Administrație
Șeful CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac: ”Fabrica «Tesla» va fi «verde» și mai mare”
• în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Brăila, din 27 februarie, consilierul județean PNL Dănuț Lungu a cerut lămuriri privind stadiul proiectului companiei ”Tesla” (din Cehia) în județul nostru • președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (liderul PSD Brăila), a explicat că intenția ”TESLA Energy Storage” de a realiza o fabrică de baterii la Brăila este încă valabilă, ba chiar s-au făcut pași importanți, însă au apărut câteva schimbări tehnice • potrivit acestuia, cehii ar dori să realizeze o construcție mai mare decât ceea ce anunțaseră inițial, dar și ca viitoarea fabrică să fie una verde și nu una industrială, așa cum fusese planul la început
Proiectul privind realizarea unei fabrici de baterii la Brăila de către compania
„TESLA Energy Storage” din Cehia, merge mai departe, însă cu unele modificări de ordin tehnic. Este anunțul făcut de președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac (liderul PSD Brăila), în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a instituției, eveniment ce a avut loc pe 27 februarie. Mai precis, la rubrica ”Alte probleme”, consilierul județean PNL Dănuț Lungu l-a întrebat pe șeful CJ Brăila ce se mai întâmplă cu investiția anunțată încă din anii trecuți de către firma ”Tesla” din Cehia pentru județul nostru. În acest context, Chiriac le-a transmis consilierilor că proiectul merge mai departe și că s-au mai făcut câțiva pași organizatorici importanți. Chiriac a subliniat că deși inițial se dorea realizarea unei fabrici industriale, compania ”TESLA Energy Storage” ar fi ajuns la concluzia că ar fi mai bine să realizeze o hală verde la Brăila, pentru a se mula cât mai bine pe cerințele Uniunii Europene. Astfel, aceștia ar trebui să realizeze o hală și mai mare decât s-a precizat inițial, a mai adăugat Chiriac.
”Din câte știu eu și din ce am vorbit cu domnul primar compania este în curs de a se apuca de treabă. Știu că proiectul este gata. A fost o discuție între constructor și «Tesla», pentru că vor să facă o hală și mai mare, cu mai multe locuri de muncă. Și să fie o hală verde. Pentru că ei vor face baterii foarte mari, industriale. Am văzut și anunțul pentru directorul companiei de la Brăila. Deci lucrurile, în scurt timp, vor intra pe făgașul normal și efectiv să înceapă să construiască această hală verde. Pentru că era discuția să se construiască o hală industrială. Cei de la «Tesla» au spus: Nu! E necesar, în Europa, să fie o hală verde așa că o să o facem verde. Adică hala să fie pur și simplu independentă față de celelalte… Să spunem de energia pe care trebuie să o consumăm”, a declarat Chiriac.
Șeful CJ Brăila a ținut să mai adauge că ar mai fi și alți investitori interesați de Județul Brăila, au fost discuții demarate, însă aceștia au solicitat să nu fie divulgată nicio informație până când nu se semnează contractul sau până când nu se decide altfel la nivelul conducerii companiei.
”Până nu se semnează efectiv ceva și nu au o hotărâre în board-ul companiei, nu putem anunța. Dar este vorba despre investiții atât în Zona Liberă, cât și în afara acesteia”, a mai precizat sursa citată.
Reamintim că în luna august 2022, autoritățile brăilene au anunțat că ”TESLA”, firma din Cehia, a ales să investească aproape 100 milioane euro în Brăila, într-o fabrică de baterii pentru stocarea energiei. Potrivit declarațiilor primarului Marian Dragomir de la acea vreme, fabrica urma să fie realizată în Perimetrul 2 al Zonei Libere Brăila, pe o porțiune din cele 11 ha concesionate de Eli Park. Informația a apărut atunci și în presa centrală și se știa că această unitate ar fi trebuit finalizată în 2023. Prin această investiție era preconizată crearea a 200 de noi locuri de muncă. De asemenea, investiția trebuia să fie susținută printr-un ajutor de stat de 200 de milioane de lei.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















