Social
Școala “Mihai Eminescu”, din nou alături de Bogdi!
• în perioada 6-20 decembrie, unitatea de învățământ organizează o amplă campanie de strângere de fonduri dedicată lui Bogdi • cei care vor să ajute acest copil minunat pot face o donație în urna special amenajată în incinta școlii sau în conturile Asociației “Bogdi învinge tumora”
Decembrie e luna în care se întâmplă lucrurile magice. În asta cred că tărie toți copiii, părinții, profesorii și angajații Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu” din Brăila. Fie că sunt mici sau mari, nu i-au cerut lui Moș Crăciun cadouri doar pentru ei, ci și pentru Bogdi, elevul și colegul lor drag. Și l-au rugat să-i aducă lui Bogdi cel mai de preț lucru, pe care doar Moșul îl poate oferi: sănătate.
Bogdi este băiețelul din Brăila greu încercat de soartă, care și-a petrecut mai bine de jumătate din viața lui de doar opt anișori luptând cu boala. Și nu se lasă răpus! A suportat cu stoicism toate etapele de tratament prin care a trecut, de la alopat, la chirurgical și până la alternativ, a suportat efectele bolii și ale tratamentelor repetate și încă e puternic. Și-a păstrat optimisul și merge mai departe. Cel mai bucuros este când merge la școală, fie că e fizic, fie că își vede colegii și învățătoarea prin ecranul laptopului.
Fără îndoială Bogdi este un copil special, un puști care merită să aibă o copilărie fericită. Tocmai de aceea, colegii săi de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” îi vin și anul acesta în ajutor, la fel cum au făcut-o de la început, când nu era încă elev al unității. Astfel, în perioada 6-20 decembrie se desfășoară o amplă campanie de strângere de fonduri, iar cine dorește poate face o donație direct la sediul Școlii “Mihai Eminescu” sau în conturile deschide de părinți pentru el:
Cont lei ING
Titular: Popa Sorina Mihaela
RO02INGB0000999907943914
Cont lei BRD
Titular: Asociația „Bogdi învinge tumora”
RO55BRDE090SV53933560900
Cont euro BRD
Titular: Popa Cristian
RO43BRDE090SV33301900900
Cod swift: BRDEROBU
Pay-pal: cristi_popa23@yahoo.com
Când donați în unul dintre conturile de mai sus vă rugăm să menționați: alimentare cont sau donație.
De asemenea, la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” toată luna decembrie îi este dedicată lui Bogdi, iar elevii de la toate clasele organizează activități prin care vor aduna donații pentru dragul lor coleg.
Cotidianul “Obiectiv” în invită pe toți cei care vor să ajute această minune de copil să facă donații pentru ca Bogdi să iasă victorios din lupta cu boala, așa cum a făcut-o de atâtea și atâtea ori.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















