Social Media

Administrație

Se întâmplă minuni în Ianca

Timp de citire: 7 minute

• atrage atenția subprefectul PNL Adin Boboc • asta urmare “numeroaselor semnale trase de mine în spațiul public”, declară Boboc într-un comunicat de presă
 
„Minunile așteptate de ani de zile în Ianca încep să se întâmple”, așa începe comunicatul de presă semnat de Adin Boboc, candidatul PNL la funcția de primar al orașului Ianca. “Ceea ce Chiriță Fănel nu a reușit să facă pentru comunitate în cei 19 ani de când este primar se realizează în prezent, la îndemnul și presiunea PNL. Cum am mai spus, eu sunt un om corect, motiv pentru care, pe această cale, țin să îi mulțumesc că face și un pic de administrație, după atâția ani de figurație! Multe dintre proiecte sunt făcute în urma numeroaselor semnale trase de mine în spațiul public. Dacă asta este soluția de a-i trezi din somn pe reprezentanții PSD, atunci voi continua și pe viitor în aceeași manieră care dă roade! Să le luăm pe rând!”, declară Adin Boboc.  Sursa citată continuă:
 
Minuni
1. Prima pe listă ar fi mutarea în clădirea părăsită a fostului bloc destinat profesorilor navetiști a Grădiniței cu program prelungit și deschiderea ei la începutul acestui an școlar – un proiect al PNL, pentru realizarea căruia ne-am chinuit ani de zile să-i convingem pe primarul Chiriță și pe consilierii PSD Ianca. Anul acesta însă, în apropierea alegerilor locale, se pare că planetele s-au aliniat mai bine, iar primarul Chiriță și consilierii PSD au găsit bună propunerea PNL, ba mai mult, și-au însușit proiectul în totalitate, fără a aminti o vorbă despre… insistențele PNL. Noi nu avem orgolii politice și ne bucurăm că proiectul a fost realizat, iar copiii din Ianca au, în sfârșit, o grădiniță în care să își poată desfășura activitatea în condiții civilizate și le urăm succes în noul an școlar!
2. Tot la acest capitol intră și modernizarea Casei de Cultură, o lucrare aflată în derulare, care înghite însă enorma sumă de 49 miliarde lei vechi!! Așa cum am mai spus, cu acești bani, aduceam Casa Poporului pe rulmenți în Ianca. Vom vedea la final ce se va alege de acești bani.
3.Înțeleg că transportul public modern va ajunge, în sfârșit, și pe străzile din Ianca! Așteptăm cele 4 autobuze hibrid promise până la finalul anului și sperăm că nu vor mai exista stații descoperite,în care oamenii să aștepte autobuzul în soare sau ploaie.
 
Restanțe:
1. Aici cap de listă ar fi scăderea taxei pe gunoi – cea mai mare din tot județul Brăila, stabilită de PSD Ianca la 22 lei/persoană/lună și a taxei pe apă – cea mai mare din țară, stabilită de PSD Brăila la 15 lei mc/lună apă plus canalizare.
2. O altă restanță ar fi alimentarea cu gaze, discuții și promisiuni rulate de la o campanie electorală la alta, în cele 5 mandate de când Fănel Chiriță este primar.
3. Tot la restanțe intră și lipsa trotuarului și a trecerii pentru pietoni din zona supermarket-ului Penny, de la intrare în Ianca. Oamenii care merg la cumpărături își pun zilnic viața în pericol, pentru că sunt obligați să traverseze DN2B, care Nu este prevăzut în zonă cu trecere pentru pietoni și nici cu trotuar.
 
Lucrări de proastă calitate:
1. Reabilitarea Parcului din Ianca, lucrare aflată în derulare, în care se investesc 54 miliarde lei vechi!! – o sumă imensă de pe urma căreia nu se vede mai nimic. Singura schimbare ar fi că, în multe locuri, s-a reușit performanța de a se asfalta… spațiul verde, așa cum s-a putut observa cu ocazia Zilelor Orașului.
2. Tot la acest capitol intră și cei 2 km și ceva de șosea de pe DJ 221, care traversează orașul Ianca (strada Sărățeni), o lucrare de tot râsul, cea mai proastă de pe întreg DJ 221. Se vede că proiectul a fost făcut din birou, pentru că lucrarea este fără podețe și fără șanțuri pentru scurgerea apei, plus că șoseaua este în pantă, iar atunci când plouă, apa intră în curțile oamenilor și le mătură tot ce au prin gospodării.  Pentru realizarea acestei lucrări mărețe, primarul Chiriță Fănel și-a dat mâna cu vicepreședintele CJ, Epureanu Ionel, cel care a semnat ordinele de plată pentru construcția drumului.
De remarcat este apariția tot mai frecventă în zonă a vicelui Epureanu, care speră că lumea va uita că în 2009, pe vremea când era viceprimar la Ianca, a susținut transformarea orașului în Groapa de Gunoi a județului Brăila! După ce a îngropat Ianca în gunoi, a plecat liniștit vicepreședinte la CJ, de unde, în cei 7 ani de când este ordonator principal de credite, nu a ajutat cu mai nimic comunitatea din care a plecat! Acum vine senin și se alătură echipei PSD care îngroapă Ianca, crescând astfel numărul groparilor de la doi, la trei: Chiriță, Mircescu și Epureanu! Mă aștept să fiu iar denigrat și atacat la persoană de vicele Epureanu, așa cum obișnuiește să procedeze, atunci când nu are argumente pentru a combate dovezile care demonstrează clar contribuția decisivă a acestuia la transformarea UAT Ianca în groapa de gunoi a județului Brăila!
3. Și pista pentru biciclete este tot un proiect făcut din birou, fără legătură cu realitatea. Peste tot în țară, așezarea este următoarea: șosea, pistă pentru biciclete, trotuar. La Ianca însă, căruța este pusă înaintea boilor: după șosea, urmează un spațiu verde, apoi un trotuar îngust de 90 cm, încă un spațiu verde, pista pentru biciclete șI încă un spațiu verde până la curtea oamenilor, îngreunând astfel accesul auto. La noi, ca la nimeni! Ca să nu mai spun că pista pentru biciclete, turnată pe ploaie, la începutul acestui an, este deja crăpată în multe locuri. Iar pe trotuarul îngust de 90 cm, este un chin să te deplasezi, dacă vrei să mergi cu soția sau copilul de mână. Singura soluție este să mergi în șir indian, mai nou la Ianca s-a inventat „șirul iancan”.
4. Rețelele de socializare sunt pline zilnic cu tot felul de postări, în care aleșii PSD se pozează la inaugurări și sărbători, încât mă întreb când mai au timp să și muncească, dacă sunt plecați mereu prin județ șI își fac campanie electorală pe banii noștri!?
5. O altă întrebare ar fi: cine îi trage la răspundere pe cei din conducerea UAT Ianca pentru proiectele pentru atragerea de fonduri naționale sau europene care nu au fost depuse sau au fost depuse cu întârziere? Cine răspunde și mai ales cum pentru faptul că Ianca a pierdut în toți acești ani atâția bani, care ar fi putut duce la dezvoltarea orașului?

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧