baroului Brăila pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență..
Ofițerul de poliție, cercetat sub control judiciar
După cum se arăta în comunicatul DNA din data de 12 noiembrie, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, față de inculpatul Prioteasa Ștefan Laurențiu, ofițer de poliție, Șef al Secției 1 Poliție Rurală Brăila. “Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Prioteasa Ștefan Laurențiu trebuie să respecte o serie de obligații între care să nu depășească limita teritorială a județului Brăila decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului și să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu anumite persoane, așa cum sunt menționate în ordonanța procurorilor. Inculpatului Prioteasa Ștefan Laurențiu i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, se arată în comunicatul DNA.
Ulterior, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data 25 noiembrie, față de inculpata Bălan Luiza Glenda, avocat suspendat în cadrul Baroului Brăila. Aceasta era acuzată de săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în aceeași cauză în care era cercetat sub control judiciar și inculpatul Prioteasa Ștefan-Laurențiu.
În ordonanța procurorilor se arăta că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: „La data de 7 octombrie 2021, inculpata Bălan Luiza Glenda ar fi promis unei persoane că îi va da 10.000 euro pentru a convinge pe oricare dintre cei doi ofițeri cu funcții de conducere la nivelul județului/municipiului Brăila ca, în virtutea atribuțiilor și autorității lor profesionale, să dispună atât încetarea continuării acțiunilor de control la două societăți comerciale, cât și restituirea sumelor de bani și a mărfurilor ridicate de poliție cu ocazia controalelor, ceea ce ar fi îngreunat atât desfășurarea cercetărilor cât și completarea materialului probator într-un dosar penal”.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















