Local
Se bucură de libertate, după ce a lovit cu mașina o tânără și a fugit de la fața locului. Șoferul a scăpat de arestul la domiciliu
• judecat pentru infracțiunea de părăsirea locului accidentului, inculpatul P. Teodor Ștefan, de 22 de ani, din Ulmu, a reușit să scape de arestul la domiciliu, el fiind pus sub control judiciar • după accidentul din Tufești, din noaptea de 17 octombrie 2024, tânărul a fost arestat preventiv, însă după o lună a fost mutat în arest la domiciliu • în decembrie, instanța a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, iar astăzi, 6 februarie, instanța va decide dacă menține măsura • urmează să înceapă procesul, după ce s-a constatat legalitatea administrării probelor
A produs un accident în localitatea Ulmu, în toamna anului trecut, lovind cu mașina o tânără. A fugit de la locul faptei și a fost trimis în judecată. Deși inițial a fost arestat preventiv, ulterior a fost trimis în arest la domiciliu, dar acum este liber. În decembrie, inculpatul P. Teodor Ștefan, de 22 de ani, din Ulmu, a reușit să scape de arestul la domiciliu, el fiind pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, cu unele obligații impuse. Astăzi, 6 februarie, judecătorii vor stabili dacă mențin măsura preventivă.
Procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatului, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila, procesul urmând să înceapă, după ce s-a constatat legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală.
După cum au stabilit anchetatorii, în data de 17 octombrie, în jurul orei 03.29, în timp ce conducea autoturismul pe drumurile publice din județul Brăila, inculpatul a provocat un accident rutier soldat cu producerea de leziuni traumatice persoanei vătămate T.G.F., ce a necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale. ”Ulterior, șoferul a părăsit locul producerii accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție.
Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Brăila”, au transmis procurorii.
Reamintim că, în data de 18 octombrie, instanța a admis propunerea procurorului și a dispus arestarea preventivă a unui tânăr de 22 de ani, pentru 30 de zile, care în noaptea de 17 octombrie, în timp ce se deplasa în localitatea Tufești, a lovit o tânără de 19 ani, din comuna Ulmu. Polițiștii l-au depistat pe conducătorul auto, fugit de la locul evenimentului, care apoi a fost arestat. În noiembrie, la Judecătoria Brăila s-a respins cererea procurorului de prelungire a măsurii arestului preventiv, iar aceasta a fost înlocuită cu arest la domiciliu. Nu a stat prea mult nici în arest la domiciliu și rămâne de văzut dacă inculpatul va scăpa și de controlul judiciar, mai ales că în decembrie a formulat contestație împotriva măsurii primei instanțe, care i-a dat control judiciar.
Cel mai probabil, fiind sărbătorile de iarnă, inculpatul ar fi avut programată vreo plecare din localitate, însă una din obligațiile impuse prin controlul judiciar era aceea de a nu depăşi limita teritorială a României, plus că trebuia să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa. În decembrie, instanța superioară a respins contestația inculparului și a menţinut ca legală şi temeinică încheierea contestată.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















