Economie
Seceta usucă şi robinetele brăilenilor. Întreruperi la apa potabilă, în localităţile alimentate din puţuri forate
* sunt afectate comunele Victoria, Mihai Bravu, Bărăganu, Zăvoaia şi Racoviţa * în ciuda debitului foarte mic al Dunării, staţiile de captare şi tratare de la Chiscani şi Gropeni lucrează în parametrii proiectaţi, programul de livrare a apei menţinându-se fără restricţii în toate localităţile alimentate cu apă din fluviu, inclusiv în municipiul Brăila
Debitul Dunării este foarte scăzut în această perioadă, valoarea consemnată ieri pe sectorul brăilean fiind de doar 3.100 metri cubi pe secundă, astfel că şi nivelul înregistrat la mira Brăila era de doar 87 centimetri, mult sub valoarea normală. Se poate, însă, şi mult mai rău… În urmă cu aproape 20 de ani, mai exact în 2003, cota înregistrată la mira Brăila a coborât până la doar 35 cm!
La actualul debit, de 3.250 mc/s, încă nu se poate vorbi despre probleme cu alimentarea cu apă la Brăila, nici în ceea ce priveşte apa potabilă, nici în privinţa apei pentru irigaţii. După cum ne-au mai explicat cu alte ocazii specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apei Brăila, debitul minim necesar pentru ca pompele Companiei de Utilităţi Publice ”Dunărea” Brăila să poată funcţiona la parametri normali este 1.800 mc/s, iar pentru staţiile de pompare ale Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare, care livrează apă în sistemul de irigaţii, debitul optim al fluviului este de 2.200 mc/s. Sub aceste valori, ”sorburile” CUP ”Dunărea”, respectiv ANIF Brăila, vor mai putea funcţiona doar în regim de avarie, la o capacitate redusă faţă de normal.
Deocamdată, CUP ”Dunărea” nu întâmpină mari dificultăţi nici la staţia de captare şi tratare de la Chiscani, care la capacitate maximă poate pompa peste 2.000 metri cubi pe oră, şi nici la staţia de la Gropeni, cu o capacitate maximă proiectată de circa 770 mc/oră. ”Au fost mici probleme tehnice la pompele mamut de la Chiscani, dar le-am ţinut sub control. Oricum, avem o pompă de rezervă pe mal, în caz de urgenţă…”, ne-a declarat directorul CUP ”Dunărea” Brăila, Silviu Mangiurea. Potrivit acestuia, consumul de apă a crescut substanţial în această perioadă, în special în judeţ, unde mulţi dintre abonaţi folosesc apa potabilă inclusiv pentru udatul grădinii. Din acest motiv, staţia de captare de la Gropeni, care asigură 80% din necesarul de apă din mediul rural, pompează zilele acestea la un debit de 760 mc/oră, ceea ce înseamnă 99% din capacitatea proiectată. Staţia de la Chiscani, care alimentează municipiul şi localităţile limitrofe, livrează între 1.600 şi 1.800 mc/oră, fiind folosită la circa 70% din capacitatea proiectată. Pe viitor, staţia de la Gropeni, ce a fost pusă relativ recent în funcţiune, în 2016, va beneficia de o mărire a capacităţii, pentru a face faţă mai bine cererii de apă din localităţile rurale. Asta după ce s-a constatat că parametrii la care a fost proiectată iniţial nu fac faţă perioadelor secetoase, cum este cea actuală. ”În programul de investiţii pe care urmează să îl implementăm cu fonduri europene, pentru extinderea alimentării cu apă din Dunăre în tot judeţul, este prevăzută şi o legătură între refularea Gropeni şi refularea Chiscani, astfel încât să mărim capacitatea de livrare a staţiei de la Gropeni”, ne-a informat directorul Mangiurea.
Puţurile forate nu fac faţă consumului exagerat de apă
Partea bună este că, în momentul de faţă, toate localităţile brăilene, inclusiv municipiu, care sunt alimentate direct din Dunăre primesc apă fără restricţii, 24 de ore din 24. Partea proastă este că în localităţile alimentate din puţuri forate apa este livrată cu întreruperi, deoarece izvoarele subterane nu fac faţă unui consum foarte mare. ”Trebuie să oprim apa câteva ore pe zi şi în timpul nopţii ca să nu forţăm puţurile, deoarece în caz contrar există riscul ca acestea să se nisipeze. În orele în care e întreruptă livrarea către consumatori, umplem rezervoarele din Gospodăriile de Apă ale localităţilor respective, apoi reluăm livrarea în sistem, asigurând astfel o exploatare corectă a puţurilor forate”, ne-a explicat directorul CUP ”Dunărea”.
Programul întrerupt de livrare a apei potabile este valabil în Victoria, Mihai Bravu şi Bărăganu, localităţi ce depind de puţul forat de la Victoria. Astfel, aici apa este întreruptă între orele 12.00 – 17.00, respectiv pe timpul nopţii, între orele 23.00 şi 5.00. La Zăvoaia, care are propriul puţ forat, întreruperile sunt în aceleaşi intervale orare, iar la Racoviţa, localitate alimentată, de asemenea, dintr-un puţ forat, pe timpul zilei apa se întrerupe între 12.00 şi 16.00, iar noaptea tot între orele 23.00 – 5.00.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.






















