Local
Se menține arestul pentru cei patru atacatori cu macete de pe Dorobanți
• pe 16 mai, magistrații de la Curtea de Apel Galați au judecat contestația formulată de inculpați împotriva soluției Tribunalul Brăila care a dispus arestarea preventivă față de patru indivizi acuzați de comiterea infracțiunii de tentativă de omor • este vorba despre Boboc Mirel Valentin, Ionescu Cătălin, Gîndac Iulian și Mihalcea Cătălin Ionuț, după cum se arată pe site-ul instanței • în noaptea de 29 aprilie, un atac violent, cu macete, săbii și topoare s-a produs pe B-dul Dorobanților asupra unui bărbat de 33 de ani, Ionuț Popa, zis „Pinocchio”, iar acesta a ajuns la spitalul Floreasca București, cu brațele amputate și cu traumatism cranian grav
Instanța superioară a respins contestațiile formulate de cei patru inculpați acuzați de comiterea atacului cu macete de pe Bulevardul Dorobanților, victimă fiind Ionuț Popa, zis „Pinocchio”, care a ajuns la spitalul Floreasca București, cu brațele amputate și cu traumatism cranian grav. Atacul violent s-a produs în noaptea de 29 aprilie.
În seara de 16 mai, magistrații de la Curtea de Apel (CA) Galați au menținut arestul preventiv față de inculpații Boboc Mirel Valentin, Ionescu Cătălin, Gîndac Iulian și Mihalcea Cătălin Ionuț, după cum se arată pe site-ul instanței. Pe 5 mai, Tribunalul Brăila a dispus arestarea preventivă față de cei patru indivizi acuzați de comiterea infracțiunii de tentativă de omor, însă aceștia au formulat imediat contestație. „Respinge, ca fiind nefondate, contestațiile formulate de inculpații Boboc Mirel Valentin, Ionescu Cătălin, Gîndac Iulian și Mihalcea Cătălin Ionuț împotriva încheierii de ședință din data de 05.05.2023 a Tribunalului Brăila, pronunțate în dosarul nr. 843/113/2023. Obligă pe inculpații la plata sumei de câte 100 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă”, este soluția pronunțată în cameră de consiliu la CA Galați în data de 16 mai.
Reamintim că, în noaptea de sâmbătă – 29 aprilie, un atac de o violență extremă, cu macete, săbii și topoare s-a produs pe Bulevardul Dorobanților asupra unui bărbat de 33 de ani, iar acesta a ajuns la spitalul Floreasca București, cu brațele amputate și cu traumatism cranian grav. Cel atacat în stradă și adus la un pas de moarte a fost Ionuț Popa, zis „Pinochio”. În urma unor percheziții efectuate de polițiști, patru bărbați au fost reținuți și arestați pentru tentativă de omor. Atât victima cât și atacatorii fac parte din grupări interlope rivale, iar cel atacat cu bestialitate ar fi fost implicat în atacul cu arme albe dintr-o benzinărie din zona Plantelor, de la începutul lui aprilie, acolo unde se întâlnesc băieții din Brăilița, după cum ne-au informat surse judiciare. Atunci, un tânăr a fost rănit și o mașină distrusă.
În urma perchezițiilor efectuate după agresiunea de pe Dorobanți, la sediul Poliției au fost conduși patru tineri, doi dintre aceștia în vârstă de 18 ani și doi în vârstă de 22 de ani, toți din municipiul Brăila, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor din data de 29 aprilie. La Tribunalul Brăila s-a dispus arestarea preventivă.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















