Social Media

Local

Scrisori cu canabis

Timp de citire: 7 minute

• la data de 25 mai, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila au dispus reținerea a trei inculpați cercetați pentru trafic de droguri de mare risc • la Tribunalul Brăila s-a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpați • s-a reținut faptul că, în perioada martie-mai 2023, inculpații au comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis), consumatorilor de pe raza județului Brăila • potrivit unor surse, gruparea s-ar fi constituit la Penitenciarul Galați, însă câțiva deținuți de acolo au ajuns la Penitenciarul Brăila și ar fi vrut să continue “afacerea” cu droguri
 
Brăileni arestați pentru trafic de droguri. După perchezițiile de amploare efectuate săptămâna trecută de polițiști și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism (DIICOT), inclusiv în Penitenciarul Brăila unde ajungeau droguri impregnate în scrisori, trei inculpați au fost arestați preventiv. Au fost confiscate, de asemenea, anumite cantități de cannabis.
La finele săptămânii trecute, magistrații Tribunalului Brăila au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Brăila și au dispus arestarea preventivă a inculpaților S. Andrei, B. Mădălin și L. Ion, pe o perioadă de 30 de zile, după cum se arată pe site-ul instanței, începând cu data de 26 mai, până la data de 24 iunie. În cauză inculpații au formulat contestație, iar decizia finală urmează să fie luată de Curtea de Apel Galați.
Reamintim că, săptămâna trecută, mai multe grupări infracționale au fost destructurate de polițiști și procurorii DIICOT. În județul Brăila au fost puse în aplicare opt  mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate peste 500 de grame canabis, țigarete confecționate artizanal, cu conținut de cannabis, mai multe grindere și telefoane mobile. S-a dispus reținerea față de trei persoane. Operațiunea desfășurată, pe 25 mai, de Poliția Română, sub coordonarea procurorilor DIICOT, cu sprijinul Poliției de Frontieră și Jandarmeriei Române, a vizat destructurarea unor grupuri infracționale organizate, specializate în trafic de droguri de risc și mare risc, precum și efectuarea de operațiuni cu substanțe cu efect psihoactiv.
În data respectivă, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Brăila au documentat activitatea infracțională a trei persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc. “În cauză s-a reținut faptul că, în perioada martie – mai 2023, bănuiții ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc (cannabis), consumatorilor din județul Brăila. Au fost puse în aplicare opt  mandate de percheziție domiciliară, în județul Brăila, fiind descoperite și ridicate peste 500 de grame canabis, țigarete confecționate artizanal, cu conținut de cannabis, mai multe grindere și telefoane mobile. Totodată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de 3 persoane”, au transmis procurorii DIICOT.
 
Gruparea s-a constituit în Penitenciarul Galați, dar câțiva deținuți au fost transferați la Brăila
Procurorii DIICOT –Serviciul Teritorial Galați împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați – Serviciul Antidrog și ai polițiștilor de penitenciar din Galați, Brăila și București au efectuat, pe 25 mai, în total 22 de percheziții domiciliare în Galați, Brăila, Giurgiu și Vrancea, inclusiv la trei unități de penitenciar. Potrivit procurorilor DIICOT, în cauză s-a reținut faptul că, la sfârșitul anului 2022, într-o unitate de penitenciar a fost creată o structură infracțională specializată în introducerea în spațiile de deținere a unor importante cantități de droguri de mare risc și substanțe cu efecte psihoactive, păstrate și distribuite, în schimbul unor importante sume de bani, persoanelor private de libertate.
Am solicitat mai multe informații cu privire la perchezițiile efectuate în Penitenciarul Brăila, chiar de la reprezentanții unității de detenție.
Am întrebat câți deținuți au fost percheziționați și câte persoane private de libertate sunt suspectate de trafic de droguri. În răspunsul transmis oficial, nu ni s-au dat, însă, prea multe informații în acest sens, pe motiv că ancheta DIICOT este în curs. Ni s-a confirmat totuși că s-a efectuat percheziție la nivelul Penitenciarului Brăila, organizată de DIICOT – Serviciul teritorial Galați, cu sprijinul polițiștilor din cadrul BCCO București și polițiștilor din penitenciarul Brăila. “La data de 25 mai, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate – Galați – Serviciul Antidrog, împreună cu polițiștii de penitenciare din penitenciarul Brăila au efectuat o acțiune de percheziție la Penitenciarul Brăila, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive. Conform declarației DIICOT – Serviciul teritorial Galați, în cauză s-a reținut faptul că, la sfârșitul anului 2022, într-o unitate de penitenciar ar fi fost creată o structură infracțională specializată în introducerea în spațiile de deținere a unor importante cantități de droguri de mare risc și substanțe cu efecte psihoactive, păstrate și distribuite în schimbul unor importante sume de bani, persoanelor private de libertate. Drogurile de mare risc și substanțele cu efecte psihoactive ar fi fost impregnate în foi de hârtie și remise persoanelor private de libertate, în urma vizitelor efectuate de aparținători, iar o parte importantă a drogurilor și substanțelor psihoactive  introduse în mediul penitenciar ar fi fost traficată către alte unități de deținere, prin intermediul persoanelor private de libertate care erau transferate, în vederea soluționării diverselor cauze penale, pe care le aveau la mai multe instanțe din țară. În cauză, audierile urmează a fi realizate la sediul DIICOT Galați”, se arată în comunicatul transmis de la Penitenciarul Brăila, semnat de directorul instituției, cms. șef Horia Huluba.
Aceleași informații au fost prezentate, anterior, în comunicatul transmis de la DIICOT, însă fără precizări cu privire la deținuții percheziționați sau substanțele descoperite în camere de deținere sau alte spații. 
Referitor la informațiile solicitate de jurnaliști de la Penitenciarul Brăila, cu privire la numărul camerelor de deținere care au fost verificate, câte persoane private de libertate și dacă au fost identificate substanțe suspecte sau dacă au fost persoane preluate pentru audieri, ni s-a comunicat faptul că aceste detalii fac parte din ancheta de caz și pot fi furnizate doar de instituția abilitată care a instrumentat acțiunea.
Potrivit unor informații transmise de surse judiciare, grupul infracțional s-ar fi constituit la Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați, însă câțiva deținuți care au fost inițial acolo au fost transferați apoi la Penitenciarul Brăila și au decis să continue activitatea infracțională. Totuși, din informațiile obținute din anumite surse, se pare că nu s-ar fi identificat substanțe interzise în camerele deținuților din Penitenciarul Brăila. Oricum, ancheta este în curs.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧